Contra, după 5 ani, iarăşi în eurocupe: 3-0 Petrolul

Timișoreanul Cosmin Contra s-a reconectat în această seară, după peste 5 ani, la atmosfera partidelor din cupele europene, acum în calitate de antrenor al Petrolului Ploiești, după ce în ediția 2007-2008 a Cupei UEFA ajungea cu Getafe pînă în sferturi de finală.

Atunci, pe 3 și 10 aprilie 2008, Contra înscria tur-retur pentru iberici, contra lui Bayern Munchen, calificată după prelungiri, în urma unui 4-4 în dublă manșă.

Dacă în respectiva ediție a eurocupelor jucătorul Contra n-a avut de transpirat pînă în septembrie, cînd Getafe intra în focuri la startul unei remarcabile curse de 12 partide, în schimb de această dată antrenorul din Timișoara a debutat în întreceri deja în luna iulie, pe arena ploieșteană Ilie Oană, într-un meci din turul II preliminar al Europa League, cu Vikingur, din Feroe.

Apelînd la doar 3 fotbaliști români în 11-le de start, cu francezul de 23 de ani Sony Mustivar căpitan, Contra a condus-o pe Petrolul la un 3-0 (1-0) în dauna insularilor, De Lucas deschizînd scorul în minutul 26 iar Grozav majorîndu-l în 49 și 68. Younes a ratat un penalty în minutul 52 iar Contra a mai utilizat alți 3 străini dintre rezerve. Returul va avea loc în 25 iulie.

După ce s-a calificat din turul I preliminar grație unui 3-0 în dublă manșă cu Domzale, FC Astra își continuă aparițiile pe Naţional Arena din Bucureşti, de această dată în dauna ciprioţilor de la Omonia, în prima manşă a celui de-al doilea tur preliminar, programînd în această seară 39 de dispute. Tembo a deschis scorul în minutul 8 pentru gazde iar Joao Paulo a egalat în minutul 66: 1-1.

Remiză încheia şi Pandurii la Tallinn, 0-0 cu Levadia, marţi.

Miza o constituie calificarea în turul III preliminar, din 2 și 9 august, tot luna viitoare, pe 23 și 30.08, avînd loc faza play-off, premergătoare celei a grupelor.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − = 2

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: