CSM Lugoj crește norma pe aripile vântului, 5 la Jimbolia

După două victorii urmate de tot atâtea eșecuri, CSM Lugoj a revenit astăzi de la ora 17 pe căi victorioase în returul seriei vestice, înscriind cel mai mare număr de goluri într-un joc disputat în actuala campanie, cinci, cele mai multe în repriza a II-a, cu vântul, care a suflat cu mare putere pe terenul din Jimbolia, influențând negativ calitatea jocului.

Pe un teren foarte denivelat și destul de tare raportat la precipitațiile căzute în ultima vreme, oaspeții de la CSM Lugoj au ratat o sumedenie de ocazii într-o primă repriză jucată împotriva vântului, reușind totuși a deschide scorul, nu cu mult înaintea pauzei. Scorul avea să ia treptat proporții, CS Nuova Mama Mia – CSM Lugoj 1-5 (0-1), prin golurile lui Miculescu în minutul 39, Pădurariu (47), Velici (55 – lovitură de la 11 metri), Szekely (62) și Bozian, în minutul 90, dintr-o altă lovitură de la 11 metri, imediat după ce în minutul 89 niponul Kaviagoe Takenori marca golul de onoare pentru amfitrioni, primă reușită a codașei în retur.

Semnificativă schimbare de registru pentru CSM Lugoj, deși condițiile au fost aceleași precum marți la Reșița, și anume de deplasare, apelându-se însă la o altă strategie de joc și un efectiv pe jumătate schimbat, dat fiind calibrul diferit al oponentelor, una cu aspirații la șefie iar cea de astăzi rămasă de căruță.

Înlocuirile au fost și necesare, datorită atât accidentărilor și suspendării cât și stării destul de mari de oboseală resimțită de unii componenți ai garniturii aliniate marți în Valea Domanului, astfel încât Filip a preluat mânușile între buturi iar Precupanu, Roșie, Olariu și Dobra poziții între jucătorii de câmp, în schimb Ciubotariu fiind suspendat iar Radak, Popan și Alexandru Dan indisponibili cu probleme medicale.

CSM Lugoj a deschis scorul dintr-o lovitură liberă executată de Dobra din lateral dreapta și finalizată de căpitanul Eugen Miculescu cu o lovitură de cap, dublându-și avantajul în cel de-al doilea minut după pauză prin atacantul Pădurariu, din 7 metri, în plasa laterală.

Stăpâni pe situație, vizitatorii de pe Timiș aveau să-și dubleze din nou avantajul în următorul sfert de oră, Velici transformând o lovitură de la 11 metri după ce tot el era faultat în careu iar Szekely driblând și portarul după ce se desprindea ușor din lateral dreapta: 0-4.

Un alt penalty executat de cel faultat în careu, Bozian semnând scorul final, 1-5, cu un plus la capitolul goluri din partea favoritei, după ce returul îl începea printr-un 3-4 victorios la ”satelitul” Craiovei.

CSM Lugoj va primi vizita Centrului Național de Pregătire sâmbăta viitoare, meciurile găzduite pe teren propriu fiind programate din retur sâmbăta la rugămintea unei părți dintre suporterii lugojenilor, tocmai pentru a putea descinde în număr mai mare la stadion, vineri fiind încă implicați la serviciu.

Antrenorul principal al învingătorilor, Cosmin Petruescu, a explicat că ”mental era foarte greu azi să te încarci mai ales după ce s-a pierdut cu 1-0 în minutul 90 la mijlocul săptămânii. Este însă bine că a venit acest meci la un interval de doar 3 zile, astfel încât să putem reintra în joc”.

*

CS Nuova Mama Mia: Costoaie – Kaviagoe Takenori, Bursuc, Tchana, Endongo, Racolțea, Chivăran, Radu, Miculete, Pascu, Gheorghioiu.

Rezerve la start: Micu, Coltiș, Ciobanu, Brașoveanu, Petrovics.

CSM Lugoj: D. Filip – Precupanu, Miculescu (65, Fridrich), Nicolescu, Roșie (71, Daniel Filip) – Olariu, Vlădia, Dobra (86, Mărmăneanu), Bozian – Velici (55, Szekely), Pădurariu.

Rezerve: Păduraru – Secoșan și Grega.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × = saizeci trei

 


Alte articole legate de acest subiect: