Cu un titular păstrat de sâmbătă, ASU Politehnica, din nou 6-1 după 206 zile. Revenirea pe ”Știința”, cu hat-trick-ul lui Bădăuță în primele 52 de minute

Revenită după 4 luni și jumătate pe arena pe care și-a croit ascensiunea din ”Județ” până în Liga 2, mai exact de la o penultimă apariție acasă în campania 2015/6 din C4, ultima fiind atunci pe ”Dan Păltinișanu”, ASU Politehnica a pătruns astăzi de la ora 14,30 în 16-imile de finală ale Cupei României și în urna tragerii la sorți de joi de la ora 18 prin a furniza scorul zilei în prima dintre cele trei de întreceri în faza 4 a competiției K.O., tocmai în dauna colegei de eșalon pe care o depășea cel mai clar și în campionatul Ligii 2, Șoimii Pâncota.

Întoarcerea pe ”Știința” a fost așadar de foarte bun augur, chiar dacă reacomodarea a constat în poate cel mai facil examen întâmpinat pe Bega de nou-promovații alb-violeți, tratat însă cum se cuvine și cu reverența pe care o merită întrecerea Cupei României, ASU Politehnica pregătindu-se acum, în cazul unei trageri la sorți hărăzindu-i o prim-divizionară, să revină pe ”Dan Păltinișanu” pentru 16-imile de finală de peste 3 săptămâni.

Până atunci, pe ploaia după-amiezii de marți, nou-promovații au dublat norma golurilor administrate codașei din campionat Șoimii Pâncota, la 13 zile după ce îi aplicau un sec 3-0 (0-0) în urmă cu 3 apariții, la Șiria, în Liga 2, eliminând-o fără drept de apel din turul 4 cu un categoric 6-1, scorul zilei: ASU Politehnica Timișoara – Şoimii Pâncota 6-1 (2-0). 

Precedenta partidă oficială găzduită de ASU Politehnica pe ”Știința” amâna atunci verdictul adjudecării titlului în C4, ”violeții” pierzând pentru întâia oară acasă în Liga 3, 2-3 cu CNS Cetate Deva, însă revenirea pe terenul Bazei I – UPT a coincis cu repetarea celei mai categorice victorii conturate pe teren propriu în sezonul trecut din eșalonul trei, 6-1 cu Millenium Giarmata pe 12 martie, de când au trecut peste 200 de zile, aproape 7 luni.

La repetarea ”setului” a contribuit astăzi hat-trick-ul lui Bădăuță, inițiat încă din primul sfert de oră, în minutul 11, când Ghinescu a executat un corner, la care, cu o lovitură de cap, l-a învins pe Horvath: 1-0. Același Bădăuță a dublat avantajul pentru 2-0 la pauză, în minutul 27, din așezarea aceluiași Ghinescu, iar ceea ce nu reușiseră ”violeții” la Șiria împotriva Șoimilor, să marcheze în prima parte, au izbutit pe ”Știința”, unde vor apare și sâmbătă de la ora 15, în mai dificilul meci de campionat cu nou-promovata Sepsi.

Deja, calificarea în 16-imi nu mai prea putea fi pusă la îndoială, așa cum era și foarte puțin probabil chiar și înaintea jocului ca deznodământul să fie altul decât ”1” solist în limita celor 90 de minute regulamentare, însă nu aceeași soartă au împărtășit-o astăzi și alte secund-divizionare. Astfel, prima eliminată din cursă, într-un meci început la ora 13, a fost Dunărea Călărași, la Dinamo II, iar pe lângă Șoimii Pâncota a mai ieșit din scenă și Juventus București, chiar acasă, într-un 0-2 cu cei din Clinceni, liderul Ligii 2 fiind cu gândul la deplasarea de campionat de sâmbătă de la Arad, cum a fost cazul și pentru UTA Bătrâna Doamnă, a patra învinsă a zilei dintre trupele eșalonului secund, aliniind garnitura de rezervă în deplasarea pe CFR, la Mama Mia, care a întârziat într-adevăr în semn de protest începerea disputei cu peste 10 minute.

S-a mai triat așadar din cele 19 echipe din Liga 2 aliniate la start în turul în curs, căci CS Metalul Reșița ieșise din cursă încă din faza precedentă, rămânând de văzut ce va fi mâine în duelurile Sepsi – FC Braşov şi CS Afumaţi – Berceni.

Cu un singur titular comparativ cu 11-le de start al eșecului de sâmbătă cu 2-0 de la Afumați, și anume Teuț, ASU Politehnica nu s-a lăsat însă pe-o ureche în repriza a II-a, ba din contră, aproape că și-a triplat avantajul. Mai întâi, același Bădăuță, care deschidea scorul și la Șiria contra Șoimilor, atunci în minutul 57, a semnat hat-trick-ul în minutul 52, din pasa aceluiaşi Ghinescu: 3-0.

Nici 10 minute n-au trecut și alb-violeții au înscris din nou, de astă dată de pe punctul cu var, prin Niță, cel care era și agățat în careu în minutul 60 de Denis Lung, intrat la arădeni la pauză, scor la care niponul Murakami a redus din diferenţă: 4-1 în minutul 69.

Fazele următoare l-au scos la rampă pe Dănăricu, marcator până acum contra Reșiței pentru 2-0 care a scăpat singur cu Horvath și l-a depăşit, marcând în poarta goală în minutul 72, dar și pătrunzând pe dreapta și trecând de doi adversari în faza din minutul 75 care a dus la scorul de 6-1, printr-o pasă lui Neamţu, care i-a prelungit lui Ghinescu și mai departe la Denis Băban, marcator așadar la debutul oficial în ”violet”.

Iar pe lângă el au mai apărut astăzi și tinerii Peter, juniorul B din generația 2000 cu evoluții la ”violeți” în C4, respectiv Darius Neamțu, atacantul junior A din 1998 preluat în baza colaborării cu LPS Banatul pentru întregirea grupelor republicane.

A fost pe ploaie, n-a fost cu lume multă, dat fiind ora de start și vremea tomnatică, dar a fost o revenire în ”căsuța” din centru cu scor de tenis de câmp…

ASU Politehnica: Gkakos – Niţă, Telescu – cpt., Bilia, Ștefanovici, Stancu, Ghinescu, Băban, Ţugui (72, Peter), Teuţ (56, Dănăricu), Bădăuţă (62, Neamţu).

Rezerve: Mitrea – Birău, Blănaru, Mărgărit.

Antrenor: Sorin Brîndescu.

Şoimii: Horvath – Stelitano, Vulpe, Ţugulescu, Ursoi, D. Bogdan, C. Farcaş, Andrei Pătraşcu, I. Ianc, Diamond, Stoichiţoiu.

Rezerve la start: Al. Oprea – Taider, Copilescu, D. Lung, Murakami

Antrenor: Nikola Jovanic.

Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); asistenţi: Bogdan Gireadă şi Ioan Alexandru Corb (ambii din Oradea).

*

În rest, Juventus – ACADEMICA CLINCENI 0-2 (Lemnaru 12, 51), Aerostar Bacău – FORESTA SUCEAVA 0-1 (Călinari 67), Avântul Reghin – OLIMPIA SATU MARE 0-3 (Silviu Pană 38 – pen, Heil 54, Faur 90+2 – pen), SC Popești Leordeni – CS BALOTEŞTI 0-1 (Claudiu Herea 37), METALOSPORT GALAŢI – SC Bacău 1-0 (Bahnașu 16), DINAMO BUCUREŞTI II – Dunărea Călărași 2-0 (Petre 4, Tîrcoveanu 86), dar și dueluri din zona noastră, precum CS NUOVA MAMA MIA – UTA Bătrâna Doamnă 2-1, transmis în format LIVE TEXT de Sporttim, respectiv Național Sebiș – LUCEAFĂRUL ORADEA 0-2 (Balla 35, Arnăutu 85) și Internațional Bălești (Divizia D Gorj) – CNS CETATE DEVA 1-3 după loviturile de departajare prin Vajda, Lintaru și Vaștag, în urma unui 0-0 după 90 şi 120 de minute (Velici rata un penalty în minutul 10).

Alte cinci jocuri sunt programate să se desfăşoare miercuri, mâine de la ora 14:30, în timp ce ultimele două au loc joi, de la aceeaşi oră: (miercuri, 5 octombrie, ora 14:30) Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Braşov, CS Afumaţi – ACS Berceni, SCM Piteşti – Chindia Târgovişte, Ştiinţa Miroslava – Dacia Unirea Brăila, Viitorul Domneşti – Unirea Tărlungeni, (joi, 6 octombrie, ora 14:30) CS Păuleşti (Divizia D Prahova) – CS Mioveni și ACSO Filiaşi – CSM Râmnicu Vâlcea. METALURGISTUL CUGIR – FCM Baia Mare nu se dispută, deoarece echipa oaspete s-a desfiinţat, cei din Alba calificându-se astfel și pentru a doua oară la rând la ”masa verde”, după ce în faza precedentă pierdeau cu 9-0 la Comuna Recea, rezultatul fiind însă omologat cu 0-3 pentru 4 modificări efectuate de gazde.

Apropo de care, începând cu această ediţie, în Cupa României este permisă efectuarea a doar trei schimbări de jucători pe meci. În situaţia în care cluburile din Liga a 2-a şi/sau Liga a 3-a joacă în cadrul Cupei României cu o echipă de nivel superior, ambele formații vor trebui să respecte regulile respective astfel cum sunt acestea prevăzute pentru clubul de categorie superioară.

Iată şi datele de disputare ale celorlalte runde ale ediţiei 2016-2017 a Cupei României, faza naţională:

26 octombrie 2016 – șaisprezecimi de finală;
14 decembrie 2016 – optimi de finală;
29 martie 2017 – sferturi de finală;
26 aprilie 2017 – semifinale (tur);
17 mai 2017 – semifinale (retur);
27 mai 2017 – finala.

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: