CSM Lugoj – ACS Dumbrăvița 1-2 (0-0). ”Nici de barem n-am avut bani dar arbitrul nu și-l merită. Antrenorii n-au curaj să spună nimic de arbitrii din Liga 3!”

Prima etapă din cea de-a doua jumătate a turului seriei vestice în Liga 3 a adus astăzi și întâiul duel inter-județean de pe a doua jumătate a listei partidelor între cluburi din Timiș în sezonul de toamnă, formația mai bine clasată, pe podium, câștigând în deplasare la cea situată pe penultima treaptă: CSM Lugoj – ACS Dumbrăvița 1-2 (0-0).

Destul de multă lume s-a strâns după-amiază în tribunele arenei ”Tineretului” din Lugoj cu ocazia partidei din runda a IX-a în Seria a IV-a din eșalonul terț, iar susținătorii gazdelor au avut pentru o vreme, la mijlocul reprizei a II-a, bucuria avantajului luat de Clubul Sportiv Municipal, anihilat însă relativ rapid de alb-verzii nou-promovați, care au și înscris apoi golul victoriei, în prelungiri.

Alternează așadar cu regularitate victoriile gazdelor cu cele ale vizitatorilor în aceste meciuri directe între divizionare ”C” din Timiș, și anume ACS Dumbrăvița – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 4-2 în runda inaugurală, CSM Lugoj – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 în etapa a V-a și CS Millenium Giarmata – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 3-2 în runda a 7-a, în urmă cu două etape, astăzi consemnându-se CSM Lugoj – ACS Dumbrăvița 1-2.

Fără nici o victorie în cont și cu cel mai mic număr de goluri marcate în primele 8 etape, doar trei, CSM Lugoj a izbutit totuși cel mai bun joc al său din actualul campionat, aspect reliefat o vreme și pe tabela de marcaj, deși în inferioritate numerică și deși pentru puțin timp la timonă. Într-adevăr, gazdele au deschis scorul prin Dorin Mărmăneanu dintr-o lovitură liberă de la 28 de metri, expediată în minutul 70 spre vinclu, la cinci minute după ce amfitrionii rămâneau în 10 jucători, Sergiu Precupanu fiind eliminat, decizie vehement contestată de localnici.

Autori ai deschiderii scorului în inferioritate numerică, lugojenii n-au rezistat însă mult în fața secund clasatei cu al doilea cel mai mare număr de goluri înscrise în acest campionat, Deian Pecarov egalând pentru nou-promovata din Dumbrăvița în minutul 75 iar fundașul Cristian Gălan aplicând lovitura de grație în cel de-al treilea minut de prelungiri, printr-o reluare cu capul la centrarea lui Udrea și recentrarea lui Soare: 1-2. Încă un triumf pentru alb-verzii de pe podium, al cincilea consecutiv respectiv al patrulea succesiv la limită, dintre care 3 cu 2-1.

Iar prin această a doua victorie la rând în deplasare dumbrăvițenii au și egalat la puncte liderul CS Șoimii Lipova, care joacă mâine de la ora 15 la Hunedoara, ca parte a celeilalte jumătăți a rundei în curs. Iar tocmai hunedorenii vor fi oaspeți ai Dumbrăviței săptămâna viitoare, după care gruparea în formă de pe arena ”Ștefan Dobay” se va deplasa tot în Timiș și la Giarmata.

Din partea lugojenilor care au în programul rundei viitoare o ieșire la Industria Galda, antrenorul-jucător Eugen Miculescu și-a felicitat ”colegii pentru atitudine și determinare, căci ar fi de zis că în 3 luni am încasat jumătate din salariu. Astăzi n-am avut nici bani pentru baremul la arbitri! Dar sincer, arbitrul de azi nu-și merită baremul. La fiecare contact mai tare la minge a fluierat împotriva noastră. L-a eliminat în minutul 65 pe Precupanu la un fault inexistent iar după aceea am avut tăria de a marca un gol. Dar nu am gestionat ultima fază a meciului, când am primit gol. Un rezultat de egalitate era mult mai echitabil! Acest domn arbitru și-a bătut joc de noi… Iar antrenorii nu au curaj să spună nimic despre arbitrii din Liga 3! Nu numai la Lugoj s-a întâmplat așa ceva, ci la aproape toate meciurile din Liga 3, și mai ales în deplasare. Nu comentez arbitrajul dar acum prea a fost…”

Lui Sorin Bălu, antrenor al oaspeților din Dumbrăvița, nu i-a putut fi deloc totuna deplasarea pe Timiș, una sprâncenată și prin prisma amintirilor apăsătoare de la o descindere pe aceeași arenă pe când la cârma celor de la CS Nuova Mama Mia, ceea ce a și admis cu ușurare după victorie: ”Așa cum anticipasem, a fost un meci greu, fiind un duel direct în Timiș, cu orgolii mari. Iar în astfel de situații nu contează locul pe care-l ocupi în clasament. Cine se adaptează unui asemenea tip de joc, acela va și câștiga. Dar sunt mulțumit că noi am fost aceia și mă bucur de victorie!”

*

CSM Lugoj: Barbu – Precupanu, Predescu, Miculescu, Cracunjel, David, Jula, Olariu (90, Margan), Mărmăneanu, Dobra (65, Cărăbaș; 90, Freank), Sărăcin (80, Maier).

Rezerve: Ursan, Socaci, Nicola.

ACS Dumbrăvița: Miklos – Soare, Gălan, Podină (78, Casian), Liuba (67, Pecarov), Udrea, Stancu, Briciu, Rus, Bîrză, Nanu (67, Ștefan).

Rezerve: Ureche, Centea, Pricop, Jinga.

Arbitri: Cătălin Roșu – Sergiu Duma și Flavius Lazăr Seiche (toți 3 din Sălaj).

Rezultatele zilei în C4, programul etapelor a 9-a și a 10-a respectiv clasamentul actualizat, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sase = 48

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: