Dacă e 15, e victorie afară: Bîrnoi păstrează tradiția lui ACS Poli pe sinteticul Chiajnei iar Alexa fumegă dar nici Popa nu-i departe

Extrem de puțin timp a avut ACS Poli la dispoziție pentru vacanță și pregătirile înaintea noului campionat după ce abia în 15 iunie s-a salvat de la retrogradare prin a câștiga în deplasare în județul vecin, la Șiria, dar iată că timișorenii au început noua campanie exact așa cum o încheiau pe cea precedentă, prin a se impune pe terenul oponenților, de astă dată în Ilfov, la Chiajna, dar tot pe data de 15, în miez de iulie.

Într-adevăr, bănățenii au fost nevoiți să se supună de o manieră mult mai inconvenabilă calendarului competițional croit după ureche decât au avut parte ilfovenii din Voluntari cu un an înainte tot în calitate de supraviețuitori la baraj, ACS Poli fiind strânsă de această dată în menghina datelor de 15 iunie și 15 iulie, corespunzătoare returului de la Șiria cu arădenii în alb-roșu respectiv debutului în noua ediție 2017-2018, după ce în 2016 învinșii cu 1-0 ai lui UTA Bătrâna Doamnă în manșa secundă de pe ”Motorul” au avut totuși ceva zile în plus la dispoziție între deplasarea din 12 iunie pe malurile Mureșului și întâlnirea ce avea să inaugureze întreaga ediție a Ligii 1 din stagiunea trecută, pierdută tot cu 0-1 pe 22 iulie, la startul etapei I, acasă cu viitoarea campioană a țării, FC Viitorul.

Dacă ilfovenii din Voluntari au cedat așadar de două ori, în schimb ACS Poli s-a impus atât la încheierea barajului cât și la startul noii campanii, devenind astfel prima grupare care să marcheze în deplasare în noul campionat al Ligii 1 dar și prima formație care să plece neînvinsă de pe terenul gazdelor în ediția 2017/8, și nu doar cu un punct în cont ci chiar cu toate cele trei puse în joc: Concordia Chiajna – ACS Poli 0-1 (0-0).

Timișorenilor lui Ionuț Popa și Octavian Benga se pare așadar că le priește pe undeva continuitatea aparițiilor aproape pe bandă rulantă, cărora le fac față cu brio, în ciuda faptului că de exemplu Concordia a avut nu mai puțin de 11 zile în plus la dispoziție pentru vacanță și pregătiri după ce se salva in extremis de la retrogradare prin a învinge pe teren neutru în runda finală din play-out, 1-0 pe 4 iunie la Pitești cu FC Voluntari, însă se pune totuși întrebarea dacă nu cumva decidenții care stabilesc programul competițional al Ligii 1 au o oarecare problemă legată de aspectul că fie n-au ei înșiși o viață, fie n-au discernământ și suficiente noțiuni despre lumea sportului, fie au un apetit suspect de vorace în a-i pune la încercare pe unii competitori.

Oricare dintre variante, timișorenii s-au prezentat de la ora 18,30 pe suprafața artificială a Concordiei și au repetat ceea ce izbuteau la Chiajna în sezonul regulat și în precedentele două ediții prevăzute apoi inclusiv cu runde pe grupe valorice, câștigând de astă dată cu 0-1 (0-0) prin capul expediat de junele Cosmin Bîrnoi în primele minute după pauză, după ce în urmă cu două campanii remizau 2-2 la galben-verzi prin a fi egalați în prelungirile ieșirii din decembrie 2015 iar în stagiunea trecută se desprindeau pe final cu 2-0 (0-0) în toamna lui 2016. Ar fi așadar al doilea triumf la rând al bănățenilor la zero la Chiajna în sezonul regulat dar și a treia ieșire oficială succesivă în care nu pierd, după cele la Mediaș și Șiria.

Semn că Popa a strâns aproape instantaneu rândurile, cu atât mai mult cu cât mai bine de jumătate din titularii partidei de sâmbătă seară au fost aduși în ”violet” abia din ultima decadă a lunii trecute încoace, unul dintre cei 6 nou recruți fiind timișoreanul Melinte, revenit la echipă de la ilfovenii galben-verzi. Paradoxal, deși doar 4 au fost titularii dintre jucătorii de câmp care încheiau cu bine campania precedentă, unul dintre aceștia și tocmai mezinul Bîrnoi a semnat strângerea tuturor celor 3 puncte, estompând astfel descumpănirea pricinuită de absența accidentatului tânăr Sebastian Mailat, nimeni altul decât autor al egalării salvatoare la doi din 4 iunie, la Mediaș, spre finalul rundei cădere de cortină peste play-out. Dintre componenții 11-lui care aborda ieșirea în județul Sibiu de a fi sau a nu fi, astăzi numai Cânu, Artean și Soljic au luat din nou startul, formula adoptată de Popa fiind semnificativ remaniată. Cu Crețu, Țigănașu, Melinte, Munteanu, Vașvari iar în față Bud, după mijlocul părții a doua mai intrând dintre noile achiziții și Mihalcea respectiv Bianconi.

Nu fără roade imediate, injectabil optim înaintea primirii weekend-ul viitor pe ”Dan Păltinișanu” în runda secundă a vicecampioanei FCSB, care va întâlni în turul III preliminar din UEFA Champions League vicecampioana Cehiei, Viktoria Plzen, și va juca prima manșă pe teren propriu pe 25 sau 26 iulie, returul urmând a avea loc pe 1 ori 2 august, date la care va fi implicată în aceeași fază și vizitatoarea bănățenilor în etapa a 6-a, campioana FC Viitorul, mai întâi gazdă fie a lui APOEL Nicosia, fie a luxemburghezilor din Dudelange, ciprioții tranșând turul cu 1-0.

Până una alta însă, înaintea meciului acasă cu bucureștenii și a deplasării la Astra Giurgiu, o altă trupă de cupele europene, timișorenii pot savura în oarecare tihnă reușita de a-i lăsa în blocstarturi pe ilfovenii de care erau devansați cu cântec în duelul indirect din etapa finală a fazei play-out de luna trecută, Concordia evitând atunci la mustață locul 12, de baraj.

Semnificativ ar fi că faţă de accidentările anunţate de Ionuţ Popa la conferinţa de presă cu două zile înainte, numai Bîrnoi a fost recuperat şi introdus în primul unsprezece, iar tocmai el a semnat victoria de debut în noua ediţie de campionat. După golul în deplasare al tânărului crescut de timișoreni a mai curs cu reușite ale oaspeților în disputa de la ora 21, a treia a noii ediții, tot în Ilfov, Juventus – Dinamo 0-3 (0-1), desprinderea trupei altui timișorean ”la centru” fiind conturată însă de jucători având mai puțin de-a face cu ideea de ”propria pepinieră”, și anume Rivaldinho și Nascimento.

Așa încât ACS Poli e momentan pe podium după primele două seri ale noului campionat în Liga 1, ceea ce ar putea surprinde într-o oarecare măsură, dat fiind situația totuși ingrată a clubului de pe Bega, bântuit și pe mai departe de suficiente probleme și tributar în formă continuată unor reflexe de ordin intern după chipul și asemănarea principalului promotor al grupării, însă mult mai mult a surprins și încă neplăcut că trupa care cică ar reprezenta conform blazonului inclusiv Universitatea Politehnica a fost pusă să se înfățișeze în Ilfov într-un echipament cu jambiere şi tricouri roz.

Își bate cumva cineva joc intenționat de imaginea Timișoarei sau e vorba doar despre o altă inconștientă mostră dintr-o infinită paletă ce ține de inducerea omenirii prin posedare într-un cult satanic!? Și bineînțeles că s-ar putea lua în calcul pe viitor aspectul că în echipamentul cu pricina s-a demarat victorios, ca leitmotiv pentru a mai fi îmbrăcat din nou.

Dar poate că i-a derutat pe amfitrionii găzduind jocul pe teren sintetic, căci prima repriză a aparţinut timişorenilor, care şi-au creat câteva bune oportunităţi de a marca. Prima ocazie a survenit deja în minutul cinci, prin croatul Soljic, cu capul, trimițând mingea spre poartă, fără probleme însă pentru Bălgrădean. În minutul 16, lovitură liberă a debutantului la bănățeni Creţu, un ”corner scurt”, centrare în careu reluată de la şase metri lateral dreapta de Melinte, care a şutat în plasa laterală.

O nouă ocazie în minutul 26, la o acţiune pe dreapta a lui Ţigănaşu, care a centrat în mijlocul careului, la 11 metri, de unde, cu capul, Artean a reluat puţin în stânga porţii adverse. Și o lovitură liberă de la 22 metri pentru ACS Poli, în minutul 31, când şutul puternic expediat de Vaşvari a trecut peste transversală. După numai un minut Straton i-a cadorisit o minge lui Cristescu, care a ratat însă de la 18 metri lateral stânga, şutând anapoda, mult pe lângă poartă. O nouă centrare a lui Ţigănaşu și în minutul 37, de pe dreapta, în careu, iar Bud a reluat cu capul dar Bălgrădean a prins balonul fără emoții. Abia în minutul 39 a ripostat și Concordia, Bucurică luând pe cont propriu o acţiune pe stânga, de unde a intrat în careu și a centrat pe jos în faţa porţii, Cânu respingând în extremis în corner, rămas fără rezultat.

Acelaşi Bud a scăpat fără cartonaș galben în minutul 40, la o simulare în careu, şi Munteanu fiind iertat, fără a primi ”galben” la un fault tare la centrul terenului. Iar prima repriză s-a încheiat cu un corner executat de Deaconu… 0-0 după 46 de minute.

La startul mitanului secund, două înlocuiri, ieșind Răsdan şi Cânu, înlocuiţi de Munteanu respectiv Şeroni. Iar în minutul 50 ACS Poli Timişoara a deschis scorul, centrarea de la 20 metri lateral dreapta a lui Munteanu punându-i mingea pe cap lui Bîrnoi, care nu a iertat de la numai cinci metri și a trimis mingea în dreapta lui Bălgrădean… 0-1.

O nouă înlocuire la gazdele lui Alexa, în minutul 57, când a ieșit Răducanu şi a intrat Pena. În minutul 59, Bîrnoi a dat frisoane că ar fi accidentat, Colţescu întrerupând jocul pentru a vedea ce a păţit, doar că marcatorul s-a ridicat şi a continuat. Concordia a apelat și la a treia schimbare, în minutul 65, când a ieșit Buleică, pentru Romario. Dar și o nouă ocazie pentru ACS Poli, irosită de Soljic cu un şut pe jos de la marginea careului de 16 metri, la care s-a opus serios Bălgrădean, care a respins cu dificultate.

Au apărut şi cartonaşele galbene, pe rând, Munteanu în minutul 68 şi Soljic un minut mai târziu. Într-adevăr, Bîrnoi suferea, fiind accidentat și înlocuit cu tânărul sosit de la FCSB, Vlad Mihalcea, în minutul 72.

Și Bucurică a scăpat apoi fără cartonaș galben în minutul 74, la o intrare foarte tare asupra lui Soljic la centrul terenului, după care în minutul 80 Artean a şutat din lovitură liberă de la 20 metri pe lângă poartă.

Cea mai mare ocazie a gazdelor a avut-o Cristescu în urma unui corner, după centrarea lui Deaconu, reluând cu capul puţin pe lângă stâlpul din dreapta lui Straton, care era bătut.

La care a ieșit Bud în minutul 83, după ce nu a strălucit, fiind înlocuit cu brazilianul Bianconi, care în minutul 86 putea face 0-2 dar mingea şutată la firul ierbii de la 16 metri a trecut puţin pe lângă stâlpul din dreapta porţii apărate de Bălgrădean.

S-a prelungit cu patru minute iar trupa lui Alexa a forţat egalarea, fiind la un pas de 1-1 după ce a beneficiat de două cornere consecutive în minutul 94, dar trupa care a evitat miraculos barajul a fost lăsată pe butuci de oaspeții cu suficiente resurse parcă inepuizabile de a încheia un sezon pe 15 iunie și de a începe tot sub scut un altul pe 15 iulie…

CS Concordia: Bălgrădean – Răsdan, Tipuric, Albu, Bucurică – R. Deaconu – Grădinaru, Gh. Vasile, Cristescu, Răducanu, Buleică.

Antrenor: Dan Alexa.

Pe bancă: Caparco, R. Costin, Munteanu, Ciobanu, Fota, Pena.

ACS Poli Timişoara: Straton – Creţu, Melinte, Cânu, Ţigănaşu – Artean, Soljic – Munteanu, Vaşvari, Bîrnoi – Bud.

Antrenor: Ionuţ Popa.

Pe bancă: Curileac – Ciucur, Doman, Croitoru.

*

La cald…

Ionuţ Popa (antrenor principal ACS Poli): ”Primele etape pot fi imprevizibile, deoarece echipele nu s-au așezat. Am dus jocul până prin minutul 70. În prima repriză am jucat bine, în repriza a doua, până în acel minut am condus jocul, am avut ocazii, apoi am făcut pasul în spate, forțați și de schimbarea lui Cânu, care s-a accidentat. Și Bîrnoi s-a accidentat… Eu socotesc că în două-trei luni antrenorul îşi pune amprenta pe ideea de joc a unei echipe. Artean, care era mijlocaș la închidere, a jucat azi mijlocaș de legătură, și s-a speriat și el că a jucat mai bine. Trebuie timp, trebuie răbdare și puțină șansă să facem o echipă bună. Noi avem jucători, nu cred că avem o echipă. Îi aud pe mulți prin Timișoara că avem echipă, rupem tot, batem tot ce întâlnim. Mă tot gândesc, dar antrenorul unde dracu e…. Înseamnă că nu mai e nevoie de antrenor. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ, să ne așezăm, să fim meseriași. Toți vorbesc la emisiuni fotbalistice, dar eu sper să formez o echipă din jucătorii de calitate veniți și cei vechi. Dar îmi trebuie timp! Cred că marți, cu toată echipa, vom renunța la antrenament și vom merge la ANAF. Dacă cei de la ANAF își iau salariile bune lună de lună, și noi merităm salariile după cinci luni. Vom merge și cu suporterii, să vedem… Sperăm că vom rezolva într-un fel!”

Dan Alexa (antrenor CS Concordia Chiajna): ”A fost o victorie meritată a Politehnicii. Ce trebuia să facem în această vară, n-am făcut. Trebuia să aducem şi noi jucători, să ne întărim. Ne exprimăm mai rău decât anul trecut. Au fost şi evenimente mai puţin plăcute în această săptămână. Mulţi oameni care nu se pricep la fotbal încearcă să se implice! Mă aşteptam ca Timişoara să câştige. E inadmisibil să începi campionatul fără fundaşi laterali în lot. Dacă nu se schimbă nimic, Chiajna se va lupta la retrogradare. Dacă se juca trei zile, nu dădeam gol… Felicit Timişoara!

Cosmin Bîrnoi, autor al golului cu capul şi al victoriei, a spus că ”este normal să fiu bucuros, n-am marcat niciodată un gol cu capul. Nu am o detentă oarecare să dau un gol cu capul. Munteanu mi-a pus-o direct pe cap, îi mulțumesc foarte mult, iar jumătate de gol este al lui. Eu de obicei am jucat în spatele vârfurilor, dar Ionuț Popa nu a avut de ales decât să mă bage pe stânga. Joc unde mă bagă. Noi avem obiective foarte mari, să prindem play-off-ul. Iar dacă nu, să fim cât mai sus, că este foarte important pentru noi!”

A arbitrat Sebastian Colţescu din Craiova.

Primele rezultate, programul rundei I și ierarhia provizorie, pe coloana dreaptă, a clasamentelor, unde sunt enumerate și meciurile etapei a doua, în care ACS Poli – FCSB se joacă vineri 21 iulie de la ora 21.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 1 = opt

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: