Cea de-a doua ediţie a Cupei oraşului Novi Sad la minifotbal pentru copii din generaţia 2001 a reunit în week-end 8 echipe reprezentînd 8 ţări din regiune, grupa de 2002-2003 de la LPS Banatul Timişoara beneficiind de o excelentă experienţă competiţională, în condiţiile unei organizări pe măsura expertizei în domeniu a renumitei şcoli sîrbeşti de fotbal.
De la vecinii sîrbi avem mereu numai de învăţat iar turneul de sală organizat în impresionanta „Spens Sports Center” de către foşti jucători internaţionali şi nu numai , sprijiniţi de municipalitatea oraşului dunărean, în colaborare cu direcţia locală de sport şi avînd ca şi club gazdă pe SK Vojvodina, a constituit o mostră pilduitoare la care lumea fotbalului nostru poate doar aspira.
Despre competiţia juvenilă în cadrul căreia Olympiakos Volos a fost în cele din urmă înlocuită la start de OFK Federal Ulcinj, din Muntenegru, şi la care s-au mai aliniat grupele de 2001 de la Grazer AK, Pecs, precum şi formaţii ale unor grupări din spaţiul ex-iugoslav, şi anume NK Maribor (Slovenia), SK Sport-Tim Banja Luka (Bosnia şi Herţegovina), Akademija Krpan&Babic Osijek respectiv gazdele alb-roşii, profesorul Cristi Petcu, antrenor al copiilor de 9-10 ani de la LPS Banatul, ne-a spus că este un „turneu considerat de categoria A, foarte puternic şi foarte bine organizat, care ne-a fost de folos, deoarece am jucat la o categorie superioară de vîrstă. A fost o diferenţă mare de forţă, de talie, ex-iugoslavii fiind recunoscuţi pentru calităţile lor fizice, însă în aceste condiţii copiii noştri s-au prezentat foarte bine şi sunt pe deplin mulţumit de atitudinea lor. A fost un bun prilej să acumuleze o experienţă competiţională de nepreţuit. În plus, am stabilit cu această ocazie nişte relaţii bilaterale cu cluburile participante şi sperăm ca şi alte formaţii, pe lîngă Vojvodina, care se aliniază la competiţiile pe care le găzduim noi înaintea anului şcolar, să ne onoreze cu prezenţa. Cîştigul a fost extraordinar pentru că este un turneu într-adevăr de elită, din toate punctele de vedere. Celelalte participante ne-au felicitat pentru jocul nostru, aflînd că lotul era alcătuit din copiii mai fragezi, din 2002 şi 3 chiar din 2003!”
Cristi Petcu a pus în ultimii ani pe roate un turneu juvenil dotat cu „Cupa Speranţelor”, iar la ediţia sa din 6-8 septembrie 2013 nădăjduieşte să-i aibe printre oaspeţi pe adversarii din week-end, de la Dunăre.
Ca şi condiţii organizatorice, gazdele din Banatul Sîrbesc s-au îngrijit de toate aspectele, amfitrionii competiţiei de minifotbal asigurînd cazarea şi 3 mese pe zi pentru formaţiile invitate şi rezervînd exclusiv pentru sîmbătă şi duminică masiva „Spens Sports Center”, sala cu 11.500 locuri, în care s-a jucat în paralel cu o calificare a poloiştilor din Serbia, în dauna Germaniei, disputată în acelaşi complex sportiv.
După ce anul trecut, la întrecerea rezervată grupei de vîrstă 2000, printre participante se număra FC Timişoara, iată că în week-end LPS Banatul s-a ales cu 4 îndîrjite dispute, calitatea jocurilor fiind foarte bună, cu specificaţia din partea antrenorului timişorean că mai toate echipele au etalat atît juniori D cu o impresionantă tehnicitate cît şi foarte vivace şi decişi în evoluţiile lor.
Iar pentru cei mai merituoşi s-a lăsat cu trofee, diplome şi medalii, festivitatea de premiere fiind orchestrată de Ljiubisa Dundjerski, ex-jucător al Vojvodinei în Serie A, şi care activează în cadrul clubului alb-roşu, Dusko Grujic, adjunctul Centrului de Copii şi Juniori al grupării de la Dunăre, precum şi antrenorul echipei de tineret a celor din Novi Sad, de departe prima în Serbia, numai cu victorii şi un egal.
Gîndindu-se la toate, pentru ca alura turneului internaţional să fie cît mai atractivă, foştii jucători care au creat aşadar deja o tradiţie din Cupa oraşului Novi Sad au organizat şi o partidă demonstrativă, în care au jucat, printre alţii, şi Savo Milosevic, lansat de Partizan, sau Marko Babic, ex-internaţionalul croat care pe 28 ianuarie a împlinit 32 de ani şi a cărui şcoală de fotbal a fost reprezentată în întrecere, seara de sîmbătă fiind punctată şi de un dineu oficial în ambianţa valurilor fluviului, pe un vaporaş acostat la malul Dunării.
Cît despre jocurile în sine, LPS Banatul a disputat 4 meciuri, dintre care 3 sîmbătă, în grupă, respectiv unul duminică, pentru stabilirea ierarhiei finale. Timişorenii au jucat în Grupa B, laolaltă cu Akademija Krpan-Babic Osijek (Croaţia), în faţa căreia au cedat cu 1-3, marcînd Tismonar, cu SK Sport-Tim Banja Luka, 2-2, draw în care au înscris Olaru şi Ilie, respectiv cu SK Maribor, Cîtu marcînd golul de onoare într-un 1-10. „Am jucat dimineaţa la 10, apoi la ora unu, şi seara la 6, cînd băieţii noştri n-au mai făcut faţă”, a explicat Petcu.
Meciurile au fost pe durata a două reprize a 15 minute, în formula de joc 6 plus 1, pe suprafaţa de 60×40 metri.
Slovenii de la SK Maribor au cîştigat turneul la penalty-uri, după 3-3 în finala cu o altă echipă din grupa timişorenilor, Akademija Krpan-Babic Osijek, locul 3 fiind acontat în finala mică de maghiarii din Pecs, în dauna austriecilor de la GAK, tot la penalty-uri, după ce în grupă se încheia 3-4, în favoarea celor din ţara alpină.
În fine, pentru locul 5-6 s-au duelat SK Vojvodina şi Sport-Tim, cu cîştig de cauză în favoarea celor din Novi Sad, iar LPS Banatul a obţinut locul 7, la penaltyuri, după 1-1 în timpul regulamentar de joc cu muntenegrenii din Ulcinj, Tismonar fiind marcatorul.
Petcu i-a convocat pentru acest turneu pe Răzvan Sava, Eduard Amariei, Adrian Bain, Dragoş Peperieş, Gabriel Pantea, Cosmin Gladun, Denis Giurgiu, Andrei Olaru, Alexandru Tismonar, Adrian Ilie şi Robert Cîtu.
Grupa de 2002-2003 a LPS Banatul va beneficia şi de un cantonament peste hotare, în Ungaria sau Serbia. Şi apropo de pregătiri centralizate în străinătate, şi ACS Poli s-a aflat de vineri în Serbia, mai exact în aval pe malul Dunării, la Donji Milanovac, unde juniorii antrenaţi de Cristian Contescu, Sorin Vlaicu şi Robert Ivan se pregătesc săptămîna ce vine, sîmbătă urmînd a reveni la Timişoara.
Întreaga delegaţie este de 58 de persoane, fiind extinsă şi prin includerea în program a juniorilor A, în urma recentei treceri a jucătorilor din scriptele societăţilor lui Marian Iancu la clubul evoluînd pe certificatul de identitate sportivă a nou-promovatei ACS Recaş.