Cu o echipă schimbată radical, Alexa bifează primul punct extern: ASA – ACS Poli Timișoara 0-0

Câtă diferență între începutul de campionat din ediția 2013/14, care a marcat debutul în prima ligă pentru ACS Poli, și cel actual. Nici atunci timișorenii nu au avut parte de adversari comozi, întâlnind în primele cinci runde pe fostele campioane Dinamo și CFR Cluj, dar și pe Gaz Metan Mediaș, care cu un sezon în urmă atinsese play-off-ul Europa League, însă aveau după cinci etape o zestre de zece puncte și chiar s-au aflat la un moment dat în fotoliul de lideri. Acum, după același număr de partide, în dreptul bănățenilor figurau numai trei puncte, toate agonisite pe seama lui FC Botoșani. Însă tot în compania unei reprezentante a României în Europa League, ACS Poli a bifat totuși primul punct extern din această stagiune, încheind la egalitate, 0-0, cu ASA la Târgu Mureș.

Dan Alexa: prim punct afară în 2015/6, 0-0 la vicecampioana ASA

Dan Alexa: prim punct afară în 2015/6, 0-0 la vicecampioana ASA

 

Ultima echipă care nu gustase încă satisfacția obținerii unui punct pe alt teren în primele 5 runde ale sezonului a spart așadar gheața, în fief-ul vicecampioanei naționale învingătoare în urmă cu 6 zile în Franța, ceea ce a ridicat la șapte numărul remizelor albe consemnate în această primă jumătate a turului sezonului regular respectiv la 3 numărul partidelor consecutive în Liga 1 fără ca ASA să scuture plasa, târg-mureșenii încheind 0-0 acasă și în precedenta apariție, cu CS U Craiova.

Seria de rezultate nesatisfăcătoare l-au determinat pe Dan Alexa să revoluționeze primul „11”, doar Scutaru, Melinte și Dan Popescu, toți din linia de fund, păstrându-și postul. După ce Kirschstein s-a făcut vinovat de golurile din partidele cu Pandurii și CFR Cluj, iar Pap a greșit în jocurile cu Dinamo și Astra, era de așteptat ca miercuri să-i vină rândul lui Smaranda să debuteze în prima ligă. Totuși, tehnicianul „alb-violeților” i-a acordat o nouă șansă goalkeeper-ului german, iar acesta nu a mai dezamăgit, în special intervențiile sigure din prima repriză menținând tabela stadionului Trans-Sil nemodificată.

Nici celălalt țap ispășitor al eșecului cu Astra, Cânu, nu a mai apărut în formula de start, greșelile impardonabile din fiecare meciuri în care a apărut pe teren determinându-l pe Alexa să nu mai riște și să-l lase pe banca de rezerve. În schimb, Sarmov, Artean, Goga și Rufino au bifat primul meci ca titulari în acest campionat. Pe de altă parte a lipsit în premieră din echipa de start Robert Elek, golgheterul echipei nefiind nici măcar rezervă, dar și Zicu, introdus doar după pauză, precum și Curtean, cei care, deși ar fi trebuit să fie jucătorii care să facă legea la mijlocul terenului și să pună în pericol buturile adverse, mai mult au dezamăgit de la revenirea la Timișoara.

Dacă apărarea și-a făcut datoria, făcând față cu brio tuturor acțiunilor ofensive ale ardelenilor, în ciuda numeroaselor modificări linia de atac a rămas iarăși datoare. Principalele oportunități ale „alb-violeților”, în urma cărora ar fi putut deschide scorul, au aparținut unor jucători intrați pe parcurs. Mai întâi, Bărbuț a tras pe lângă, din interiorul careului, la o fază la care timișorenii au scăpat 3 contra 1 spre poarta adversă, iar, cu puține minute înaintea fluierului final, Ianis Zicu a fost blocat de Bejan tocmai când se pregătea să reia spre buturi, tot după ce pătrunsese în suprafața de pedeapsă.

S-a dovedit din nou că ACS se simte bine pe terenul mureșenilor, în precedenta vizită timișorenii impunându-se cu 2-1, golul decisiv fiind marcat atunci de Boldea în al treilea minut de prelungire, într-un joc disputat pe 3 noiembrie 2012, în liga a doua, la finalul ediției bănățenii promovând în premieră în primul eșalon.

Este primul punct adus din deplasare de timișoreni în Liga 1, după mai bine de un an și trei luni de zile, anterior, pe 27 aprilie 2014, Belu marcând golul victoriei la Târgu Jiu, și ar trebui să le ridice moralul jucătorilor lui Alexa în perspectiva disputei de sâmbătă, de la ora 18,30, cu Universitatea Craiova, de pe stadionul ”Dan Păltinișanu”.

Ulterior, vinerea la ora 21 la Viitorul Cosntanța, la Ovidiu, pe 21 august, iar în etapa a IX-a, sâmbătă 29 august, acasă cu Concordia Chiajna, de la 18,30.

+

ASA Tg. Mureș – ACS Poli Timișoara 0-0 (0-0) – etapa a VI-a, Liga 1

Stadion “ Trans-Sil”, miercuri 12 august, ora 19:30, timp călduros, teren bun.

ASA: Stăncioiu – Golanski (Hanca, 54), Gonzalez, Bejan, Balic – Mureșan (Bruno Martins, 66), Brandan – Jazvic, Gorobsov, Pedro Luis (Velayos, 74) – Manolov.

Pe bancă: Viciu – Jurado, Balaur, N’Doye.

Antrenor: Vasile Miriuță.

ACS Poli Timişoara: Kirschtein – Belu, Scutaru, Melinte, D. Popescu – Sarmov, O. Popescu, Artean, Hernandez (Bărbuț, 31) – Goga (Zicu, 73), Rufino (Popovici, 83).

Pe bancă: Smaranda – Cânu, Llorente, Neagu.

Antrenor: Dan Alexa.

Cartonaşe galbene: Jazvic (79), Velayos (87) – Rufino (32), D. Popescu (53), Sarmov (81).

Arbitri: Dragoș Istrate (București) – Adrian Radu Ghinguleac (București), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava).

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: