CS Ghiroda și-a găsit Nașu´ la Gara Mare: 1-0 CFR

CS Ghiroda, unica divizionară D cu procentaj 100% în retur, venind după 6 succese, a suferit după-amiază în spatele Gării de Nord primul eșec din 27 octombrie încoace, gazda CFR Timișoara, aflată la doar a doua victorie acasă în 2013, urcînd pe 4, la trei puncte în urma învinsei sale, rămasă pe 2: 1-0 într-o restanță din etapa a 24-a.

Meciul, amînat de sîmbătă, a pricinuit așadar prima înfrîngere a nou-promovatei CS Ghiroda după aproape jumătate de an, și la finele lui octombrie, la Teremia Mare, cu Banatul Nerău, cedînd tot cu 1-0. Iar la rampă de data aceasta a ieșit nu golgeterul Diviziei D Timiș, Alexandru Baranyi, din tabăra oaspeților, care a avut o bară, ci principalul marcator al vișiniilor, Sergiu Iorgovan, care a înscris deja în minutul 16 al unei prime părți controlate în general de amfitrionii pregătiți de Andrei Pobega.

Care, odată trecuți de ocupanta locului 2, au de jucat sîmbătă la liderul Mama Mia, în vreme ce ghirozenii, contrariați astăzi de maniera de arbitraj, vor primi vizita nou-promovatei de pe 3, Unirea Sânnicolau Mare, aflată la două puncte în urma lor pe podium respectiv cu numai un punct în fața ceferiștilor. Un interesant ”careu de ași” în week-end…

Dacă CFR și-a adjudecat astfel al treilea succes cu 1-0 dintre cele 5 victorii în retur, în schimb CS Ghiroda, care săptămîna viitoare pe vremea aceasta va fi la capătul finalei județene a Cupei României, cu Ripensia, pe ”Dan Păltinișanu”, este la doar al treilea joc stagional fără gol marcat, suficient însă pentru ca liderul CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic să zîmbească și mai liniștit, cu 12 puncte avans înaintea ultimelor 10 etape ale stagiunii.

Și degeaba au alergat elevii lui Alin Miloș după pauză în căutarea egalării, căci n-au mai adăugat zestrei de 21 de goluri marcate în retur, în ciuda faptului că la reluare au alcătuit garnitura mai prezentă în joc, părăsind însă Blașcoviciul învinși.

Peste 200 de spectatori au asistat la două reprize diametral opuse: prima a aparținut gazdelor, care au reușit deschiderea scorului, iar cea de-a doua a aparținut oaspeților, care nu au reușit să concretizeze ocaziile avute.

În minutul 16, Zele a executat cu măiestrie o lovitură liberă de la 17 metri, balonul a întâlnit transversala și a revenit la Iorgovan, care nu l-a iertat pe portarul Mateescu. Putea fi 2-0 în minutul 32 dar același Zele, cel mai bun de pe teren, nu a putut să-l învingă de la 10 metri lateral pe portarul advers. O fază haioasă s-a petrecut în minutul 36, atunci când portarul oaspeților a prins balonul la 25 de metri de poartă, confundând linia careului de 16 cu linia trasată de la jocul de rugby, și s-a ales cu un cartonaș galben, lovitură ramînînd fără rezultat.

În repriza secundă (min. 47) același Zele a centrat perfect în careu și Iorgovan, cu capul, a trimis sub transversală, dar Mercescu a respins în corner. De aici încolo, oaspeții au pus stăpânire pe joc, dominînd teritorial. Iar în minutul 65, în urma unei lovituri libere de la 20 de metri, executate de Baranyi, mingea a întâlnit stâlpul porții. Vizitatorii au mai ratat din situații favorabile prin Tică Popa și Pătrașcu, ex-ceferiști care l-au remarcat pe portarul Toma, cu intervenții sigure.

CFR: Cristian Toma – Ionuț Baidoc (min. 72, Radu Domșa), Răzvan Livădaru, Robert Hritcan, Marius Brânzan, Eduard Zele, Andrei Parfenie, Sergiu Iorgovan, Darius Bonda (min. 66, Eusebiu Neamțu), Florin Rogojinaru (min. 86, Darius Năstase), Daniel Crișan (min. 88, Miguel Nuno).

Antrenori: Andrei Pobega și Silviu Nișu.

Pe bancă: Grațian Rain, Eduard Soare, Sorin Staicu.

Ghiroda: Adrian Mateescu (min. 46, Ionuț Mercescu) – Ioan Popa, Sebastian Ptotopopu (min. 46, Răzvan Plopeanu; min. 85, Gabriel Giuchici), Alexandru Gruber, Andrei Bogdan, Octavian Firuț, Marius Stanciu (min. 80, Cristian Faimoc), Constantin Popa, Ciprian Străuț, Alexandru Barani, Pătrașcu Emanuel.

Antrenori: Alin Miloș și Daniel Borchescu.

Arbitri: Bogdan Gheorghioiu – Raul Ghiciulescu și Gabriel Olăreanu. Observatori: Aurel Bobu și Cornel Bătrânu.

La cald…

Andrei Pobega: ”O victorie muncită si meritată, cum aș dori de acum înainte la toate meciurile. Doresc să-i felicit pe băieți pentru jocul prestat și rezultatul obținut. De mâine intrăm în pregătiri pentru jocul de sâmbătă, când ne așteaptă un meci tare cu liderul Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, unde dorim să ne luăm revanșa”.

Alin Miloș: ”Este cel mai slab meci pe care l-am făcut din acest campionat și pe fondul unui arbitraj ostil din partea lui Gheorghioiu și Ghiciulescu. Golul după opinia mea a fost ofsaid. Sperăm ca după această înfrângere să ne revenim. Sunt total dezamăgit de prestația celor doi arbitri”.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la CS Ghiroda și-a găsit Nașu´ la Gara Mare: 1-0 CFR

  1. L O spune:

    bravo CFR bine că ați câștigat dacă luptați tot așa și spectatori vin la meci să vezi ce bătută le trage ripensia la ghiroda exemplar barani nu a mișcat în front FORȚA CFR

  2. adrian spune:

    Voi de la SPORTTIM sunteți mai calculați îmi place față de banat sport ați relatat o cronică bună cfr a meritat victoria au fost peste 2oo de spectatori au venit mai mulți decât la ACS POLI

  3. vali spune:

    bravo cfr ati renascut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× trei = 21

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: