CNS Cetate Deva – Centrul Național de Pregătire Timișoara 5-0

CNS Cetate Deva a câștigat astăzi de la ora 14 pentru a cincea oară consecutiv în Seria a IV-a din Liga 3 și a urcat astfel provizoriu pe podium înaintea încheierii mâine a etapei a XII-a, hunedorenii învingând la zero pentru a doua oară la rând pe teren propriu prin a copia în acest caz diferența de 5-0 reușită săptămâna trecută la Jimbolia, de astă dată pricinuind a șasea înfrângere succesivă juniorilor de 2000 și 2001 ai Centrului Național de Pregătire Timișoara.

Vecini de clasament după ultima rundă din septembrie, a șasea, juniorii timișoreni pe poziția a 9-a, cu 7 puncte din 5 apariții, iar seniorii Devei pe zece cu șase puncte din 6 partide, sportivii celor două grupări au urmat ulterior traiectorii complet diferite în clasamentul seriei vestice, Centrul Național de Pregătire abordând de pe penultima treaptă deplasarea sub Cetate, dat fiind seria înfrângerilor cu 0-3, 3-1 în deplasare, din nou 0-3 pe Bega, 5-0 la Sebiș pentru CS Național și 0-1 vinerea trecută cu CS Internațional Bălești, pe când hunedorenii s-au înscris începând cu restanța din 10 octombrie pe un făgaș victorios, 0-1 în Dolj cu CS U Craiova SA 2, 2-0 acasă cu ACS Ghiroda, 2-1 la Reșița cu CSM Școlar și 5-0 la Jimbolia cu CS Nuova Mama Mia.

Implicit, deși cu absențe datorate suspendărilor pentru acumularea a 4 cartonașe galbene în succesul din Timiș, în contul lui Firan, Lupu și Robert Cristian, ultimul fiind autor al golurilor în succesele la zero din Oltenia și cu nou-promovații timișeni ce declanșau revirimentul aspirantei la poziții înalte, CNS Cetate pornea astăzi ca mare favorită în penultimul meci găzduit în tur la Deva, iar a patra clasată și-a valorificat detașat atuul terenului propriu, dublându-și avantajul deja în primele 5 minute, dar și adăugând apoi zestrei la mijlocul reprizei a II-a respectiv în ultimele nici 10 minute: 5-0 (2-0).

Elevii lui Sorin Cornea au semnat astfel de departe cel mai detașat succes acasă din acest campionat, după ce inițial sufereau sub Cetate, 4-4 în runda inaugurală cu vizitatorii din Sebiș, 0-0 cu ACSO Filiași, 0-1 cu liderul ACS Șirineasa, strămutat din acest sezon tot pe tărâm hunedorean, la Petroșani, respectiv 1-1 cu nou-promovata CS Șoimii Lipova, primul triumf pe teren propriu venind acum nici o lună, pe 13 octombrie, după ce în prima treime a turului CNS Cetate a stat cu adevărat în victoria cu 2-3 la Bălești.

Astăzi, incisivul Romică David a deschis scorul deja în al patrulea minut de joc iar un fost junior al Centrului de Excelență Timișoara, mai precis până în iarna trecută, și anume Darius Leucean, care a activat în flancul drept, l-a majorat în minutul imediat următor, în urma unei pătrunderi: 2-0, și scor la pauză.

Gazdele, care au în efectiv și juniori foști la Centrul de Excelență Târgu Mureș, s-au desprins și mai mult la reluarea jocului în urma unei lovituri de colț, punctând apoi și spre final. Și cu golaverajul rotunjit, devenii au mărit momentan la două cifra grupărilor plasate pe podiumul seriei vestice care joacă pe teren propriu în județul Hunedoara, CNS Cetate fiind spre exemplu mai bine poziționată decât în comparație cu treapta a șasea pe care se găsea după 12 runde din turul trecut, înaintea ultimei etape a toamnei, pe-atunci la 8 puncte în urma liderului Național Sebiș.

Handicapul de puncte față de fruntașă este de această dată ce-i drept mai mare, dat fiind că liderul ACS Șirineasa are o facilă misiune la Petroșani mâine de la ora 14 cu ”lanterna roșie” CS Nuova Mama Mia, de notat tot din această rundă mai fiind că duelul arădean de astăzi de la Sebiș n-a mai avut loc în absența Ambulanței de la teren, sosită cu două minute întârziere după ”sfertul academic”, ceea ce ar putea conduce la un CS Național – CS Gloria Lunca Teuz Cermei 0-3 ”la masa verde”.

CNS Cetate Deva – Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 5-0 (2-0): David (4), Leucean (5), Şoit (66), Mintaş (83), Tecsi (87).

Centrul Național de Pregătire a cedat la Deva în alcătuirea Dobre – Kovari, Țiereanu, Goța, Popa, Jurj, Casian, Lazăr (46, Burghele), Chera, Trip, Șimăndan, în minutul 70 mai fiind introduși Stoianovici, Neaga și Coroiu, în locul lui Goța, Popa și Casian, în vreme ce celălalt portar tot din generația 2001, Matenciuc, precum și Peter respectiv Talpoș au fost rezerve.

Pentru juniorii timișoreni, ajunși la cea de-a patra înfrângere consecutivă la zero în vremelnicul lor sezon de debut divizionar la seniori și rămași cu un unic gol marcat în ultimele 6 apariții, Bănceanu este și în continuare indisponibil, suferind săptămâna aceasta o intervenție chirurgicală la genunchi.

Rezultatele zilei în C4, clasamentul actualizat și programul rundei a XII-a, de sâmbătă de la ora 14, dar și al celei viitoare, antepenultima din tur, pe coloana datelor tehnice. CNP Timișoara va primi în etapa a XIII-a vizita liderului ACS Șirineasa.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + cinci =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: