Cristian Dulca (Luceafărul): ”Avem discuții cu câțiva jucători din Liga 1 dar nu pot spune acum ceva foarte, foarte sigur”

La finalul turului pe primul loc de retrogradare dar după triumful de sâmbăta trecută cu 0-3 la Sportul Snagov, la început de retur, evadată de pe pozițiile cu destinația Liga 3, Luceafărul Oradea a fost astăzi la un pas de a se revanșa în Ciarda Roșie pentru eșecul din Bihor din runda a II-a a campionatului Ligii 2, 1-2 (0-0) cu Ripensia, însă timișorenii au egalat astăzi și pentru a treia oară, în prelungiri, printr-o rezervă proaspăt intrată: 4-4 (2-2).

Luceafărul a repetat astăzi la Timișoara în etapa a XXI-a ceea ce izbutea nou-promovata de pe Bega în partida tur, și anume să răstoarne scorul după pauză, însă orădenii n-au și conservat minimul avantaj, rămânând la 4 puncte în urma egalilor săi.

Pentru bihoreni a fost cea de-a treia deplasare consecutivă în Liga 2, punctând toată gama rezultatelor, de la 3-0 pentru Foresta la Suceava, la 0-3 în Ilfov pe terenul Sportului Snagov precum și la 4-4 în Ciarda Roșie. Draw în urma căruia antrenorul principal Cristian Dulca a spus: ”Cel mai important este că n-am pierdut, deși să dai 4 goluri în deplasare și să nu câștigi este un pic peste mână, dar asta e, am și primit 4 goluri. Acum am obținut un rezultat de egalitate, însă noi am fost cu 15 jucători valizi în tot lotul, doi fiind accidentați. Astfel am terminat un sezon de toamnă lung, iar după vacanță ne pregătim să vedem ce facem din iarnă, pentru restul returului”.

În perspectivă, ”ceea ce mă interesează este să alcătuim o echipă competitivă, să aducem alți jucători, să completăm lotul, iar astfel să putem să atacăm primele locuri, să ajungem cât mai în față, iar de la anul, dacă lucrurile vor merge bine, să putem ataca fie chiar și promovarea”.

Luceafărul a preluat și pentru a treia oară conducerea în minutul 82. ”A fost un gol frumos, al unui jucător bun, dar sunt supărat pentru lipsa noastră de concentrare și la golul unu, și la golul 4, erori asupra cărora ne vom apleca din ianuarie…”

Dulca a mai explicat că ”n-am apucat încă să vorbim dar dacă sunt supărat, și dânsul trebuie că e supărat dacă am fost egalați de 3 ori. Fotbalul este pe goluri, și a fost la fel cu Miroslava, căci am avut 9 ocazii mult mai mari și nu am reușit decât un egal. Le-am și spus, haideți să ne concentrăm în meciuri, să abordăm concentrați cele 94, 95 de minute, iar după meci să ne bucurăm, și nu să ne reproșăm ce s-a greșit sau să avem regrete pentru ceea ce am făcut sau nu…”

Despre autorul primelor 3 goluri ale oaspeților, ”Vlad Rusu se vede că a jucat în Europa League, în străinătate, are calitate, este un jucător foarte bun”.

Dulca a mai explicat în privința primirii golurilor și că ”toată lumea a greșit, iar așa cum s-a contribuit colectiv la marcarea golurilor, așa s-a și greșit, toți suntem părtași pentru acest egal. Nu sunt mulțumit de remize dar în condițiile date este bun, mulțumitor un egal smuls, chiar și după ce am condus de 3 ori, ceea ce este un paradox să zic așa”.

Urmează campania de achiziții: ”Avem cu câțiva jucători din Liga 1 discuții, dar nu pot să spun acum ceva foarte, foarte sigur”.

Mai multe însă, în consemnarea următoare, cronica jocului Ripensia – Luceafărul Oradea 4-4 (2-2): Mediop 2, 29, 48, Neamțu 90+2 / Rusu 1, 24, 70 – din lovitură de la 11 metri, Trif 82. Revenim și cu fotografii…

Rezultatele zilei în Liga 2 și clasamentul actualizat, pe coloana datelor tehnice. La anul, în jur de 24 februarie, în etapa a XXII-a, la reluarea returului, CS Sportul Snagov SA – Ripensia.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − 4 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: