Condusă la pauză, ASU Politehnica răstoarnă scorul în fața unei alte garnituri a gorjenilor mai bine clasați în Liga 2: FOTO + declarații Alexa, Stoican: ”După 16 zile am văzut și noi prima dată iarbă”

Alb-violeţii Timișoarei s-au impus în meciul amical disputat astăzi de la ora 14 pe terenul ”Ştiinţa”, foarte moale și tot mai greu pe parcursul jocului cu urmașa lui ACS Șirineasa și ACS Energeticianul, a doua clasată în Liga 2 dar și învinsă acasă în 17 octombrie cu 0-1 de ASU Politehnica, trupa de pe Jiu schimbând întreaga echipă în pauza partidei de verificare: 3-2 (0-1).

Vizitatorii de pe podiumul Ligii 2 au deschis scorul în minutul 22 prin Vlad Şerbănescu, cu un şut pe jos chiar pe mijlocul porţii… 0-1. Contrar cursul jocului, după ce alb-violeţii au avut primele mari ocazii de gol prin Casado, în minutele 7 şi 18, după care, în minutul 20, Rusu a respins cu greu lovitura de cap expediată de Codrea din 8 metri. Iar timișorenii au mai ratat și în continuare, după golul primit, prin Ivanovici (min. 24), Plazonja (min. 26) şi Mera (min. 44). La pauză se vedeau conduşi…

La reluare, oaspeţii au schimbat întreaga echipă iar bănățenii n-au mai așteptat invitații speciale ci au țâșnit din capul locului în căutarea egalării, survenită în minutul 48, după ce Ivanovici a fost faultat de Oros în careul de 16 metri, lateral stânga, acordându-se lovitură de pedeapsă. Mircea Axente a fructificat penalty-ul, cu toată opoziţia lui Bodea, care intuise direcţia balonului.

În minutul 50, Oros şi Casado s-au aprins ca doi cocoşi, temperaţi fiind chiar de colegii lor. Iar după alte cinci minute oltenii au trecut din nou în avantaj, cu un gol superb, lob peste portar reuşit de Paul Mitrică, scăpat la limita ofsaidului: 1-2. Gol valabil, cu toate că gazdele au solicitat ofsaid.

Alb-violeţii nu au dezarmat iar în minutul 70, în urma unei alte faze fixe, lovitură liberă de la 25 de metri executată de Ivanovici, mingea a fost respinsă de Oros și a ajuns la Coadă, care a şutat spre buturi iar tânărul fundaş Ciul a deviat în propria poartă… 2-2.

După a doua egalare și alte ratări uriaşe ale lui Axente, Plajonza, Ivanovici și Coadă, a venit în cele din urmă și golul trei, care plutea în aer. Elevii lui Dan Alexa au forţat victoria iar eforturile le-au fost răsplătite cu cinci minute înainte de final, când Ivanovici a pătruns din banda stângă în careul de 16 metri, de unde a centrat pe jos, de pe linia de fund, în faţa porţii, unde, de la 10 metri, cu latul Alin Ignea a înscris pentru 3-2.

De menţionat că la ASU a debutat cu ocazia acestui joc mijlocaşul Romario Rus, cu o evoluţie bună în partea secundă. În schimb au fost menajați Munteanu, Radunovic și Pamfile – având mici probleme medicale, iar ultimul sosit, Cioinac, nu este pregătit conform declarației antrenorului.

Următorul joc de pregătire al ”violeților”, ultimul înaintea duelului oficial din Cupa României cu Astra – programat în 11 februarie de la 17:45 pe arena ”Dan Păltinișanu” ca penultimă întâlnire a optimilor, va fi miercuri 3 februarie, cu CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, tot la Timişoara. Astăzi au jucat cu ”falsa” din Târgu Jiu, identificabilă drept sarcina în clasamentul Ligii 2, de pe coloana datelor tehnice în secțiunea Fotbal, enumerând și programul etapei a XVI-a în eșalonul secund, din 20 februarie, primă rundă pe 2021 și dintre cele 6 rămase de disputat înaintea fazei pe grupe valorice. Urmașa celor din Șirineasa și a Energeticianului va juca în optimi tot pe 11 februarie și tot acasă, dar de la ora 15, cu Gaz Metan.

Astăzi a început și etapa a XIX-a în Liga 1, cu remize pe linie, FC Viitorul – ASK Sepsi OSK 3-3, FC Voluntari – U Craiova 1-1 și FC Argeș – FCSB 0-0. Programul rundelor 19-20 în elită, pe coloana clasamentelor.  

De menţionat că meciul amical a fost arbitrat de Adrian Rus,

Politehnica Timişoara: Hindrich – Sofran, Scutaru, Mera, S. Popovici – D. Codrea, Casado – D. Radu, Ivanovici, Manea – Plazonja.

Antrenor: Dan Alexa

Au mai intrat: Jurj, Ignea, Bocşan, R. Rus, Axente, Coadă, Andrei, Bîrlovean.

Urmașa lui ACS Șirineasa și ACS Energeticianul: D. Rusu – Buleică, Lixandru, Băican, Dragu – Prejmerean, Țegle – Șerbănescu, Cioiu, Gîrbiță – Bădăuță.

Repriza a doua: Bodea – Copaci, Oros, Paraschiv, Mitrică, Luduşan, Chiorean, Costea, Enache, Ciul, D. Buia.

Pe bancă: Chelaru, Lupuleţ şi Pîrvulescu.

Antrenor: Flavius Stoican.

*

La cald…

Dan Alexa (antrenor principal ASU Politehnica): ”A fost un joc bun, controlat de noi. Pe lângă cele trei goluri am avut foarte multe situaţii în care am ajuns foarte uşor în preajma careului advers. Sunt mulţumit per ansamblu de jocul pe care l-am arătat. Am primit două goluri: unul cu foarte multă şansă pentru adversar iar al doilea după o greşeală mare a noastră. Dar, în ansamblu sunt mulţumit, pentru că am controlat jocul şi am mai avut pe lângă goluri minim patru-cinci situaţii clare. Dar a fost un antrenament reuşit în faţa unei echipe care este în faţa noastră în clasament. Astăzi am ieşit din cantonament, am încheiat cele 11 zile ale stagiului centralizat cu acest joc. Vom mai avea un meci amical până la jocul din Cupă. Sunt mulţumit de cum am arătat astăzi în general şi mă refer la toţi jucătorii… Mă bucur că nu s-a accidentat nimeni, nu au fost intrări dure, care să pericliteze sănătatea jucătorilor. Viitorul e un adversar bun, care încearcă să joace în orice situaţie. Îl cunosc bine pe Flavius Stoican şi asta e filosofia lui de joc. Un adversar care se va bate la promovare.” Întrebat de situaţia de la Astra, Alexa a explicat: ”Eu am antrenat Astra, îmi doresc din suflet să nu fie dezafiliată, am foşti jucători acolo, pe Dani Coman îl am prieten bun, îmi doresc să-şi rezolve problemele şi să nu se pună problema dezafilierii… Nu vreau să comentez, nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. Dar trag un semnal de alarmă, au mai fost cazuri: Corona Braşov, foarte importanţi sunt medicii din cadrul echipei. Trebuie să-i înveţi pe jucători care sunt riscurile. Dar nu vreau să comentez, pentru că pentru toţi care comentează de afară e uşor. Problemele sunt pentru cei de acolo şi pentru tot ce înseamnă Astra nu vreau să comentez foarte mult.”

Flavius Stoican (antrenor principal al oaspeților): ”În primul rând mă bucur că după 16 zile, cred că da 16 zile, am văzut şi noi pentru prima oară un teren cu  iarbă. Am antrenat doar pe sintetic, e destul de dificil dar important este că a fost un joc frumos, nu am avut parte de accidentări, au fost şi momente bune de o parte şi de alta, a fost cu multe goluri şi spectaculos – asta este important. Important este că am văzut şi noi după 16 zile un teren cu iarbă până la urmă asta este cel mai important, că ne acomodăm şi vedem ce face de acum încolo.

– L-aţi pierdut pe Cioinac a venit la Poli… ”Asta a fost să fie, vă daţi seama că îl doream foarte tare, este un jucător care am jucat cu el când eram în liga întâi la Poli Iaşi în play-off, jucător de bază; asta este… Îi doresc multă baftă, dar să ştiţi că e un jucător foarte bun. Cred eu că e una din cele mai importante achiziţii care le-a făcut Dan Alexa – bravo lui, îi doresc succes echipei!”

Fotografii de Iosif Canea

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + 2 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: