CSU UVT și Pobeda, calificate în finala pe Timiș a Cupei României. CSU UVT – Timișul Șag 3-0: declarații Saizu, Dubou + FOTO. ”Bulgarii”, la scor în deplasare

Ultima sâmbătă din februarie, primele meciuri oficiale în 2020 pentru divizionare ”D” timișene, dar nu în campionat, startul returului mai având de așteptat, ci în semifinalele fazei județene a Cupei României, câștigate la scor de a treia respectiv a opta clasată după prima jumătate a competiției în liga a IV-a, în vreme ce campioana de toamnă a fost eliminată la un scor de forfait. A rezultat în consecință o finală CSU UVT Timișoara – Pobeda Star Bîșnov, pe ”Dan Păltinișanu”, la o dată care va fi anunţată ulterior.

Faza judeţeană Timiș a Cupei României a ajuns astăzi la borna semifinalelor actualei ediții, ridicare de cortină a sezonului de primăvară, în prag de Mărțișor. Rezultatele, marcatorii, echipele, declarații și alte detalii, începând cu duelul eliminatoriu al ocupantelor podiumului după turul Diviziei D Timiș…

CSU Universitatea de Vest din Timişoara – CS Timişul Şag 3-0 (0-0).

Primul joc semifinal s-a disputat pe terenul CFR de la ora 11, sub un soare cu dinți, şi s-a încheiat cu un scor de forfait în favoarea studenţilor timişoreni, nou-promovați în ”D” astfel calificați în finala competiţiei. 

O primă repriză echilibrată, cu mai multe faulturi de ambele părţi, care au fragmentat cele 45 de minute de joc, şi cu numai două ocazii de gol, câte una pentru fiecare echipă: Şultz în minutul 5, pentru liderul Timișul, şut de la 10 metri lateral stânga pe jos, în stâlpul din stânga; Vucea (min. 33), singur cu portarul, şutând de la 12 metri peste transversală.

La mijlocul părții inaugurale, în minutul 23, un spectator din tribună i-a strigat observatorului Pecarov, interogându-l dacă şi-a adus echipamentul de arbitru. Iar apropo de tribună, gazdele au avut o micuţă galerie formată din 5 copii, care şi-au încurajat favoriţii…

În partea secundă, dăruirea şi ambiţia studenţilor au dat roade, reuşind să înscrie trei goluri fără să primească nici unul. În minutul 52, Florin Olariu a prins o ”torpilă” de la 22 de metri, mingea poposind în plasă… 1-0. Cinci minute mai târziu, o pasă excelentă de la Vucea, către Nicolae Jula, găsit în careu, de unde, de la 7 metri, a majorat scorul la 2-0. Ultimul gol a fost marcat de Ionuţ Vucea din lovitură de la 11 metri, acordată de arbitrul Manea pentru un fault comis de Robotă asupra aceluiaşi Vucea.

*

CSU Universitatea de Vest din Timişoara: Gakos – Florin Olariu, Grunţă (min. 75, Dănilă), Hotca (min. 58, Horcea), Popescu – Mihai Olariu, Saizu (min. 82, Pătraşcu), Denis Băban, Jula (min. 66, Alin Pîrjol) – Vucea (cpt.), Niţă.

Antrenor: Emil Pătraşcu.

Pe bancă: Rusu, Dif Djemal, Mihai Goldan.

CS Timişul Şag: Dubou – Buruiană, Gâtin (min. , Cojocar), Robotă (cpt.), Racoceanu (min. 72, Petrişor), Nicolaescu, David, Costescu, Jude (min. 66, Sabău), Şultz (min. 75, Ştefan), Foldi.

Antrenor: Adrian Ianoşev.

Pe bancă: Coroban, Costea, Anghel.

Au arbitrat: Alexandru Manea – Alin Botaş şi Horaţiu Lotrean. Observator de arbitri Iulian Spătaru, delegat de joc Paia Pecarov.  

La cald…

Cosmin Saizu, un fost junior la LPS Banatul și ACS Poli (5 ani), trecut pe la cei din Ghiroda și Becicherecu Mic, actualmente mijlocaş central la CSU UVT, ne-a spus câteva cuvinte…

– Un debut promiţător pentru voi! Dar chiar te aşteptai să câştigi aşa de clar în faţa liderului?

C.S.: ”Sincer, da! Ne-am pregătit foarte bine în cantonament, am avut condiţii foarte bune. Am avut o perioadă mai ştearsă în prima repriză, dar în repriza a doua ne-am mobilizat, am vorbit cu antrenorul în vestiar, am fost mai motivaţi, mai ambiţioşi şi am jucat mai bine. Le-am dat trei goluri şi i-am bătut clar, nimeni nu poate să spună că nu am meritat victoria. Toţi colegii mei şi-au dorit chiar tare mult această victorie şi calificarea în finală. Sunt foarte bucuros că am câştigat!”

– În tur aţi luat bătaie chiar acasă de la ei… Da, este adevărat, în tur ne-au bătut; și-acum ne-am luat o revanşă meritată. Am jucat cu mare ambiţie în repriza a doua şi am reuşit ce ne-am dorit”.

– Crezi că după această victorie din Cupă terminaţi pe locul I la sfârşitul campionatului? Vă dă speranțe, nu-i așa? De ce nu!? Noi ne propunem să câştigăm toate meciurile şi la sfârşit tragem linie. Suntem un grup unit, ne înţelegem foarte bine şi – de ce nu!? – să obţinem această clasare pe locul întâi!”

+

Alexandru Dubou, transferat din această iarnă, portar al echipei din Şag…

– Ai făcut o pauză mare, nu ai mai jucat chiar demult, aproape doi ani să tot fie…

A.D.: ”Da, am fost plecat în Germania la lucru şi am revenit în ţară la familie”.

– Cum de ai ales CS Timişul Şag? Mi s-a făcut o ofertă şi pentru mine a fost cea mai convenabilă în momentul de faţă. Sper să meargă treaba mai bine, suntem pe primul loc. Săptămâna viitoare începe campionatul, sper să începem în forţă şi ne dorim cu toţii să încheiem pe locul I la sfârşitul campionatului şi să ajungem acolo unde trebuie”.

– Te aşteptai să pierzi astăzi la un scor de neprezentare? Nu mă aşteptam, chiar nu mă aşteptam! Ținând cont că prima repriză a fost dominată de noi, chiar fiindu-le superiori… Dar în cea de-a doua repriză am fost mai moi, am jucat mai slab şi am primit trei goluri. Asta s-a întâmplat, când venim după o perioadă grea de pregătire… Am pierdut, asta e, dar chiar nu ne sperie această înfrângere. Mergem mai departe şi ne vom concentra pe campionat”.

Iar după ce ocupanta locului 3 în Divizia D Timiș a eliminat liderul de toamnă, de la ora 15 s-a jucat a doua semifinală… CS Comloşu Mare – ACS Pobeda Star Bîşnov 1-5 (0-3).

Victorie indiscutabilă reuşită de cei de la Dudeştii Vechi, ocupanți ai locului 8 în ”D”, care au reuşit să perforeze poarta liderului Seriei I din ”Județ”, CS Comloşu Mare, cu cinci goluri.

Au marcat: Cosmin Florescu – în minutul 65, la scorul de 0-4, respectiv pentru învingători Dragoş Rusu (min. 20 și 63), Raul Briciu (min. 35), Raul Mirciov (min. 42) şi Gheorghe Stoianov (min. 85, din lovitură de la 11 metri). ”Bulgarii” s-au calificat în finală în condiții de deplasare, eliminând o trupă invincibilă în tur în liga a V-a, pierzătoare a numai două puncte în cele 15 runde.

Au jucat următoarele formaţii:

CS Comloşu Mare: Brădău – Diac, Marcu, Laslău, Ştefănescu (min. 12, Miculete; min. 52, Crişan), Mateş (min. 75, Niţă), Leucă, Coman, Stanciu, Uşvat (min. 50, Lucaciu), Florescu.

Antrenor Răzvan Leucă.

Pobeda: Stoianov – Matei, Mirciov, Budur (min. 46, Pricop), Boboiciov (min. 75, Tranculov), Briciu, Vasilcin (min. 78, Ciocani), Ciocan, Rusu, Sîrbu, Grigore (min. 75, Ştefanovici).

Au arbitrat: Claudiu Gaitin – Bogdan Gheorgheoiu şi Patrik Sandu. Observator de arbitri Cornel Făniţă, delegat de joc Ionel Poclid.

Fotografii de Iosif Canea

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei − = 0

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: