Cu gândul la ”Buggy”, din faze fixe la început și pe final: Piroş Security Arad – Fortuna Becicherecu Mic 2-0 (1-0)

Dacă niște veșnic clevetitori setoși de supremație absolută, a se citi asupra destinelor populației planetei, într-o amplificare a ambițiilor nemăsurate de la nivelul de putere, influențe și avuții oricum deținute, n-ar fi scos într-atât de sadic coasele la înaintare în acest 2020, vânându-i pe suferinzii cronici și nu numai, atunci și duelul vecinelor din Arad și Timiș în Liga 1 de fotbal feminin s-ar fi jucat la vremea sa, în miez de octombrie, și nu ca o restanță după încheierea turului. Dar cum și sportul plătește tributul său de sânge în tenebrosul ritual de inițiere satanică indus de oculta mondială pe pielea omenirii tot mai posedate și hăituite în închisoarea în aer liber pământ, fotbalul se mai strecoară și dumnealui când și cum mai poate să joace. Astăzi la matineu, gazdele triumfând din faze fixe și urcând pe podium în preajma învinselor: Piroş Security Arad – Fortuna Becicherecu Mic 2-0 (1-0).

De Sfântul Nicolae a fost la Sânicolaul Mic cu gândul la un Florin plecat în înalturi, Florin Bugar, antrenor al arădencelor care în deceniul trecut a dat anii pe sezoanele fotbalistice, șubrezindu-și încet sănătatea pe bancă în condițiile unor afecțiuni instalate, boli care i-au dat și mai aprig târcoale la ceas de toamnă, îndepărtându-l de gazon cu destinația pat de spital, unde sistemul cu index morbid trâmbițat zilnic la ora 13 a mai învins o dată, mai nici un român n-ar mai suferi de nimic, ci doar ar deceda de la Covid-19. 

Da, nu se mai moare că sunt oamenii băgați în boală cu zile, nu știați?, ci strict și numai de la fantomatica ”sperietoare” de serviciu căreia i se găsește acum și-un leac cu ac și înțepături, imunizare prin exonerare legală de obligații în caz de efecte secundare fix pentru cei cu ”elixirul” în seringi, spulberare a tuturor fricilor, izolărilor și durerilor.

”Sistemul” a contabilizat, cifrele au căpătat o unitate în plus în ”narațiunea oficială” trâmbițată drăcește cu și mai mare zor și spor din micul ecran când numerele sunt mai dolofane, nu-s suflete și destine umane ci doar seci cifre pentru ațâțătorii temerilor la urechile ascultătorului de bună credință, iar despărțirile au trecut drept Covid-19, c-așa vrea ”sistemul” din degetul mic al sforarilor.

Care ”cuceresc” lumea în ura de a-și fi rătăcit complet sufletele…

”Buggy” și-a eliberat sufletul și a urcat la îngeri, vai, vai, vai de cei rămași în urmă. Care-și duc crucea, unii făcându-și păcate în a nu se abate conformist de la ”linia oficială”, bolnavi cu afecțiuni cronice amintiți ca fiind răpuși de Covid-19. Asta o fi posibil doar în pseudo-medicina de rit nou a posedatului mileniu trei.   

S-a jucat la 7 săptămâni de la data programării inițiale a duelului arădean-timișean din etapa a VII-a, iar gazdele au semnat a cincea victorie consecutivă din 11 noiembrie încoace, fără eșec din 3 octombrie, salt pe podium după aceleași 5 apariții de succes cu cele mai puține goluri marcate astăzi.

Primul, chiar în debutul partidei, Piroș Security având să deschidă scorul în minutul 2, prin Cristina Sucilă, din lovitură de la 11 metri, acordată pentru faultul asupra lui Olariu, comis de portarul Cosmina Roşu.

Cel de-al doilea, cu 5 minute înainte de final, prin Dumitriţa Prisăcar, din lovitură liberă de la 25 metri, şut direct sub transversală: 2-0. Trei puncte surprinzătoare în memoria lui ”Buggy”.

Din 3 octombrie nu mai pierdea secund clasata Fortuna, 0-4 cu Universitatea Olimpia Cluj, din 3 octombrie nu mai încheiau bănățencele un meci fără a înscrie, 0-4 cu campioanele. Dar, după cinci succese și o remiză, capătul de linie a fost la nord.

Ar mai fi două restanțe cu băimărencele implicate, căci deh, așa-i în dictatura ambalată în altceva, oamenii de bună credință sunt prinși în capcane de vânători de ”pozitivi” prin procedee intruzive la nivelul organismului uman, și ăsta-i abia începutul începuturilor, vai, vai, vai de cei rămași în urmă în poligonul în aer liber al Jocurilor Tehnologice ale Foamei. În care celor de pe Ambulanță nu li se recomandă ci li se trasează directivă ca sunetul sirenei să aibă sonorizarea maximă prin zone rezidențiale, căci doar suntem în ”alertă”. Vai, vai, vai de cei rămași în urmă…

Închis paranteza. Deși n-ar fi vorba despre o paranteză, ci despre pecetea vremurilor dictatorial-apocaliptice sub ale căror zimți mai încearcă să respire inclusiv fotbalul. Care va să zică, indiferent de rezultatele restanțelor, ”U” Olimpia Cluj, Fortuna Becicherecu Mic, Piroș Security Arad, Vasas Femina Odorhei, Heniu Prundu Bârgăului și Universitatea Galați sunt echipele care vor juca în play-off.

Ultimele scoruri din tur, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal.

*

Piroș Security Arad: Maha – Șuveț, Ancăș, Prisăcari, Marcea – Bozian, Răduc (min. 76, Tomescu), Sucilă – Parlak – cpt (min. 88, Sârbovan), Olariu (min. 65, Kugler), Drăgan (min. 88, Prodan).

Antrenor: Dan Cuedan.

Fortuna Becicherecu Mic: Cosmina Roșu – Bistrian, Clara Roșu (min. 86, Dobai), Codrescu (cpt), Heisu – Pera (min. 53, Șodincă), Colesnicenco, Jivan, Ienovan (min. 76, Scurtu), Deca – Rus.

Antrenor: Sorin Brîndescu.

Au arbitrat: Răzvan Ladăr (Zalău) – Marius Matica (Oradea), Alina Mihoc (Arad).

Fotografii…

 

 

Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte + = 14

 


Ultimele articole din categoria Feminin: