Cu Bozian la pupitru, ASU Politehnica învinge în premieră la mai mult de un gol diferență: 0-2 (0-1) la codașa Brăila

Triumfătoare de 4 ori în noul campionat strict la limită după ce conducea de fiecare dată la pauză cu 1-0, și rezultat final acasă contra clujenilor, lui CS Mioveni și sâmbătă cu Farul, ASU Politehnica a condus și astăzi tot cu 1-0 după primele 45 de minute, precum în deplasarea victorioasă cu 2-1 la Bacău, însă de astă dată și-a îmbunătățit bilanțul prin a se impune în premieră pe actualul parcurs al Ligii 2 la mai mult de un gol diferență, 0-2 (0-1) la ultima clasată fără succes în cont ACS Dacia Unirea Brăila.

”Lanternă roșie” cu cele mai puține goluri înscrise în primele 10 etape, doar șapte, ca unică secund divizionară încă fără victorie, după ce abia evita retrogradarea din Liga 2 la finele ediției trecute, Dacia Unirea se alinia astăzi de la ora 15 pe teren propriu cu moralul unei formații depășite fără excepție în precedentele 4 meciuri acasă, 0-3 cu Sportul Snagov la început de septembrie, 0-4 cu Pandurii, 1-3 cu Dinamo în Cupa României și 0-1 cel mai recent cu Chindia, totul pe fondul intrării în insolvență a clubului dunărean, covârșit de dificultăți.

În aceste condiții, chiar și în calitate de echipă vizitatoare, ASU Politehnica aborda cu prima șansă jocul în deplasarea în estul țării, sub pavăza seriei de 3 apariții fără eșec, 1-0 acasă cu argeșenii din Mioveni și Farul dar și 1-1 în urmă cu 11 zile la București cu Daco-Getica, în contrast cu ultima reprezentație a elevilor lui Florentin Petre, taxați în weekend cu 4-0 în Hunedoara vecină, pe Valea Jiului.

Stări de spirit diferite, ASU Politehnica încălecând înapoi pe val, brăilenii neștiind cum să mai scoată apa de la bord. Iar timișorenii au abordat cu chibzuință șirul de 3 partide într-o săptămână, prin permutări de efectiv în funcție de necesități, pentru maximizarea eficienței efortului colectiv, într-o bună dozare a resurselor de la meci la meci. Astfel, contra celor de la Farul, antrenorul Cosmin Petruescu a apelat la nu mai puțin de 6 noutăți în primul unsprezece, mai mult de jumătate, gândind și pașii imediat următori, de astăzi și miercuri, iar la Dunăre a efectuat 4 schimbări în formula de start, în care Scutaru și Cherecheș au revenit în defensivă, Vidrășan la mijloc, iar Plămadă în atac, locurile în prima garnitură fiind cedate față de victoria acasă de sâmbătă de Nicolescu, Cojocaru, Lazea și Bănică. 1-0 sâmbătă, 2-0 astăzi. Iar dacă ASU Politehnica va fructifica și statutul de gazdă al partidei de duminică de la ora 18 cu concitadina Ripensia, pe ”Dan Păltinișanu”, în runda a XII-a, atunci Petruescu își va fi calculat pașii ca la carte.

Până una alta, în primul rând al cincilea meci în noul sezon al Ligii 2 fără gol încasat de alb-violeții poliști, dar primul în deplasare, dar și pentru a doua oară două succese consecutive în campionat, tot printr-o ”dublă” cu 1-0 acasă și două goluri înscrise afară, atunci la Bacău.

Acolo în rol de dublu marcator, Bogdan Bozian a revenit astăzi la pupitru cu serviciile pentru Ionuț Plămadă, reintrat în cadru cu prima sa reușită în actuala stagiune a Ligii 2, 0-1 după mijlocul reprizei I, în minutul 27, respectiv Gelu Velici, care mai marca împotriva clujenilor și cu FC Argeș, de astă dată în minutul 61, dintr-o centrare de pe dreapta: 0-2.

Cea mai mare diferență de scor atinsă de ASU Politehnica în actualul campionat, egalând ”cota” de două goluri înscrise la Bacău respectiv în eșecul acasă cu FC Argeș.

Desigur, nici un meci nu este dinainte câștigat, dar brăilenii se arătau tot mai mult a fi aidoma Forestei în debutul precedentei ediții de campionat, existând și o similitudine pe fondul gravelor probleme întâmpinate de cele două grupări. Liga 2 nu excelează în fotbaliști, nici în plan numeric, și nici valoric, iar cele mai văduvite dintre participante resimt cu atât mai mult această penurie calitativă, pe fondul absenței jucătorilor disponibili rezultând o umplere a rândurilor cu iluștri anonimi de peste hotare, un întreg contingent nu demult în Suceava, ceea ce n-a împiedicat-o pe Foresta să retrogradeze, și o întreagă ceată la Dunăre: Merville, Lu, Van der Driest și Bebey ca titulari iar Le Metayer intrat în ultimul sfert de oră.

Astfel se poate petici câte un efectiv în suferință din anticamera elitei Liga 1, cu jucători străini de duzină, precum la Suceava, și la Brăila ajungând antrenor același Florentin Petre.

Iar tot la Brăila au ajuns negreșit și fanii viola, sau mai bine zis s-au întors la fața locului, unde ASU Politehnica începea campionatul trecut printr-un victorios 3-2, după ce capota cu 4-1 în fața Daciei Unirea cu un sezon înainte, puțin după promovarea ”violeților”, la a doua lor deplasare. Și până la Brăila au bătut suporterii sprâncenata cale pe drumurile patriei, după favoriții lor, care i-au liniștit puțin după mijlocul primei părți, mai precis în minutul 27, când, după o aruncare de la margine, Bozian i-a pasat scurt de la 11 metri lui Ionuţ Plămadă, marcator cu un șut tare în dreapta lui Avram: 0-1.

Până atunci, Ignea șutase alături în primele minute iar Velici tot din afara careului dar pe portar, replica brăileană venind la mijlocul reprizei I, când vârful de lance al lui Petre, Bebey, a șutat din careu pe direcția lui Murariu, care a respins cu piciorul.

Condusă, Dacia Unirea a replicat tot pe contraatac și tot cu camerunezul Bebey în vâltoarea acțiunii, Mucuţa trimițând în minutul 35 alături dintr-o poziție favorabilă în stânga careului, la un pas de 1-1, la care alb-violeții au ripostat până la pauză prin reluările lui Velici, pe Avram, și Bilia, alături.

Marcatoare în victoria la Bacău în minutele 36 și 53, ASU Politehnica a abordat partea secundă a ieșirii la Dunăre cu gândul să-și dubleze avantajul și să-și asigure fără emoții pe final toate cele 3 puncte, zis și făcut, obținând mai multe lovituri libere în primul sfert de oră după pauză, una executată de Velici de la 21 de metri central puţin pe lângă bară iar cealaltă de Ignea de pe dreapta, pe adresa lui Vidrăşan, ideal găsit la colţul lung dar defectuos în atingerea balonului, scurs milimetric pe lângă poartă…

Iar apoi și golul doi, în minutul 61, din centrarea lui Bozian de pe dreapta, Gelu Velici înscriind cu capul pe lângă Avram, de la marginea careului mic.

Soarta meciului era pecetluită dar Florentin Petre mai căuta soluții, cu câte o înlocuire la fiecare circa zece minute, urmate imediat de schimbările efectuate pe măsură de Cosmin Petruescu, care a apelat mai întâi la Lazea după ce i-a oferit 64 de minute lui Poparadu, în revenire, iar ulterior la Bedea, din minutul 74, tocmai în locul lui Lazea, retras după puține minute la activ.

Aspectul jocului a rămas însă același, cu timișorenii controlând disputa iar gazdele căutându-l pe Bebey pe contre, până și acesta a fost înlocuit. Ca ultimă schimbare a partidei, Bozian a fost retras spre final pentru a primi aplauzele susținătorilor, după care Velici, ceva mai devreme luându-l la țintă pe Avram, a scuturat și plasa în minutul 86, gol însă anulat pe motiv de fault în atac. Punctele erau deja în contul timișorenilor, care în deplasările actualului sezon de Liga 2 au conturat bilanțul 5 2 1 2 6-6, așadar cu mai multe goluri înscrise pe teren advers decât în 6 apariții acasă. Și urmează duminică Ripensia, pe ”Dan Păltinișanu”, de la ora 18…

Chindia și nou-promovații clujeni au mai câștigat afară la mijlocul acestei săptămâni…

Intermediara începea marți de la ora 16 cu Academica Clinceni – CS Pandurii Lignitul 4-1 (3-1): Ion 16, Vodă 30 – autogol, Horșia 32, Gliga 89 / Tudoran 42.

Iar marți de la ora 19:30, Petrolul Ploiești – Luceafărul Oradea 6-2 (3-2): Chindriș 2, Lumu 8, Țigănașu 26, 53, Oros 62 – autogol, Ștefănescu 75 / Paraschiv 13, 34. Tamuz a ratat în prelungiri o lovitură de la 11 metri, după ce Ștefănescu a fost faultat în careul oaspeților de Oros.

Astăzi, miercuri de la ora 11, CS Sportul Snagov – CS Balotești 4-1 (3-0): Dănălache 4 – lovitură de la 11 metri, Buia 35, Borțoneanu 39, Hlistei 74 / Alexandru Stoica 60.

Pe ”Electrica”, în Timișoara, de la ora 15, răsturnare de scor după pauză… ACS Poli – Chindia 1-3 (1-0): Stere 9 / Mihai 62 – lovitură de la 11 metri și 89, Neguț 63.

Tot de la ora 15 și tot în Timișoara, dar pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, s-a jucat AFC Ripensia – ACS Energeticianul 1-1 (0-0): Apro 89 / Stoenac 60.

AFC UTA – FC Metaloglobus 6-1 (3-1): Manea 26, Alexandru Pop 31, 50, Cubleșan 41, 85, David Popa 82 / Ovidiu Herea 7.

ACS Daco-Getica București – CS Aerostar 3-0 (0-0): Bustea 61 – lovitură de la 11 metr, și 73, Voicu 75.

De la ora 16, înapoi în Constanța, la primul meci al nou-promovatei pe vechiul Farul… ASSCS Farul – AS FC Universitatea Cluj 0-3 (0-1): Dorin Goga 7 – lovitură de la 11 metri (portarul Mihai Popa l-a faultat în careu pe Hațiegan), Ursu 55, Florescu 80. Hațiegan, eliminat de la oaspeți în minutul 34.

De la ora 19:30, la încheierea etapei intermediare, a început duelul CS Mioveni – Fotbal Club Argeș, între cluburi din același județ. Clasamentul actualizat și programul rundei din weekend, a XII-a, pe coloana datelor tehnice.

Iar după succesul de la Dunăre, antrenorul principal Cosmin Petruescu a spus că „e o victorie meritată, muncită, pentru care am transpirat foarte mult. Nu a fost deloc ușor, dacă ne raportăm la condițiile de joc. Mă refer în primul rând la starea terenului, dar și la vânt, care și de data aceasta a bătut destul de puternic. Dar anticipam un meci de luptă, de angajament. Ne-am pregătit foarte bine și îi felicit pe băieți pentru modul în care au reușit să își respecte sarcinile de joc. Chiar dacă nu a fost un meci foarte spectaculos din punct de vedere tehnic, am acoperit foarte bine terenul din punct de vedere tactic și am înscris atunci când am avut această oportunitate. Pe lângă cele două goluri marcate, am mai avut alte situații bune de a înscrie, dar din păcate nu am reușit să mai fructificăm măcar una dintre aceste trei-patru ocazii. Sunt trei puncte importante, care confirmă momentul bun pe care îl traversăm. Chiar dacă nu am reușit să mai urcăm în clasament, am reușit totuși să ne apropiem de echipele din prima parte a clasamentului și, în același timp, să păstrăm o distanță considerabilă față de locurile din zona nisipurilor mișcătoare. Am avut și puțină șansă. Într-adevăr, la 0-0 și Brăila putea înscrie, dar, așa cum spuneam, și noi am avut situațiile noastre, atât la 0-0, cât și la 1-0. Mă bucur însă că ne-am adaptat relativ repede la suprafața de joc”.

Petruescu a explicat pentru druckeria.ro și ieșirea din teren a lui Lazea, în minutul 76, la doar 11 minute după ce fusese introdus: „A simțit o contractură la spate și nu am dorit să riscăm o accidentare mai gravă”.

„Aș vrea să dedicăm victoria suporterilor, care au fost și de această dată aproape de noi. Au străbătut toată țara pentru a fi alături de noi și a ne încuraja, cu atât mai mult cu cât e și o zi lucrătoare. Le mulțumim și ne bucurăm că au plecat și ei spre casă fericiți, așa cum suntem și noi. De asemenea, victoria o dedicăm și maseurului nostru, «China» (n.n. Adrian Rus), care și-a serbat ziua de naștere în această deplasare”.

*

Dacia Unirea Brăila – ASU Politehnica Timișoara 0-2 (0-1): Plămadă 27, Velici 61.

Dacia Unirea Brăila: Avram – cpt. – G. Niţă, Pleşa, Merville, Hîmpea – Maxin, Vitan, Lu, Van Der Driest (63, Ciucureanu) – Mucuţă, Bebey (75, Le Metayer).

Rezerve: Chirilă – Coteţ, Manu, Crăciun.

Antrenor: Florentin Petre.

ASU Politehnica: Murariu – Bilia, Coadă, Scutaru – cpt., Cherecheş – Ignea, Vidrășan, Poparadu (64, Lazea; 74, Bedea) – Bozian (83, Miholca), Plămadă, Velici.

Rezerve: Munteanu – Szasz, Cojocaru, Bănică.

Antrenor: Cosmin Petruescu.

Arbitri: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea) – Marilena Cătălina Nan (Alexandria) şi Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu).

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ noua = 17

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: