CS Ghiroda, devenit al 3-lea lider al Diviziei D, la momentul oportun, în ciuda unei a treia suspendări a antrenorului său, Alin Miloş

CS Ghiroda, vicecampioană a sezonului trecut, după promovarea în Divizia D Timiş, a devenit ieri înaintea orei 13 al treilea lider al actualei ediţii de campionat în liga a patra, graţie victoriei cu 3-1 la Jimbolia dar şi remizei ex-liderului ASU Politehnica la Gătaia, urcare în clasament înfăptuită în ciuda începerii ispăşirii de către antrenorul Alin Miloş a unei a treia perioade de suspendare.

Alin Miloş era trimis după gard şi în recentul Giroc - Ghiroda 1-3. Chiar şi aşa, ghirozenii au devenit în premieră lideri, după 8 succese la rând!

 

Alb-violeţii de la ASU Politehnica au fost lideri în etapele 1-5 dar şi în rundele 13-29, practic neîntrerupt după adjudecarea cu 2-0 a derby-ului din tur cu Progresul Gătaia, pe „Ştiinţa”, deţinând la un moment dat chiar 5 puncte avans în faţa Ghirodei, după etapa a 21-a, a patra din 2014.

Iată însă că CS Ghiroda ar putea încheia cu laurii de campioană ai Diviziei D Timiş, triumf de care o mai despart 4 etape, ceea ce înseamnă că liderul cu cele mai puţine runde în frunte, şi faţă de cele 6 avute de cei din Gătaia pe parcursul „bornelor” 6-12, ar avea totuşi câştig de cauză, găsindu-şi la perfecţiune paşii în cursa pentru prima poziţie.

Notabil însă că ghirozenii au ajuns în cele din urmă pe primul loc tocmai la ora la care antrenorul lor începea o nouă perioadă… după gard.

Căci în săptămâna care a trecut Comisiile de Disciplină ale AJF Timiş au avut de lucru, sancţionând abaterile la jocurile disputate în cele trei eşaloane fotbalistice, după cum urmează:

Divizia D Timiş

La jocul CS Giroc – CS Ghiroda 1-3, în minutul 56, antrenorul oaspeţilor, Alin Miloş, a fost trimis din nou după gard de arbitrul Flavius Roşu, pentru comportament nesportiv şi vociferări la deciziile corecte ale brigăzii de arbitri. Deşi a recidivat pentru a doua oară în acest campionat, un record pentru un antrenor, Miloş a scăpat totuşi ieftin, cu două etape de suspendare şi o amendă de 300 de lei.

În altă ordine de idei, meciul de Divizia D Timiş din ultima etapă, a 34-a, CS Dumbrăviţa – CS Giroc, a fost devansat pentru 13 mai, de la ora 18, la Dumbrăviţa, cu acordul celor două echipe, întrucât la ora ultimei runde ambele echipe vor pleca într-un turneu internaţional în Serbia respectiv Ungaria.

Campionatul Judeţean

La meciul Unirea Banloc – Unirea Ghilad, întrerupt în minutul 60, la scorul de 3-2 pentru gazde, întrucât arbitrul a fost bruscat după ce a eliminat doi jucători de la oaspeţi, aceştia refuzând să părăsească terenul, Comisia a omologat rezultatul cu 3-0 pentru gazde. Delegatul echipei oaspete, Marcel Neamţu, a fost suspendat 4 etape, cu o amendă de 150 de lei, iar jucătorii Daniel Turcuş – două etape şi 50 de lei, iar Cosmin Ciublea, o etapă. Echipa din Ghilad a primit şi un ultim avertisment.

La jocul Avântul Chizătău – Voinţa Maşloc 1-1, delegatul echipei gazdă, Demeter Anghel, a contestat înainte de meci dreptul de joc al sportivului Vereşteanu, având dublă legitimare, la Topolovăţu Mare şi Chişoda, iar ulterior fiind legitimat cu un nou carnet de către echipa din Maşloc. Curios, Comisia de Disciplină nu a luat în seamă contestaţia delegatului de la Chizătău, considerată nefondată. Tot la acest meci, antrenorul echipei Chizătău, Ioan Copaci, şi jucătorul eliminat, Claudiu Bârsan, au primit două etape suspendare şi 100 de lei amendă.

Jocul Olimpia Bucovăţ – Ştiuca, încheiat 3-2, a rămas neschimbat întrucât arbitrul a încheiat jocul în timpul regulamentar, conform raportului, iar clubul gazdă a fost sancţionat cu un ultim avertisment pentru neimplicarea în organizare şi o amendă de 150 de lei.

Campionatul Municipal

La meciul din Campionatul Municipal dintre Frontiera şi Diniaş, întrerupt în minutul 55 pentru lovirea arbitrului de către jucătorul Mile Jivanov, rezervă la acest joc, acesta s-a ales cu o suspendare de un an din activitatea sportivă şi s-a omologat cu 3-0 pentru Frontiera.

„Promoţie”

Jocul Cenei – Bulgăruş, rezultat 4-6, din etapa a 20-a, s-a omologat cu 3-0 pentru gazde, întrucât un jucător de la oaspeţi nu s-a prezentat la confruntare, fiind contestat.

Jocul Maşloc II – Atletic Timişoara s-a omologat cu 0-3, pentru oaspeţi, întrucât gazdele nu au asigurat asistenţa medicală.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − 4 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: