Declarații după 2-3. Chimiuc (Cocoșul): ”Puteam chiar prelua conducerea” Bălu (ACS Dumbrăvița): ”Am reușit o repriză I foarte bună”

Primele victorii ale oaspeților în runda în curs a Diviziei D Timiș au apărut sâmbătă după-amiază, în duelul din estul județului, adjudecat de CSO Făget la CSM Lugoj II, dar și la Orțișoara, unde tot vizitatorii au avut ultimul cuvânt, la fel, la limită, și tot spre final, Cocoşul înregistrând prima înfrângere pe teren propriu în actualul campionat, 2-3 (0-2) cu ACS Dumbrăviţa, aflată la a opta victorie în ultimele 12 runde fără eșec.

După rezultate pe teren propriu de 6-1, 3-2, 1-1, din nou 1-1 și 4-3, Cocoșul a avut parte de o nouă dispută acasă cu goluri semnate de ambele tabere, mai multe însă de către negru-verzii porniți în urmărirea liderului care-i depășea cu 1-0 la Șag în runda inaugurală, Gheorghe Chimiuc explicând din tabăra Cocoşului Orţişoara că ”a fost un meci de luptă, pot spune cu două echipe dintre cele mai bune în liga a IV-a, una care trage la primul loc şi noi, care jucăm fotbal. Am fost dominaţi la un moment dat de adversarul nostru, dar ne-am revenit după duşul rece din prima repriză, când am fost conduşi cu 0-2. Am egalat și chiar puteam prelua conducerea, ce frumos ar fi fost! Dar vulpoiul Nanu a speculat o greşeală în defensiva noastră şi ne-a taxat, marcând golul trei şi cel al victoriei. Îi felicit pe cei de la Dumbrăviţa pentru curajul şi ambiţia pe care o au pentru a încheia în fruntea clasamentului. Despre arbitraj pot spune că a fost la înălţime, toată brigada, nu am ce să comentez, jos pălăria!” A arbitrat Claudiu Gaitin, asistat de Alexandru Filip și Patricia Samsudean, observatori fiind Nicolae Grigorescu și Nicușor Tanasoglu.

 

Sorin Bălu, antrenor al celor din Dumbrăviţa, care sunt cei mai prolifici în actuala campanie, cu o medie de peste 3 goluri marcate pe meci, a admis că ”într-adevăr a fost un meci bun, am jucat o primă repriză foarte bună, în care pe lângă cele două goluri puteam să ne desprindem decisiv. În repriza a doua am ieşit de la vestiare un pic relaxaţi, dar am întâlnit o echipă a Orţişoarei foarte bună şi bine antrenată, dar cred eu că echipa mai pragmatică a câştigat”. * foto: Cosmin Poenar

Ultimele partide ale etapei în curs se derulează în această după-amiază.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = patru

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: