Cînd se bat 15 cu 2, Făget – Hunedoara 1-1, cîştigă… prima

Flacăra Făget a remizat vineri seară cu antrenorul-jucător în teren vreme de 90 de minute, Marius Baciu evoluînd la închidere, în tandem cu căpitanul Gălan, iar nou-promovata reuşind un al doilea draw la rînd, 1-1 (1-1) cu ocupanta locului 2 şi pretendenta la promovare FC Hunedoara. Draw după care făgeţenii au rămas penultimii iar oaspeţii, la un punct în urma liderului ACS Recaş…

Zetoun: deschidere de scor pentru Flacăra Făget, care n-a pierdut cu ocupanta locului 2

„Foarte important este că n-am pierdut şi ne continuăm meciurile bune, ca evoluţii în teren. Ca rezultat, nu este bun nici pentru noi, nici pentru oaspeţi, ci pentru liderul Recaş. Ne-am luptat de la egal la egal cu o echipă bună, care aspiră la promovare”, ne-a spus Marian Trăiculescu, conducător al codaşei situate pe un loc retrogradant, şi care a obţinut al şaselea punct în 2012, în retur înregistrînd o linie de clasament  10  1  3  6  9-16  6 puncte.

„Prima repriză a fost foarte bună, în cea de-a doua ne-am descurcat mai greu, dar ca număr de ocazii, a fost sensibil egal, doar că ale noastre consider că au fost mai clare. Păcat că ne-au egalat pe o eroare defensivă, au înscris dintr-o fază în care le-am cedat mingea, şi pot spune că puteam chiar cîştiga, inclusiv în final, în ultima fază, cînd Toma şi Tau au scăpat pe contraatac, doi contra unu, dar n-au fructificat avantajul”, a mai spus Trăiculescu despre şansa Flacărei de a cîştiga pentru a doua oară la Făget în acest retur, în urma unui 3-2 cu Bihorul Beiuş, acum 4 etape.

Flacăra, care în a doua parte a sezonului a cedat acasă cu Jiul, 0-2, iar apoi a remizat pe teren propriu cu Autocatania, 1-1, pierzînd la precedentul său joc la Făget, 1-2 cu Poli, a deschis scorul prin sirianul Zetoun, în minutul 36, pe fază în urma mingii respinse de portar la lovitura liberă expediată de Speroni. Ionuţ Radu a egalat în minutul 40.

Furdean, accidentat, n-a fost convocat pentru acest joc, în urma căruia Ghindaru va fi suspendat în vederea deplasării la CS Vladimirescu 2003, de sîmbăta viitoare. Făgeţenii remizau alb la precedenta lor ieşire, la Gloria CTP Arad, care a menţinut însă avansul de două puncte graţie unui alt 0-0, astăzi, în Valea Jiului.

Flacăra Făget: Rădulescu – Briciu, Pistol, Ţuculea, Toma – Gălan – cpt, Baciu – Abiodun (Tau), Speroni, Zetoun (Drăgan) – Ghindaru (Mihuţa; Kovacs). Pe bancă: Laurenţiu – Mateş.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × 4 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: