Cu gândul la baraj: UTA Bătrâna Doamnă – Chindia Târgovişte 2-2 (2-1)

A luat sfârşit campionatul ligii a doua, un campionat lung, tern şi istovitor. Înainte cu două etape de final se cunoşteau deja echipele promovate direct în liga întâi, Juventus Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe, cât şi echipa care se va prezenta la barajul pentru promovare, UTA Bătrâna Doamnă.

După aceste coordonate s-a disputat şi această partidă găzduită de arădeni la Șiria. Ocupanții locului 3, cu gândul mai mult la baraj, au folosit patru jucători mai puţin utilizaţi în timpul campionatului, menajându-şi câţiva titulari. De partea cealaltă, Chindia a respectat competiţia şi a folosit în linii mari echipa standard. Mai mult, unii jucători târgovişteni au depus mult zel, probabil aşteptând să fie remarcaţi în vederea unui viitor transfer. S-a evidențiat îndeosebi Honciu, care, pe lângă cele două goluri reuşite, a avut o evoluţie bună pe tot parcursul meciului. La o partidă aparent lipsită de miză s-au acordat totuşi opt cartonaşe galbene.

Laurenţiu Roşu: „În această partidă am folosit patru jucători care au evoluat mai puţine minute şi am fost mulţumit de evoluţia generală a echipei, chiar dacă nu am încheiat campionatul cu o victorie.”

Nicolae Croitoru: „S-au întâlnit două echipe cu obiective diametral opuse: arădenii cu gândul la baraj iar noi cu gândul la vacanţă. În alte condiţii, cu siguranţă partida ar fi avut altă turnură.”

Iar pentru arădeni urmează într-adevăr un nou baraj de promovare, pentru al doilea sezon consecutiv, tot împotriva ocupantei locului 12 în Liga 1, și UTA Bătrâna Doamnă fiind implicit conectată emotiv la deznodământul final de duminică din runda finală de play-out în elită, cu începere de la ora 21. Cine să fie oare viitoarea oponentă în dublă manșă? Pandurii, ACS Poli ori Concordia? În 2016 a fost FC Voluntari…

*

UTA BD – Chindia 2-2

Sâmbătă, 3 Iunie 2017; stadion Otto Geffner Şiria; teren acceptabil; spectatori: 300.

UTA Bătrâna Doamnă: Barna – Polgar, Adili (min. 52 Chindriş), Copaci, Burlă – Strătilă (min. 58 Vâlceanu), Tănase, Copil (cpt.), Munteanu – Petre Adrian, Piccioni (min. 61 Curtuiuş).

Antrenor: Laurenţiu Roşu.

Pe bancă: Miron, Gligor, Vlad, Covaci.

Chindia Târgovişte: Cabuz – Martac, Ispas, Vătavu, Stoica (min. 66 Pencea) – Pătru (cpt.) (min. 88 Grigore), L. Mihai, Honciu, Dumitraşcu – Negut, Cherchez (min. 82 Nisipeanu).

Antrenor: Nicolae Croitoru.

Pe bancă: Meilă, Parghel, Şerban, Ioniţă.

Au marcat: 1-0 Adrian Petre (min. 34) cu un şut din întoarcere din careu, mingea ricoşând din bară; 1-1 Honciu (min. 37) care a reluat din volè sub transversală o centrare a lui Dumitraşcu; 2-1 Petre (min. 43) din lovitură de la 11 m în urma unui fault inutil a portarului Cabuz asupra lui Piccioni; 2-2 Honciu (min. 57) cu un şut din marginea careului la o pasă a lui Cherchez.

Cartonaşe galbene: Copaci, Adili, Vâlceanu; Cabuz, Vătavu, Ispas, Dumitraşcu, Honciu.

Arbitri: Sergiu Popa (Aiud) – Ionuţ Bobe (Videle), Ionuţ Babadac (Alexandria). Rezervă: Nagy Vladimir (Aiud). Observatori: Dumitru Paraschiv (Turnu Severin), Mircea Ciglenean (Cluj).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × patru =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: