Cugetare în careu

S-a încheiat sezonul fotbalistic de toamnă, iar liga întâi are un lider, probabil scontat, CFR Cluj. Echipa ardeleană, singura echipă românească angrenată într-o cupă europeană, în ultima etapă a învins cu un scor categoric ultima clasată, FC Voluntari, chiar pe terenul acesteia.

Nici de această dată nu am scăpat de jocul de-a depunctarea. Pentru nereguli financiare, echipa Astra Giurgiu a fost defavorizată cu trei puncte, dar decizia nu este definitivă, așa că nu trebuie să tragem concluzii pripite. De altfel și echipa CFR Cluj a fost sancționată cu oprirea de la transferuri tot pentru nereguli financiare.

Un fapt mai puțin obișnuit s-a petrecut la Sibiu, unde antrenorul Eugen Neagoe a demisionat după ce echipa sa a învins-o pe Poli Iași, devansând-o în clasament. Problemele sunt mai profunde decât a vrut să le prezinte antrenorul demisionar. Se pare că acesta s-a opus aducerii de jucători străini de valoare îndoielnică, fapt ce nu i-a convenit președintelui Iuliu Mureșan, recunoscut ca un specialist în ”filiera portugheză”. De aici a apărut ruptura care pare a fi ireversibilă.

FC Botoșani a învins-o la diferență minimă pe Dinamo, care e în cădere liberă. Nici nu poate fi altfel de vreme ce președintele clubului, Florin Prunea, nu poate depăși nivelul vocabularului de mahala oricui se adresează.

Victor Pițurcă a plătit scump îngâmfarea sa, el crezându-se deasupra tuturor. Echipa Universitatea Craiova a fost învinsă destul de clar de FCSB la București. Gaz Metan Mediaș a întrecut Viitorul, întrerupând ascensiunea mult dorită de dobrogeni. Costel Enache este noul antrenor al echipei Petrolul Ploiești, iar acestuia îi va fi destul de greu să gestioneze o echipă formată din jucători valoroși dar fără rezultate semnificative.

Dacă ne apropiem de sărbătoarea Crăciunului, tradiția s-a respectat. Ca în fiecare an, familia fotbalului arădean l-a comemorat pe Ladislau Brosovszky, acest copil al Aradului care la 18 ani era campion cu UTA. El a evoluat doar la două echipe, UTA și Vagonul, și de aceea echipele de old boys ale celor două cluburi s-au întâlnit într-o partidă amicală pentru a cinsti memoria sa. Lovitura de începere i-a apaținut fiicei sale, Monica, iar partida s-a încheiat la egalitate, 2-2, golurile fiind reușite de A. Anghel – două, respectiv de Tuef și R. Nagy.

Pentru Vagonul Arad au evoluat: Dușan – Fericean, Tămaș, Anghel, Bora, Hamza, Borlea, Nedescu, Gornic, Nadiu, Bogoșel. UTA i-a aliniat pe: Lupu – Nădăban, Vânătoru, I. Arman, Bogoșel, V. Arman, Tuef, Ardelean, Toderaș, Lazăr, R. Nagy, Negrău, Neamțiu. Costel Bogoșel a ținut să evolueze câte o repriză pentru fiecare echipă.

Președintele clubului old boys UTA, Gheorghe Vaczi, a fost sufletul acestei acțiuni, în timp ce conducătorul echipei Vagonul, Ovidiu Păcurariu, a fost înconjurat de un staff de primă mărime: Gheorghe Macavei, Mihai Jivan, Costel Croitoru. Iar Emanoil Gherghel a îndeplinit rolul de senior advisor.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + = unsprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: