D Timiș: în 10 din repriza I, oaspeții Avântul și Dumbrăvița înscriu apoi ”duble” prin Tulcan și Bârză și înving 0-2

Rezultate identice în meciurile de duminică la încheierea etapei a X-a în Divizia D Timiș, 0-2, prin care vizitatorii și-au luat pentru a doua oară partea leului într-o rundă din noul campionat, dar de această dată și mai consistentă, cu nu mai puțin de 6 succese pe alte terenuri, după ce până acum oaspeții nu bifau mai mult de 4 triumfuri în aceeași etapă.

Așadar, de la cele 6 victorii ale gazdelor în runda trecută, la cele șase ale vizitatorilor în acest week-end, consemnându-se totodată cele mai puține goluri marcate de gazde în aceeași etapă din sezonul în curs, doar zece. Un bilanț la rece al rundei este așadar 9 3 0 6 10-19, iar general, după zece ”borne” și 90 de întâlniri, 48 gazdele – 34 oaspeții și 8 remize…

Nici un gol astăzi în contul gazdelor, atât la Murani, cât și la Peciu Nou.

AS Murani – ACS Dumbrăviţa 0-2 (0-1)

De la ora 15 s-a disputat ultimul meci al etapei, încheiat cu o victorie a oaspeţilor, chiar dacă din minutul 28 au evoluat în 10 jucători, deoarece Claudiu Bîrsan a văzut al doilea cartonaş galben, implicit pe cel roşu.

Chiar și așa, cu două minute înainte de finalul primei reprize, Dacian Bârză şi-a adus echipa în avantaj: 0-1. Iar în mitanul secund acelaşi Bârză a reuşit ”dubla”, prin care ACS Dumbrăvița a rămas la mai puțin de o victorie distanță în coasta liderului Pobeda, strecurată pe locul 2, deasupra Voinței și Ghirodei, care se vor întâlni în etapa viitoare.

Alb-verzii au bilanțul 7-2-1, unicul eșec fiind memorabilul 1-6 acasă cu ACS Ghiroda, dar în schimb se pot mândri cu a patra victorie în deplasare, fiind la a șaptea etapă consecutivă fără înfrângere.

Tot în cazul elevilor la Florin Macavei, este vorba și despre al treilea succes la zero dar și primul de acest tip după 5 etape, pe când învinșii din Murani au alunecat în jumătatea inferioară a clasamentului, fiind la doar al doilea meci în care nu înscriu dar și la a treia înfrângere în ultimele 4 runde.

În cazul celuilalt meci al zilei, AS Peciu Nou – Avântul Periam 0-2 (0-0), frecvența jocurilor în care învinsa n-a marcat a crescut și mai mult, codașii fără punct în clasament și deja la 9 distanță în urma grupului de echipe de pe pozițiile 13-16 însumând mai mult de jumătate din apariții fără a înscrie.

Avântul Periam navighează în schimb liniștit dar și cu… avânt în prima treime a ierarhiei, fiind la a doua victorie în deplasare respectiv la al treilea joc în care nu primește gol.

Disputat tot astăzi, dar de la ora 13, penultimul meci al etapei a X-a s-a încheiat cu victoria oaspeţilor prin golurile reuşite în minutele 52 şi 90+2 de liderul clasamentului goleadorilor, Flavius Tulcan – foto pagina I, care a ajuns la ”cota” 17.

Cum avea să se întâmple și după-amiază la Murani, vizitatorii au început însă să înscrie abia după ce au rămas în 10 jucători.

Căci și oaspeţii Muraniului au jucat în 10 sportivi tot încă din repriza I, mai exact din minutul 33, când Tiberiu Şimon a avut o ieșire violentă, cu capul, împotriva unui adversar, şi nu a rămas nesacţionat de arbitrul Eugen Gheorgheoiu, acesta arătându-i cartonaşul roşu.

De menţionat și că gazdelor le-a fost anulat un gol marcat de Luminosu în minutul 61, pe motiv de ofsaid.

Peciu Nou: Trifon – Gaşpar, Hoţa, Schipor, Orbulescu, Husarciuc, Ghorbe, Rus, Bud, Humoiu, Luminosu.

Antrenor: Ionel Handrache.

Au lipsit: Iuhasz, Timiş, Lazăr, Negoiţă și Kele.

Avântul Periam: Robotin – Petric, Simon, Rejep, Totorean, Forghici (min. 75, Găleţan), Văcaru, Uşvat (min. 65, Cătălin Filip), Sîrbu, Flavius Tulcan, Pătru.

Antrenor: Doru Siminiceanu.

Pe bancă: Ologu, Caius, Ulmet.

Au arbitrat: Eugen Gheorgheoiu – Alin Botaş şi Roxana Malac-Cişmaş. Observatori: Cornel Avram şi Ilie Dumbravă.

Declaraţii…

Ionel Handrache (antrenor Peciu Nou): ”Doresc să-i felicit pe jucătorii mei, 11 câţi am folosit astăzi pe durata celor 90 de minute, pentru modul cum s-au comportat, cu devotament şi curaj, ţinând cont de vârstele lor, 15, 16, 17 ani, și pentru că rămân în condiţiile actuale, în acest proiect început de mine, eliminând actele de indisciplină şi continuând activitatea pe care ne-o dorim cu toţii în acest club. Iar jucătorii pe care nu îi mai avem s-au exclus singuri, nu doresc să le dau numele…”

Doru Siminiceanu (antrenor Avântul Periam): ”A fost un meci slab făcut de băieţii mei, dar sunt mulţumit de victoria obţinută în faţa unei echipe foarte tinere, disciplinată şi ambiţioasă. Aştept derby-ul cu Unirea Sânnicolau Mare de săptămâna viitoare şi sperăm să obţinem un nou succes”.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: