Danciu: „Pe cînd jucam eu fotbal, primeam suc şi-o ciocolată”

Unul dintre cei mai în etate antrenori din Divizia D Timiş, eşalon în care a reuşit pentru a doua oară în ultimii ani promovarea cu aceeaşi Bega Belinţ, Dafin Danciu ne-a enumerat într-o discuţie purtată cu ocazia jocului din week-end, acasă cu CFR, numele jucătorilor localnici din lotul clubului de liga a patra, dar a şi mers pe firul istoriei, rememorînd alte vremuri şi alte atitudini.

Antrenorul Dafin Danciu, la primul meci pierdut acasă în D Timiş cu nou-promovata AC Bega Belinţ: 0-1 cu CFR, duminică 30 septembrie 2012

Născut în anul 1949, pe 22 aprilie, în localitatea Lugoj, Danciu a absolvit Facultatea de Educație Fizică şi Sport din Timişoara, şi a ajuns să ia loc pe băncile tehnice fotbalistice undeva departe de casă, pe meleaguri năsăudene, la Sângeorz, pe-atunci o divizionară C, repartiţia sa fiind la Bistriţa. A urmat revenirea pe plaiurile noastre, la Şoimii Lipova dar şi Vulturii şi SMTFC Lugoj, respectiv Constructorul, în Ardeal regăsindu-se însă acum băiatul său, Cristian, aflat la studii în Cluj-Napoca, rod al căsătoriei cu Flavia, soţie a antrenorului trecută în nefiinţă.

La un moment dat, interesant, vreme de cinci ani, Dafin Danciu a activat ca antrenor în cadrul secţiei de atletism a CSS Lugoj şi timp de 2 ani a fost antrenor la lotul naţional de tineret.

„Prima promovare am avut-o cu Vulturii Lugoj, în Divizia B, eu fiind secund şi ajutându-i pe Emeric Dembroschi, Florian Dumitrescu şi nu în ultimul rând fraţii Rotariu, iar de când am plecat de la Lugoj am reuşit prima promovare cu Bega Belinţ, în anul 2002, în Divizia D. Tot cu Bega am reuşit să promovez în acelaşi eşalon patru şi în acest an”, ne-a spus Dafin Danciu, care, la 63 de ani, continuă neabătut în antrenorat, după ce pe parcursul carierei a mai colaborat ca secund cu Mircea Becheru, Otiman sau Octavian Foale, la Făget.

La Belinţ din anul 2010, reuşind aşadar promovarea în cel de-al doilea său sezon la cîrmă, din Seria a III-a a Campionatului Judeţean, Danciu a remarcat că gruparea divizionară D conţine în lot numeroşi tineri jucători localnici: „Sunt ajutat de Alin Buză iar în plan financiar ne sprijină Primăria comunei, şi avem mulţi jucători tineri, din localitate, cum ar fi Casian Foale, Alexandru Baran, Rareş Guţiu, Norbert Gălaţa, Flavius Pascotescu, Nicolae Mladescu, Emanuel Teletin, toţi sub 22 de ani. Din Lugoj îi avem pe Pavel Ostinean, pe fraţii Onae, Ripan, Ilie, Grozoni, Mihăescu, Coţolan şi Podean, i-am enumerat pe câţiva dintre ei… Şi să nu-l uit pe Cristian Terec, care este stâlpul echipei!”

Bega navighează momentan relativ liniştit, la mijlocul ierarhiei, pe locul 9, cu linia de clasament  9  3  2  4  12-13  11 puncte (-4), aşteptînd-o în week-end o deplasare în vestul judeţului, la o altă nou-promovată, Unirea Sânnicolau Mare.

Dafin Danciu, pe banca antrenorilor din îndepărtatul 1974. Aproape 40 de ani...

Iar Dafin Danciu nădăjduieşte nu doar să scoată Bega la liman, pe o poziţie onorantă în clasamentul timişean, ci să şi imprime elevilor săi unele veleităţi caracteristice altor vremi, fiind de părere că pretenţiile articulate în ziua de azi se amplifică invers proporţional cu valoarea întrecerii: „Pe când jucam eu fotbal, sincer vă spun, primeam un suc şi o ciocolată. S-au schimbat însă lucrurile iar acum tinerii vor mulţi bani şi nu dau randamentul pe care trebuie să îl dea la salariile pe care le primesc. Fotbalul a scăzut la calificativul mediocru. Şi în acest eşalon, unde activăm, fotbalul nu mai este la valoarea manifestată în anii care au trecut…”

Din păcate…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Exclusiv, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − = 7

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: