CSM Lugoj egalează dar Energeticianul evită totuși spre final prelungirile

Astăzi, cu ocazia intrării celor 3 secund divizionare din Timișoara în cursa actualei ediții a Cupei României, s-a consemnat și ieșirea din scenă la nivelul turului 4 al competiției a ultimului mohican dintre cluburile timișene din Liga 3 sau mai mici, CSM Lugoj fiind eliminată printr-un gol primit spre final, cu 3 minute înaintea ultimului fluier și la nici zece după ce egala, iar înfrângerea a survenit acasă, după ce în precedentele două faze mergea mai departe în condiții de deplasare, la Deva și Ghiroda: 1-2 (0-1) cu ACS Energeticianul, nou-promovată în Liga 2.

Într-adevăr, lugojenii avansau mai întâi pe 15 august, 1-2 la Colegiul Național Sportiv Cetate, iar apoi și pe 28 august, în urmă cu două săptămâni, la lovituri de departajare pe terenul colegei de eșalon CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după o remiză albă, imaculată și în reprizele de prelungiri, însă chiar și din postura de gazde n-au mai trecut astăzi de la ora 16:30 și cel de-al treilea hop, în față având de astă dată o proaspătă secund divizionară, după ce până acum scoteau din cursă formații din Liga 3.

Și ACS Energeticianul s-a ridicat în acest an spre Liga 2 tot dintre echipe ale seriei vestice precum cele din Deva, Ghiroda sau Lugoj, iar după ce gruparea din Valea Jiului a semnat o primă calificare în actuala ediție a Cupei României în Banatul montan, 0-2 la fine de august la Reșița cu CSM Școlar, astăzi a ținut să-și apere blazonul și în Banatul de șes, înscriind în fief-ul lui CSM spre încheierea primei reprize și intrând astfel în 16-imile de finală de la finele lunii în curs.

Foste colege de eșalon în campania anterioară din C4, atât CSM Lugoj cât și recent redenumita ”Energeticianul” au căutat pe undeva să utilizeze meciul eliminatoriu pentru reabilitarea după unele rezultate fără succes, și în special nou-promovații, egalați la puncte de prahoveni și coborâți în Liga 2 pe locul 10 după usturătorul eșec de sâmbătă după-amiază de pe ”Jiul”, 0-3 cu o altă nou-promovată, Petrolul Ploiești, înfrângere care a dus la despărțirea de antrenorul Cristian Dulca, înlocuit pentru deplasarea pe Timiș cu George Zima.

O mai mică presiune apăsa pe umerii gazdelor din eșalonul inferior, chit că lugojenii n-au învins încă pe teren propriu în noul campionat, 1-1 la deschidere cu AFC Unirea 1924 Alba Iulia și 0-0 cel mai recent cu CSM Școlar Reșița, dar cum remiza albă cu cărășenii a fost  pe undeva asimilată în tabăra gazdelor cu o victorie, rezultatele nu impuneau neapărat o imperioasă redresare imediată.

Izbutită în schimb spre final de vizitatorii adoptați de Petroșani, care, deși în continuare fără nici un gol marcat în deplasările Ligii 2, 3-0 pentru AS FC Universitatea la Cluj și 0-0 cu FC Argeș la Pitești, și-au conservat norma de două reușite afară în Cupa României. Calificare pe fundația căreia nou-promovații vor încerca și înscrierea întâiului gol pe teren advers din Liga 2, în matineul de sâmbătă, la Mioveni, meci la care erau fără doar și poate cu gândul chiar și astăzi, menajându-și unii componenți de impact și căutând să croiască o calificare fie și în aceste condiții, în regim de eficiență.

Tot sâmbătă dar după-amiaza va juca și CSM Lugoj în deplasare, cea de-a doua din noua campanie a seriei vestice în Liga 3, la a patra clasată din Avrig, de care antepenultimii în ierarhie sunt devansați cu 4 puncte.

Iar Energeticianul s-a alăturat astfel secund divizionarelor triumfătoare cu o zi înainte în deplasările Cupei României, și anume Academica Clinceni și Luceafărul Oradea, între eliminatele de marți numărându-se în schimb și grupări din Liga 2, CS Balotești și Daco-Getica București, cărora li s-au adăugat altele astăzi, precum Metaloglobus și FC Argeș, învinse cu 2-0 de Progresul Spartac respectiv CSM Slatina, dar și Pandurii și ACS Poli, pierzătoare în dueluri directe ale unor formații din aceeași divizie, 1-3 acasă cu CS Mioveni respectiv 2-1 pentru UTA la Arad, pe ”Motorul”.

S-a copiat practic la indigo rezultatul înregistrat în campionat la Lugoj între CSM și ACS Șirineasa conform fostei denumiri a Energeticianului, cei din Valea Jiului triumfând pe 19 mai 2018 pe Timiș cu 1-2 în ultima lor deplasare din ediția precedentă, în penultima etapă, pe când aveau deja biletele Ligii 2 în buzunar, iar și-atunci au condus la zero la pauză, 0-2.

Astăzi au deschis scorul spre finele reprizei I, Marian Stoenac şutând cu stângul de la 20 de metri în minutul 35: în frunte la pauză, fără replică.

Iar meciul părea a curge spre o calificare la limită a vizitatorilor, grație unui singur gol, însă Andrei Sărăcin le-a încurcat spre final planurile secund divizionarilor, egalând în minutul 78, cu un lob peste portar la colțul lung, de la 9 metri, în urma unei incursiuni pe flancul stâng, când poate puțini se mai așteptau la ceva.

Când ai însă în efectiv un component precum Vlad Rusu, ai și viteză de reacție în a reveni în grafic, iar golgheterul oaspeților din Liga 2 a fost aruncat în luptă să rezolve în timp util ecuația calificării, fapt izbutit, ochind tot cu stângul colțul lung după ce era servit de un alt coechipier introdus pe parcurs, Cioiu, și înșuruba apoi un oponent: 1-2 în minutul 87.

Reprizele de prelungiri, evitate, o fericire pentru Energeticianul în perspectiva mai dificilelor meciuri pe puncte din campionat…

*

CSM Lugoj: Barbu – Mărgan (60, Dobra), David, Predescu, Kracunjel, Mărmăneanu, Jula (87, Socaci), Săndescu, Precupanu – cpt., Sărăcin, Raţiu (65, Cărăbaș).

Rezerve: Axinte – Nicola, Maier, Mihoc și antrenorul secund – jucător Miculescu.

Antrenor: Ilie Rotariu.

Energeticianul: Miron – Leasă, Ninu, Achim, Drugă, Tudorache, Iordache – cpt., Manole, Stoenac, Gîrbiţă, Ionică.

Rezerve la start: Marinoiu – Misarăş, Petre, Enache, Neacşa, Cioiu, Rusu.

Antrenor: George Zima.

Arbitru: Alexandru Dan Gornic (Arad); Asistenţi: Casian Băla (Arad) şi Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa).

În alte meciuri eliminatorii jucate în această după-amiază, secund divizionarele CS Sportul Snagov și Dacia Unirea Brăila s-au calificat cu emoții, gruparea de podium ilfoveană în minutul 90 prin Elek la Slobozia, 2-3 și după ”dubla” lui Buia, iar cei de la Dunăre pe… fluviu în sus, la Cernavodă, dar abia la lovituri de departajare: 2-2 și 3-6.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: