CS Afumați în zodia lui 2-1, ca și la Călărași și Șiria. Marian Petre: ”Niciodată n-am început așa slab”

CS Afumați n-a izbutit să smulgă un prim punct în deplasările din 2018 nici pe ”Știința” din Timișoara, unde s-a văzut condusă chiar din minutul 1, primind apoi încă un gol de la un jucător, Nicolae, cooptat de ”violeți” din zona capitalei, ilfovenii doar reducând din handicap înaintea pauzei, fără însă a evita cel de-al treilea eșec consecutiv pe terenuri adverse, după cele din 10 și 25 martie, la Călărași și Șiria.

 

ASU Politehnica s-a desprins rapid de ocupanta locului 5 și a repetat la indigo succesul cu identicul 2-1 repurtat cu CS Afumați și în Vinerea Mare de anul trecut, atunci pe 14 aprilie 2017, și tot printr-o desprindere la 2-0 în repriza I.

Marian Petre, secund al antrenorului principal al ilfovenilor, Vasile Neagu, a admis la final că este ”o înfrângere dureroasă, două două reprize diametral opuse. Prima, foarte, foarte slabă, cea de-a doua, ceva mai bună, dar fără concentrare spre finalizare, așa încât nu ne-am creat nici o ocazie. În afară de posesie, mai bună decât a gazdelor, altceva, zero…”

Petre a mai remarcat că ”am început foarte slab, niciodată n-am început așa slab, s-ar putea să fie și asta, că am luat acel gol foarte rapid. Am mai luat unul și am revenit înaintea pauzei la 2-1, iar în repriza a II-a credeam că poate revenim și mai mult, dar dacă eram mai atenți, ne și cream ceva ocazii de poartă, iar atunci poate altul era rezultatul. Dar am avut un adversar mai bun, îi felicit și baftă!”

Marian Petre a identificat țelul conservat al ilfovenilor, mai precis ”să adunăm cât mai multe jocuri de 3 puncte, să câștigăm cât mai multe meciuri. Cele două din față s-au distanțat la un avantaj foarte mare, pe locul 3 e Târgoviște, iar dacă noi câștigam, ne apropiam astăzi la 7 puncte de Chindia și mai aveam șansa noastră, dar jucăm până la capăt, toate la victorie”.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + 5 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: