Contra Stelei, ”echipa nu așteaptă o motivație din partea noastră”. Deși cu absențe, ACS Poli speră mai ales într-un joc bun

ACS Poli a mai avut ocazia în noul sezon al Ligii 1 să joace pe teren propriu într-o duminică în compania unei grupări care joi seara evolua în cupele europene, Pandurii impunându-se atunci cu 3-1 (1-0) pe ”Dan Păltinișanu” după ce cu 3 zile înainte ceda cu 3-2 în Israel, în calificările din UEFA Europa League, iar în acest week-end va veni rândul vicecampioanei Steaua să descindă la Timișoara în urma unui eșec în aceeași competiție continentală, înregistrat în capitala Turciei, 2-0 (0-0) pentru Osmanlispor.

dsc_7244

Programat duminică de la ora 20 în etapa a opta din turul sezonului regular în Liga 1, jocul dintre ”lanterna roșie” de pe Bega și liderul din București pune față în față pe de-o parte cea mai penetrabilă defensivă din noua stagiune, cu 20 de goluri primite în 7 runde, adică aproape 3 pe meci, dintre care jumătate plus unu acasă, unde n-a încheiat vreo partidă fără a scoate balonul din plasă, respectiv cea mai sigură apărare, atu al unei fruntașe cu un bilanț 100% pozitiv în deplasare, și anume 3-1 la FC Viitorul, 2-0 la Botoșani și 1-0 la Pandurii.

Ceva mai puțin s-a descurcat Steaua în întâlnirile de pe teren propriu din campionat, cu câte un gol marcat constant acasă în remizele cu CSM Politehnica Iași și Dinamo și în victoriile la limită cu Concordia și Astra, iar chiar deloc la capitolul plase scuturate s-au descurcat roș-albaștrii când au vizitat-o pe ACS Poli în Liga 1, remizând alb în sezonul 2013-2014 și chiar pierzând în septembrie 2015, prin memorabilul gol al lui Hernandez din minutul 88, însă bucureștenii lui Reghecampf se vor alinia în Banat cu gândul numai și numai la cele 3 puncte.

Fără vreunul în cont au părăsit însă joi seară Ankara, la debutul în faza grupelor din Europa League, marcat de eliminarea lui Gabriel Enache pentru cartonașele galbene din minutele 4 și 45+2, inferioritatea numerică fiind exploatată de gazdele din Turcia prin înaltul Cheick Diabate, atacant din Mali care deschidea scorul din penalty în minutul 64, în urma unui fault al lui Tamaș, respectiv prin nigerianul de 21 de ani Aminu Umar, în minutul 74: 2-0.

Reghecampf s-a bazat în Turcia pe Niță – Enache, Tamaș, Moke, Toșca – cpt. – Bourceanu, Aganovic – Popa, Boldrin (60, Tănase), Amorim (67, Jakolis) – Golubovic (46, Mitrea), cu Stăncioiu – Tudorie, Sulley și Achim rezerve.

Și timișorenii au pierdut la ultima apariție, tot în deplasare, dar în Liga 1, 4-1 sâmbătă la Voluntari, rămânând astfel fără punct câștigat pe alte terenuri și cu mai toate speranțele legate de smulgerea unor rezultate mai bune pe ”Dan Păltinișanu”, unde ACS a adunat însă doar o treime din punctele puse în joc pe teren propriu, 4 din 12 posibile. Tot acasă s-a întâmplat și ca elevii lui Popa să varieze de la norma de un gol pe meci în acest campionat, excepțiile fiind în rușinosul 0-5 cu FC Botoșani dar și în unica victorie, 3-2 cu CS U Craiova, semnată la potou de Cristi Bărbuț, care va reveni contra Stelei după o recentă eliminare.

Bărbuț, dar și antrenorul său, Ionuț Popa, au vorbit joi de la ora 12,30 înaintea primirii Stelei duminică seară, jocul cu vicecampioana fiind primul pentru codași dintr-o serie de patru apariții în 13 zile, ACS Poli urmând a mai evolua și joi la Mediaș, în aceeași seară fiind și Steaua – CFR Cluj, dar apoi și acasă cu ASA, duminică 25 septembrie de la ora 18, respectiv vineri 30 septembrie de la ora 18, la Iași, în deschiderea etapei a 11-a, antepenultima a turului în sezonul regular.

În cazul lui Bărbuț, la Voluntari s-a consumat o premieră ca tânărul să nu înceapă un joc de Liga 1 în noul sezon, rămânând printre cei mai utilizați sportivi ai codașei, de la care au fost titularizați deja în cele 7 etape un număr de 22 de fotbaliști, după cum urmează: Straton 4 titularizări, Curileac 3 (portari) / Șeroni 7, Scutaru și Cânu – câte 6, Vădrariu 5, Neagu 3, Bocșan, Străuț și Novak – câte una / Artean și Croitoru – câte 7, Bărbuț 6, Cârstocea 5, Elek 4, Popovici 3, Roșu și Vraciu – câte două, Doman, Poporadu, Sorescu și Llorente – câte una.

2. Ionu' Popa.

Ionuț Popa a început prin a sublinia aspectul că ”este poate cel mai important eveniment fotbalistic al orașului, jucăm cu cea mai importantă echipă, care are de fapt două echipe, căci dacă Steaua își împarte lotul în două, sigur luptă pentru locurile 1 și 2 în campionat. Așa cum văd eu, Steaua cam face antrenament, nu-și prea găsește adversar, iar în condițiile acestea pare favorită, dar și noi sperăm ca măcar în unele momente să ne ridicăm atât cât ne permite valoarea și pregătirea noastră la nivelul lor”.

”Lucrurile nu stau bine, Cânu, Vădrariu, Vraciu, Poparadu sunt cu toții accidentați, și în condițiile astea trebuie să găsim variante pentru a face o echipă cât de cât. Șeroni este și el suspendat, are 4 galbene. Echipa nu așteaptă o motivație din partea noastră, a antrenorilor, căci jucând cu Steaua te auto motivezi și parcă mai tare te întărești atunci când joci cu o echipă de talia celei a Stelei, care n-are adversar în Liga 1. Scutaru a efectuat un antrenament, apoi refacerea, și sper să fie bine, dar sunt curios cum se prezintă la antrenamentul de vineri seara de la 19,30, fixat după evenimentul realizat de conducerea clubului”, și anume prezentarea lotului prim-divizionarei pentru sezonul de toamnă, programată de la această oră, vineri de la 17,30, la un complex comercial din oraș.

Popa a mai zis: ”Dar cel mai mult mă interesează să practicăm un fotbal bun, care să placă, și mai mult mă interesează de această dată jocul, mai mult decât rezultatul, căci Steaua pleacă ca și favorită, dar mă aștept la o reacție din partea jucătorilor. Atunci când câștigă, îi laud cât pot de mult, dar când pierd îi critic, și așa este înțelegerea între mine și ei. Asta este teoria mea, le-am spus-o tuturor formațiilor la care am antrenat, că atunci când învingem le sunt prieten, dar la înfrângere aproape ca un dușman. Nu-mi place să pierd, și de aceea, dar asta este viziunea mea, chiar dacă nu reușesc de cele mai multe ori să le-o insuflu. Ei mi-au înțeles supărarea după înfrângerea de la Voluntari, și chiar m-au întrebat, mai sunteți supărat, Mister, însă mie îmi trece repede, dar nu pot să suport greșeli copilărești, să dai pasa greșită… Ne-am pregătit bine pentru sosirea Stelei, și mai avem două antrenamente, vineri și sâmbătă, sper să fim un adversar bun pentru Steaua, de a juca bine echipa”.

”Nici dacă joc cu o echipă de Divizia D nu mă gândesc la victorie, pentru că nu știu ce se întâmplă. Desigur, oricine își dorește să câștige, dar primul lucru este să laud adversarul – păi pe ceilalți nu-i laud căci în afara Stelei cam toate sunt pe aceeași linie. Ați văzut ASA – Dinamo, nu vreau să joc ca Dinamo, pe când Steaua e singura care joacă ceva. Steaua e periculoasă pe jocul de posesie, pe jocul rapid de posesie și nu în ultimul rând pe execuțiile jucătorilor, atât Tamaș, care lipsește surprinzător de la națională, cât și Enache, jucători din spate care pot decide soarta meciului, iar execuțiile lui Enache sunt de atacanți, l-am avut la Mioveni. Impresionează la Steaua și jocul liniei de mijloc, iar prin aducerea lui Boldrin este o mare reușită în sensul că dacă ai mijloc, ai echipă. Boldrin se potrivește ca o mânușă! Ați văzut-o pe Steaua la Botoșani, unde chipurile a învins cu echipa a doua, un 2-0 fără să se întrebuințeze serios, și zic că Steaua la Timișoara va alinia cel puțin 6-7 din cei care joacă în Turcia. Mai ales că nu e joi-sâmbătă, ci joi-duminică, ei vineri sosesc aici și au timp de refacere, așa încât pot apărea chiar cu echipa care apare în Turcia”, a adăugat Ionuț Popa.

Antrenorul principal a mai revenit asupra aspectului că ”temperamentul jucătorului este cel care decide! Poți să joci în fața a zeci de mii de spectatori și să simți că nu auzi nimic, și să joci în fața a 3 spectatori și să te întrebi ce are ăla cu mine. Lipsa unui autentic vârf mă face să caut soluții, și am crezut și cred în continuare în Popovici, pe demarcările sale pe spații largi, dar îl critic mereu fotbalistic vorbind, și sper să înțeleagă că nu alege cele mai bune variante, căci și la Voluntari, la 0-0 a avut două în careu de 1-1 și trebuia ori să scoată 11 metri și eliminare, căci Balaur avea un galben, ori să scape singur cu portarul, asta dacă alegea cele mai bune alternative de a juca faza. Pedro a intrat, a avut o execuție, nu este nici el vârf 1, e un vârf 2, iar dacă ar știi să joace bine vârf 2 între linii pe zonă centrală și să nu iasă prea mult în lateral, ar fi extraordinar, căci aș avea pe centru un joc de construcție, dar dacă merge mult în lateral, nu pot să găsesc relațiile de joc, așa, pe atac, cum aș vrea. Deci 45 de la mine, 15 de la el, 60…”

Popa a mai explicat și că ”Drăghici a fost operat, o lună accidentat, și nu-l cunosc, nu pot face experimente cu fiecare, să-l încerc, dar vreau să-l urmăresc, și toți fac antrenamente cu noi, și cei de la echipa a doua. Aș vrea să-l văd în unul-două meciuri, să mă edific”, iar în privința așteptatei reduceri din cele 14 puncte de penalizare, la numai șase, ”doresc să mai facem vreo 10 puncte în tur și sper să le facem, sper și la o primă victorie în deplasare. Procesul la TAS pentru cele 8 puncte e ca și câștigat, spun asta căci dacă nu, începe al treilea război mondial. Într-o săptămână, două, trebuie să apară decizia, de la Dumnezeu. De la Dumnezeu! De la Dumnezeu! Pe mine însă nu, nu-i bagă pe toți Dumnezeu în seamă, îi bagă pe aleși…”

La microfon a trecut și Cristi Bărbuț, explicând că ”suntem foarte bine pregătiți, montați, ne simțim foarte bine, și sperăm să facem un joc mare, să obținem un rezultat pozitiv. Exact asta ne-a spus Mister, să ne facem jocul nostru, că ne interesează de această dată în primul rând prestația noastră, mai mult decât rezultatul, să evoluăm foarte bine, și mai puțin rezultatul, căci Steaua are oricum cea mai bună echipă din România”.

Cristi Bărbuț: eliminat

Cristi Bărbuț revine duminică, după suspendare

”Este poate meciul campionatului pentru orice fotbalist, mai ales pentru noi, cei tineri, și cu toții sperăm să jucăm cât mai bine, iar dacă se poate să marcăm goluri. E foarte important să marcăm împotriva Stelei. Am reușit anul trecut, sperăm să repetăm acea victorie, în care cred că am realizat un joc bun, și sperăm să ne mobilizăm la fel de bine! Mă aștept ca stadionul să fie plin, să fie foarte multă lume în tribune, chiar dacă majoritatea ar veni să o vadă pe Steaua, dar cred că ne vor susține dacă vom juca bine. Lumea cred că va veni la stadion. Noi vedem penalizarea ca și cum am fi la -2 puncte acum și sperăm să fim pe plus cât mai repede”, a mai spus Bărbuț.

Răspunzând întrebărilor, Bărbuț a mai explicat că ”ei au un meci greu și o deplasare lungă în Turcia dar la cel lot au și la valoarea jucătorilor, nu poate fi vorba de oboseală sau despre așa ceva”.

Despre gazde, ”normal, se simte orice absență, și lipsesc jucători importanți, dar cei care vor intra, vor putea să le țină locul și se vor descurca bine”.

Despre rolul său, ”chiar azi vorbeam despre asta și îmi place când echipa adversă atacă și lasă spații mari, dar Steaua se organizează defensiv și când atacă. E foarte greu, căci au experiență și jucători de valoare, dar îi voi depăși când voi avea ocazia!”

În urma unui 4-1 de coșmar în Ilfov, ”după orice eșec ești certat oarecum, unde ai greșit, pentru a corecta acele greșeli, iar după acel 4-1 ne vom mobiliza dar oricare era rezultatul la Voluntari, la fel de important era cu Steaua și la fel trebuie să ne mobilizăm. Îmi doream să joc la Voluntari, să-mi ajut echipa, și cred că n-am fost vinovat la eliminarea dictată împotriva mea, era penalty sau în cel mai rău caz să lase jocul să continue, însă nu știu dacă a fost rea intenție sau o simplă greșeală, dar tot ce mă interesează acum e meciul cu Steaua, am trecut peste aia…”

Despre fațetele financiare, ”o să ne revenim chiar după jocul cu Steaua, o să mai primim o parte, așa că la ora actuală stăm bine, la fel ca multe echipe din campionat. Nu știu dacă din bilete, din drepturi de televizare, dar o parte din salarii se va plăti după jocul cu Steaua, ceva restanțe la cei care suntem aici mai vechi, cu contracte, și am primit o parte, iar cei noi am înțeles că nici unul n-au primit încă și vor încasa după meciul cu Steaua. Dar la un meci cu Steaua nu e vorba de bani, nu ne motivează cu o primă, e motivația noastră interioară, iar dacă stadionul e plin… Normal, orice punct e important, iar Steaua e pe primul loc, cea mai bună din România, așa că…”

Tot în prima rundă de meciuri din Grupa L, cea a Stelei, joi seară, Villarreal – Zurich 2-1 (2-1; Pato 28, Dos Santos 45+1 / Sadiku 2), pe când în Grupa E s-a înclinat și reprezentanta Ligii 1 în calitate de campioană, Astra – Austria Viena 2-3 (Alibec 18, Săpunaru 74 / Holzhauser 16 – penalty, Friesenbichler 33 și A. Grunwald 58), în celălalt meci al patrulaterului consemnându-se Plzen – Roma 1-1.

Celelalte rezultate din etapa I a fazei grupelor în UEFA Europa League:

Grupa A: Feyenoord – Manchester United 1-0, Zorya – Fenerbahce 1-1.

Grupa B: Young Boys – Olympiacos 0-1, APOEL Nicosia – Astana 2-1.

Grupa C: Mainz – St. Etienne 1-1, Anderlecht – Gabala 3-1.

Grupa D: AZ 67 Alkmaar – Dundalk 1-1, Maccabi Tel Aviv – Zenit 3-4.

Grupa F: Rapid Viena – Genk 3-2, Sassuolo – Athletic Bilbao 3-0.

Grupa G: Standard Liege – Celta Vigo 1-1, Panathinaikos – Ajax 1-2.

Grupa H: Konyaspor – Shakhtar Donetsk 0-1, Braga – Gent 1-1.

Grupa I: Salzburg – Krasnodar 0-1, Nisa – Schalke 04 0-1.

Grupa J: Qarabag – Liberec 2-2, PAOK – Fiorentina 0-0.

Grupa K: Internazionale – Hapoel Beer Sheva 0-2 și Southampton – Sparta Praga 3-0.

În prima etapă a fazei grupelor în UEFA Champions League, marți și miercuri, s-au înregistrat câte 5 victorii ale gazdelor respectiv oaspeților și șase remize, și anume, în Grupa A: PSG – Arsenal 1-1 și Basel – Ludogorets 1-1; Grupa B: Dinamo Kiev – Napoli 1-2 și Benfica – Besiktas 1-1; Grupa C: Barcelona – Celtic 7-0, Manchester City – Monchengladbach 4-0; Grupa D: Bayern – Rostov 5-0, PSV – Atletico Madrid 0-1; Grupa E: Leverkusen – TSKA Moscova 2-2, Tottenham – Monaco 1-2; Grupa F: Real Madrid – Sporting Lisboa 2-1, Legia – Borussia Dortmund 0-6; Grupa G: Bruges – Leicester City 0-3, Porto – Copenhaga 1-1; Grupa H: Lyon – Zagreb 3-0 și Juventus – Sevilla 0-0.

*

Accesul pe stadion este permis cu începere de la ora 18,00. Porțile care vor fi deschise la meci: Tribuna 0, VIP, Loje  – poarta E; Tribuna 1 – Poarta C, D, F; Tribuna 2 – Poarta L, M, N; Peluza Sud – Poarta I; Peluza Nord – Poarta P; Peluza Oaspeți – Poarta A.

Începând din 14 septembrie s-au pus în vânzare, în sistem online, biletele de intrare pentru meciul ACS Poli Timișoara – Steaua, programat duminică, 18 septembrie, de la ora 20,00, în cadrul etapei a 8-a din Liga 1 Orange. Tichetele pot fi procurate accesând acest link:

http://www.bilete.ro/meci-fotbal-poli-timisoara-fc-steaua-bucuresti
Prețurile tichetelor pentru acest joc sunt următoarele:
Loje: 100 lei
Tribuna 0: 40 de lei
Tribuna I și II: 25 de lei
Peluzele sud și nord: 15 lei

La casieriile de la stadionul ”Dan Păltinișanu”, s-au putut achiziționa bilete începând de miercuri, 14 septembrie, iar în continuare după următorul desfășurător:

Vineri 16 septembrie 10:00-12:00 / 18:00-20:00
Sambata 17 septembrie 10:00-12:00 / 18:00-20:00
Duminica 18 septembrie 11:00-20:45

Pe lângă comandă prin achiziționarea online pe site-ul www.bilete.ro, suporterii pot achiziționa tichetele și în următoarele puncte de vânzare bilete.ro:

Inmedio

Bega Timișoara
Str Carol Telbisz, nr 3
LU-VI: 09:00-20:00; SA: 09:00-19:00;
Iulius Mall Timișoara
Str. Demetriade nr. 1
LU-DU: 10:00-22:00;
Iulius Mall Timișoara 2
Str. Demetriade, nr.1 Timișoara
LU-DU: 10:00-22:00;
Kaufland 2 Timișoara
str.Damaschin Bojincă nr.2 si 4
LU-SA: 08:30-22:00; DU: 08:30-21:00;
Kaufland Timișoara 3
str. Conac nr. 51, Loc. Dumbrăvița
LU-SA: 08:30-22:00; DU: 08:30-20:00;
Real Timișoara
Calea Aradului nr. 56/a Timișoara
LU-DU: 09:00-21:00;
Real Timișoara 2 – Giroc
comuna Giroc, str. DN 59- STG sat Chișoda
LU-DU: 09:00-21:00;
Relay Aeroport Timișoara
Str. Aeroport nr. 2 Com. Ghiroda
LU-DU: 05:00-19:00;

Germanos

Timșoara 7
Calea Șagului Nr.100, stand.C025
Timișoara Mall
Str. Demetriade, Nr. 1, Stand P44, Timișoara
Luni – Duminică: 10:00 – 22:00
Timișoara
Piața Victoriei, Nr. 5, Timișoara
Luni – Vineri: 09:00 – 20:00 , Sâmbătă: 09:00 – 15:00, Duminică: INCHIS
Timișoara Real
Calea Aradului, Nr. 56A, Stand 16, Timișoara
Luni – Duminică: 09:00 – 21:00

Poșta Română
Timisoara 1
Bd. Revoluției, nr. 2
L-V: 07:00-20:00 S: 08:00-13:00
Timișoara 10
Str. Mureș, nr. 1
L-V: 07:00-19:00
Timisoara 11
Str. Hoinic Mircea, nr. 3
L-V: 08:00-18:00
Timișoara 12
Str. 1 Decembrie, nr. 90
L-V: 07:00-19:00
Timisoara 13
Str. Razboieni, nr. 4
L-V: 08:00-18:00
Timișoara 14
Str. Teiului, nr. 6
L-V: 07:00-19:00
Timișoara 15
Calea Buziașului nr. 30, parter
L-V: 07:00-19:00
Timișoara 16
Calea Martirilor, nr. 64
L-V: 07:00-19:00
Timișoara 17
Str. Aristide Demetriade, nr. 1 (Centru Comercial MALL)
L-V: 10:00-21:00 S: 10:00-14:00
Timișoara 2
Bd. Republicii, nr. 28
L-V: 07:00-20:00
Timișoara 3
Str. Ștefan cel Mare, nr. 10
L-V: 07:00-19:00
Timișoara 4
Str. I. Văcărescu, nr. 24-26
L-V: 07:00-19:00
Timișoara 5
Str. Independenței, nr. 1
L-V: 07:00-19:00
Timisoara 6
Str. Holdelor, nr. 3, bl 29, sc. B
L-V: 07:00-19:00
Timișoara 7
Bd. Simion Bărnuțiu, nr. 83
L-V: 07:00-19:00
Timișoara 8
Str. Gheorghe Lazăr, nr. 42
L-V: 07:00-19:00.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: