”Cu lupa pe ei…”, ediție specială. Prima ”reacție“ regulamentară!

În timp ce noi am luat sub ”Lupă“ diversele aspecte de o anume natură ale personajelor principale din ”commedia dell arte“ AJF Timiș, celebrul ”porumbel voiajor“ mi-a transmis cum că era foarte trist… până la sfârșit de săptămână!! A stat degeaba sub renumita streașină de la sediul AJF Timiș! De ce? Pentru că era cam pustiu localul! Până vineri. Când lucrurile s-au mai animat. A fost convocat Comitetul Executiv! De la ora 15, ca să poată participa și cei trei angajați pe la diverse instituții – Malac, Ghiciulescu, Trancă – al căror program de lucru nu le permitea altfel participarea… ei fiind deja sub altă “Lupă” la serviciul lor de bază!

Bineînțeles, mai întâi s-a făcut “inventarul”…. Ca să se descopere dacă e vreun “Philips” prin zonă! Apoi, toți cei prezenți au fost “puși să jure discreție maximă”, în afara comunicatului oficial de pe site. Cu 9 membri prezenți și 4 absenți, Comitetul executiv a întrunit condiția statutară de cvorum, conform Secțiunii B, art. 32, pct. 2, și pe cea de a decide, conform Secțiunii B, art. 33, pct. 1.

Normal, în noile condiții, C. Ex. a decis înghețarea Ligii a 4-a declarând drept câștigătoare a ediției echipa ocupantă a primului loc în clasament, Avântul Periam, fără a se mai disputa vreo dublă de baraj între primele două clasate, așa cum se decisese anterior. Așadar, Avântul Periam va reprezenta județul Timiș la barajul în trei pentru promovarea în Liga a 3-a. Votul de înghețare: 6 pentru, 2 abțineri și 1 împotrivă (probabil Adrian Ianoșev! Sîc!). 

 

Însă mai important a fost cu totul alt punct de pe ”ordinea de zi“ a ședinței, ultimul: demisiile (cică de bună voie și nesiliți de nimeni) a lui Alexandru Dumitrașcu și a lui Alexandru Nagy din funcțiile de membri ai Comitetului Executiv!!!!

                         Alexandru Dumitrașcu                                     Alexandru Nagy

 Este, în fapt, prima reacție regulamentară și statutară a conducerii AJF Timiș! Asta după argumentele aduse de ”Lupa lui Observel“ privind incompatibilitatea unor membri ai actualului Comitet Executiv. Pentru că suntem obiectivi, se cuvine ca atunci când conducerea face ceva bine, să semnalăm faptul corespunzător, la fel ca și în cazul în care aceeași conducere ocolește prevederile regulamentare.

Numai că și aici mai e un aspect regulamentar și statutar de îndeplinit! Revocarea / suspendarea unui membru al Comitetului Executiv, precum și înlocuirea lui cu un alt membru poate fi decisă exclusiv de către Adunarea Generală (Secțiunea B, art. 34, pct. 3, lit. n). Și cum se apropie, cu siguranță, Adunarea Generală ordinară, care trebuie organizată anual, prilejul va fi folosit și pentru numirea de noi membri ai Comitetului Executiv. Observel mai atrage atenția asupra încă unui membru nestatutar al Comitetului Executiv – Marius Mureșan – și îi lăsăm pe ceilalți ”colegi“ din C. Ex. să identifice punctul / punctele încălcat(e) momentan de acesta… Nu de alta, dar dacă tot doresc să intre în LEGALITATE, ca să nu mai avem noi subiecte (speră ei, dar speră degeaba), să o facă cu un singur… ”drum“.

Și aici mai tragem un semnal de alarmă membrilor afiliați! După cum am mai spus-o, domnilor, fiți atenți la ordinea de zi a Adunării Generale ordinare, care trebuie să vă fie transmisă ÎN SCRIS fiecăruia dintre dvs. cu 30 de zile înainte de data programată!!! Ca să nu vă treziți cu vreo surpriză pe care apoi să o regretați.

Diabolique mi-a șoptit la ureche cum că n-ar fi exclus ca ”gașca organizată“ să vină, tot pe șestache, la fel cum a procedat în cazul Regulamentului disciplinar al AJF Timiș, cu noul Statut al AJF Timiș!! Aici e marele pericol băieți!! Dacă nu citiți cu atenție și nu obiectați!! Efectele de după adoptare pot fi devastatoare. Și s-au văzut câte scăpări și neclarități are actualul Statut în vigoare… Nu tratați superficial subiectul care trebuie să figureze ca punct distinct pe ordinea de zi a Adunării Generale, nu la punctul Diverse, cum a fost pomenit Regulamentul disciplinar la precedenta Adunare Generală ordinară!!!

 Asta dacă ”șoapta“ lui Diabolique se va dovedi reală… Acu’, că le-a trădat intenția, ”cămeșile albe“ s-ar putea răzgândi pe ultima sută de metri. Să lase Statutul pe altă dată! Cunoscând deja ”marfa“ din fruntea AJF, eu unul nu bag mâna-n foc pentru asta!

Ce mai zici Nene Iancule??

Concluzia finală: respectarea statutului și regulamentelor nu este opțională! E obligatorie!

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sapte = 21

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: