Cu Buruiană şi Bucure fundaşi, Deta se impune prin sărbătoritul Roşca

FC Deta a obţinut sâmbătă unul dintre cele 3 succese ale oaspeţilor în runda a şasea din Divizia D Timiş, care programează duminică şi partidele Real Dragşina – FC Auto Timişoara respectiv Avântul Bobda – Pobeda Dudeştii Vechi. A fost un triumf al antrenorului-jucător Emerich Vascko la revenirea sa pe terenul Progresului Gătaia, unde Roşca, sărbătorit în preziua jocului, a deschis scorul în minutul 37, Picioruş stabilind scorul final în minutul 73: 0-2.

„Cu Bucure, creierul limpede din apărare, Buruiană foarte determinat la primul joc în tricoul Detei, şi cu Roşca – excelent, am câştigat fără emoţii, ţinând cont că echipa gazdă a avut singura ocazie de gol în minutul 93. Deşi jocul nu a fost  strălucit, vreau să-l felicit pe Roşca pentru gol şi pasa de la golul doi, ţinând cont că vineri şi-a serbat ziua de naştere. Un călduros „La mulţi ani!” de la toată echipa. Vreau să-i mulţumesc totodată domnului Olaru Cristian, managerul echipei FC Jebel, pentru ajutorul şi înţelegerea acordată la transferul jucătorului Buruiană”, a spus Daniel Seculin, antrenor secund şi organizator de competiţii la deteni.

FC Deta (4-2-3-1): 1. Marta – 15. Buruiană, 5. Bucure (cpt), 3. Semeniuc, 6. Seculin, 8. Tatarici, 11. Kovacs, 9. Rujan (72, 17. Picioruş), 16. Roşca (81, 14. Vascko), 7. Marcu (85, 4. Mandache), 10. Cosur (89, 13. Chişozan). Pe bancă: 12. Jarcalete, 2. Mioc, 18. Stan. Cartonaşe galbene: Buruiană (69), Semeniuc (85).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ sase = 13

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: