Cu doar 14 convocaţi, Naţional Sebiş – Mama Mia Becichierecu Mic 2-0 (0-0)

„Am pierdut pe greşeli individuale dar şi datorită unor factori specifici fotbalului nostru”, a etichetat Vali Sorescu eşecul lui Mama Mia la debutul în returul seriei a V-a a Diviziei C, unul care „ar fi putut fi amânat cel puţin două săptămâni, din motive obiective ţinând de condiţiile climaterice şi starea suprafeţelor de joc, deplorabilă. Era bine şi firesc ca primele etape să fie reprogramate iar pe parcursul returului să fie introduse două etape intermediare. Nu cred că ne-ar fi încurcat dar probabil îi încurcau pe conducătorii fotbalului nostru. Este o prostie şi nu are de pierdut decât jocul de fotbal. Cum putem noi, în eşaloanele mici, să creştem jucători pentru nivele superioare, când n-avem nici o şansă să evoluăm pe terenuri cât de cât îngrijite şi să practicăm implicit un fotbal de calitate!? Astăzi am jucat pe un teren care nu a fost deszăpezit, ci din contră, cu mocirla până la gleznă în faţa porţilor”.

Sorescu, care nu a beneficiat de aportul lui Hodiş şi a portarului Culda, cu afecţiuni medicale, precum şi a lui Panduru, suspendat, a deplasat doar 14 jucători la Sebiş, printre care un singur portar. „Filip a fost lovit încă din minutul 5 şi practic, forţaţi de împrejurări, a apărat într-un picior. L-am fi înlocuit dar de unde portar de rezervă!?”, a remarcat Sorescu, care are la dispoziţie un lot restrâns numeric, de numai 17 jucători.

„M-a deranjat că n-au fost într-atât de receptivi la cerinţele tehnico-tactice, pe posturile lor, şi că n-au dovedit inteligenţa în joc pentru a le aplica. Ei sunt cei care au pierdut astăzi meciul, nu e eşecul meu”, s-a referit antrenorul Sorescu la evoluţia echipei sale, care a reclamat ofsaid la faza din minutul 48, în care Naţional a deschis scorul, rotunjit de gazde în minutul 81. „Am totuşi deplină încredere în aceşti jucători, unii dintre ei, dacă ar respecta regulile şi cerinţele de joc, având potenţial să evolueze chiar şi în liga a doua. Depinde numai de ei…”

Sorescu i-a utilizat dintre noii veniţi pe Ştefanovici, Solomon, Gruescu şi Coca, încă din start, iar pe Popescu, prima rezervă introdusă în joc, după pauză, şi Lucian Micu, pe parcurs, cele 3 înlocuiri fiind efectuate pe fondul oboselii unor titulari. Mama Mia a evoluat în formula Filip – Ştefanovici, Opriş, Solomon, Zurbagiu – Radu, Luţă (cpt), Gruescu (Piluţ), Bâldea (L. Micu) – Coca, Gârz (Popescu).

Naţional Sebiş a urcat pe treapta a treia a ierarhiei, Mama Mia rămânând pe ultimul loc, 13, dintre echipele rămase în competiţie, în aşteptarea Gloriei Arad, vinerea viitoare.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + doi =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: