CS Dumbrăviţa, a doua deplasare fără gol primit: 1-0 la Peciu Nou

1-1, 0-2, 0-1, 0-0, aceasta era secvenţa rezultatelor înregistrate acasă de AS Peciu Nou, care a câştigat în premieră în acest sezon abia miercuri, în deplasare la Giroc, însă timişenii n-au spart încă gheaţa şi pe teren propriu, unde astăzi au fost surprinşi pe contraatac, Zoli Kovacs marcând în minutul 25 unicul gol al deplasării victorioase a Dumbrăviţei..

Fără portarul Iuhasz şi apelând între buturi la un jucător de câmp, AS Peciu Nou n-a izbutit să marcheze şi pentru al patrulea joc la rând pe teren propriu.

Gazdele au început cu fundaşul Ciumacenco în poartă, iar în câmp cu Teslariu, Tudor Andrei, Bud, Handrache – Tăbăcaru, Bărbosu (70, Sporin), Mureşan, Frenţ – Dobrilă, Alexa (60, Mihai Dorobanţu).

„Victorie meritată, putea fi la un scor chiar mai mare, căci am ratat 3-4 ocazii singuri cu portarul. În orice caz nu a fost un joc strălucit, pe un teren foarte prost, încât nu puteai pasa aproape deloc căci era denivelat”, a explicat Florin Macavei, antrenor al Dumbrăviţei, care a marcat din centrarea de pe stânga a lui Antemie, trecută de linia defensivă a gazdelor, de unde Zoli Kovacs a pus latul: 0-1.

CS Dumbrăviţa: Miklos – Şofronea, Sârbu, Solomon, Antemie – Rebenciuc, Bârsanu (Todor), Moja, Zoli Kovacs (Bălan) – Leonte (Negru), Giurgiu (Iszak).

Pe bancă: Puiu – Koszma.

CS Dumbrăviţa va juca în etapa a 10-a cu Timişul Şag.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 − = doi

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: