Concurența nu doarme. FOTO: bălării cât un stat de om pe un teren, UMT, pe care în iunie 2002 se juca fotbal de Divizia A

Dacă bălăriile din preajma stadionului ”Dan Păltinișanu” au darul de a șoca, mai viguroasele și înaltele buruieni de pe fostul gazon și în general de pe arena răpită fotbalului UMT sunt exemplul perfect al batjocoririi necugetate și fără simțământ a infrastructurii sportive locale. Altădată un ”covor” de inspirație nord-londoneză, teren pe care ”zebrele” în alb-negru de la Pădurea Verde găzduiau chiar și în iunie 2002 un meci de prima ligă, astăzi un imperiu al mărăcinilor, sugestiv și cât se poate de elocvent crâmpei al nopții minții din societatea mioritică post-decembristă. Ceva de genul după noi potopul…

De-ar ști urmași din zilele noastre ai celor de la AC Milan ce s-a ales de unul dintre terenurile de pe bătrânul continent pe care roșu-negrii au evoluat cândva în cupele europene, cu certitudine nu le-ar veni să creadă, ba chiar s-ar cruci. Dar realitatea este implacabilă, iar cel care a avut viziunea conturării cochetei arene de lângă Pădurea Verde, directorul umetist Bagiu, inspirându-se dintr-o vizită pe vechiul Highbury, trebuie că se răsucește în mormânt.

Nu mai este urmă din frumusețea stadionului pe care zeci de ani s-a jucat fotbal divizionar, chiar prim-divizionar în ediția 2001-2002, pe UMT trecând atunci printre altele în ordine Rapid, Astra, Craiova, Dinamo, Sportul Studențesc, FC Național sau Steaua, căci veritabilul Eldorado al nesfârșitei tranziții carpatine către nicăieri și-a pus amprenta lângă Pădurea Verde parcă mai apăsat ca oriunde altundeva.

Industriași cu har au avut o viziune, nedemni speculanți disecând cadavrul tranziției au însămânțat ruina. Cât despre litera legislativă legată de înstrăinarea bazelor sportive, nici nu mai are rost să pomenim, căci câte n-ar fi oricum legile cât se poate de strâmbe din România și câte altele sunt de fapt doar de formă, fără a fi puse în aplicare, sau strict în beneficiul celor care le conturează.

UMT a devenit istorie, sonorele inițiale au ajuns și ele fier vechi iar bijuteria de stadion s-a adăugat nenumăratelor inocente victime mute și fără de-apărare ale bestialității șfichiuind fără milă peste bietul tărâm românesc.

Câteva fotografii spun multe dar nu totul, cruntă realitate într-un oraș care, legat acum de mâini și de picioare în cronica-i boală a unei infrastructuri în suferință, plânge în zadar nu doar după arenele sale sportive de altădată. Orice om cât de cât cu un dram de căpătâi și discernământ ar concluziona că ceva trebuie că este tare putred în capitala Banatului de vreme ce în doar câțiva ani din mileniul III un cochet stadion care atrăgea spectatori cu miile la partide din prima ligă să poată fi dezafectat și abandonat în ultimul hal. Siria? Yemen? Irak? Nicidecum. Unii sunt sfârtecați de invadatori de peste mări și țări dar noi suntem pricopsiți cu călăii noștri…

Doar o piesă a unui neplăcut puzzle, una dintre urâtele pete pe obrazul tot mai ros de ignoranță al unui oraș pe zi ce trece mai rătăcit și înadins remodelat de forțe chitite a pulveriza spiritul autentic al unei comunități, preschimbat într-unul fățarnic nevoie mare.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 1 = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: