CS U Craiova 2 – Mama Mia 3-0. ”Sigur vom continua în Liga 3”

După nou-promovații din Ghiroda, care și-au încheiat deja sâmbătă la Reșița parcursul în ediția 2017-2018 a Ligii 3, și ”lanterna roșie” a seriei vestice pentru al doilea sezon la rând, CS Nuova Mama Mia, a pus punct înainte de termen aparițiilor din campionatul care va lua sfârșit la finele săptămânii, pierzând pentru a doua oară consecutiv în deplasare cu același 3-0, cel mai frecvent scor cu care s-a înclinat codașa într-o campanie în care a smuls cel mult două remize, de 6 ori în 28 de reprezentații.

Ultima și la încheierea ediției trecute, una desfășurată cu 14 cluburi în Seria a IV-a, Mama Mia strângând pe-atunci cel mai mic număr de victorii și de goluri marcate, cinci respectiv 21 în 26 de partide, la patru puncte în urma ”satelitului” arădenei UTA Bătrâna Doamnă, gruparea de loc doar cu numele din Becicherecu Mic a continuat însă și în stagiunea 2017-2018 tot la nivelul Ligii 3, sfârșind de astă dată mult mai detașat tot pe ultimul loc, 15, dar în cele din urmă a 14-a conform clasamentului oficial întocmit de FRF pe baza rezultatelor înregistrate fără luarea în calcul a celor consemnate cu juniorii Centrului Național de Pregătire, al căror bilanț nu figurează în ierarhie.

Oricum ai lua-o însă, CS Nuova Mama Mia a încheiat tot pe ultima poziție și pentru a doua ediție la rând în Seria a IV-a din Liga 3, cei din Jimbolia care i-au preluat din mers gestiunea nutrind însă mari speranțe de a continua și de la vară tot pe același palier valoric.

Formația care a găzduit marea majoritate a meciurilor de pe teren propriu la Jimbolia a avut însă un parcurs mult mai modest decât în campania anterioară, iar pe alocuri chiar catastrofal, prin prisma unor eșecuri precum 8-0 în deplasare dar și 1-8 și 0-7 acasă, toate în turul campionatului, ba chiar cu 16-1, 11-0 și 11-1, toate în ieșiri din acest sezon de primăvară, doar de două ori izbutind să nu piardă, în remize 1-1 în orășelul timișean, iar în 4 cazuri să fie depășită la diferențe strânse și foarte strânse, cu 0-2 acasă în debutul returului respectiv în două rânduri cu 0-1 tot la Jimbolia și o dată pe teren advers.

În rest, cel mai adesea 3-0 pentru gazde, în 6 deplasări, precum cea de marți de la ora 18 pe ”Extensiv” din Craiova, în primul joc, în devans, din etapa a 30-a și ultima în Seria a IV-a, care va fi completată vineri seară, când se dispută 3 meciuri printre care și CS Șoimii Lipova – Centrul Național de Pregătire dar și CS Millenium Giarmata – CSM Lugoj, respectiv sâmbătă, când sunt programate alte 3 partide.

A fost a șaptea înfrângere consecutivă a ultimei clasate, pe când ”satelitul” grupării prim-divizionare de podium CS U Craiova, înscriind prin Constantin în minutul 11 iar pe final prin Dinu respectiv Vulpe, în minutele 89 respectiv al doilea de prelungiri, și-a asigurat locul 5 în seria vestică, revanșându-se după ce runda trecută a stat prin a se reabilita pentru a treia oară consecutiv grație unei victorii acasă în urma unui eșec pe același teren, ultima dată cu reșițenii.

Avea să fie 3-0 și la transversale, scorul rămânând totuși în limite rezonabile în Bănie, unde Mama Mia a bifat și cea de-a noua apariție din retur în care n-a marcat, față de cele chiar 11 de acest tip din sezonul de toamnă. Una peste alta, a doua cea mai slabă prestație a unei divizionare ”C” în acest campionat, Mama Mia fiind salvată la acest capitol doar de Metalosport Galați, fără punct cucerit în Seria 1, exclusă din competiție într-o întrecere cu 15 grupări din care se mai consemna și o retragere din concurs. Nici în alte competiții de peste munți situația n-a fost mai pe roze, Seria 2 derulându-se cu 14 formații iar Seria 3 cu numai 13 cluburi, pe când cea de-a cincea, nord-vestică, a deținut numărul de componente al celei vestice.

Un palier valoric așadar cu mari probleme, și care nu pot fi decât perpetuate, un semnal în acest sens venind și prin spusele convingătoare ale lui Marcel Băban după înfrângerea de pe ”Extensiv”, și anume că ”sigur vom continua în Liga 3 și în sezonul viitor!” Desigur, nu este deloc vina celor din Jimbolia, care doar profită de situație, nutrind speranțe ca urmașa ”lanternei roșii” să continue la același nivel divizionar în ciuda ocupării de către Mama Mia a ultimei poziții ierarhice pentru a doua stagiune la rând, dar atunci se și pot adresa legitime întrebări pe adresa FRF, și anume de ce se mai întocmesc clasamente și se mai joacă meciurile respectiv de ce se mai legiferează regulamente fotbalistice dacă ocuparea locului codaș în Liga 3 nu aduce retrogradarea chiar și în cazul a două campanii consecutive pe aceeași adresă?

Băban a mai menționat că toate litigiile avute de CS Nuova Mama Mia cu FRF, și care i-au adus în toamnă 3 sancţiuni totalizând 16 puncte de penalizare, sunt stinse la ora actuală, remarcând că ”ne-am chinuit să reparăm toate relele pe care ni le-au lăsat cei de la Mama Mia”, ceea ce constituie o performanță în sine, dat fiind dezastruoasa moștenire preluată de la cărturarii și cititorii faimosului ”După noi, potopul”.

Fostul atacant prim-divizionar este chiar optimist în perspectiva unui nou sezon de dorit tot în Liga 3, amintind de achiziționarea a 3-4 jucători de peste hotare dar și a 6-7 sportivi din fotbalul intern, iar în ceea ce privește aspectele administrative, că ”așteptăm să ne parvină de la Judecătorie decizia de schimbare a denumirii clubului, toate documentele sunt aprobate pentru noua grupare”. 

Revenind la apariția finală din C4, antrenorul Negrea a contat în Bănie pe Costoaie – Thcmana, Njopgang, Catrici, Colțiș – Pascu, Miculete, Ghiorghioiu – Ndongo și Petrovics, rezerve la start fiind Micu – Ciobanu, Burvoc, Chivăran și Racolța, în vreme ce Corneliu Papură pe Dică – Borța,Țoiu, Ion – Juncu, Constantin, Șerban, Buzan – Mihăilă, Manda și Frăsineanu, după care Trancă și Vulpe au intrat de la pauză, Dinu din minutul 55 iar Juncu și Trocan din minutul 71, rezerve rămânând Bobonete, Puțaru și Ciutică.

Programul complet al rundei finale în C4 și clasamentul la zi incluzând rezultatele cu Centrul Național de Pregătire, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu × = 5

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: