Deşi condusă, în 10, Spartak blochează Progresul: 3-1 la Gătaia

Spartak Gottlob, lipsită odată cu începerea acestui sezon de serviciile lui Ignea şi Berceanu, s-a lansat în Divizia D Timiş cu un succes la nou-promovata Progresul Gătaia, reuşind să întoarcă în inferioritate numerică soarta jocului, în ultimele nici 30 de minute, de la 1-0 pentru gazde, cu Dan Roman principal artizan, cu o „dublă” şi o centrare de gol: 1-3.

Progresul Gătaia a suferit astfel un şoc la impactul cu rigorile ligii a patra, după ce obţinea promovarea în baza retragerii din competiţie a Vulturilor Pădureni, al cărui loc vacant l-a preluat, de pe locul 2 într-o serie a Campionatului Judeţean.

„Am controlat jocul şi am fi putut conduce deja la pauză cu 3-0, la pas, dar ne-am descătuşat, paradoxal, abia după ce Gătaia a deschis scorul iar noi am rămas în zece oameni, în urma eliminării lui Bogdan Lupu pentru un fault din postura de ultim apărător”, a spus Cristian Utfineanţ, antrenor principal la Spartak, pentru care a evoluat ca mijlocaş la închidere.

Dan Roman avea să egaleze din penalty în minutul 63 al jocului de la Gătaia, în urma unui fault în careu asupra lui Jivan, iar un contraatac purtat pe stânga de acelaşi Roman, care a centrat în careu, a fost fructificat de noua achiziţie Bura, ulterior tot Roman înşirându-şi adversarii ca pe mărgele într-un dribling finalizat cu un şut cu piciorul drept, lângă bară: 1-3.

Spartak Gottlob: Haninciuc – cpt – Călin Marian, Uzun, Lupu, Brazovan (Apostol) – Utfineanţ – Şuşman, Dragomir, Jivan (Novac) – Roman, Bura, ultimul menţionat fiind un atacant adus de la Unirea Sânnicolau Mare.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × = 48

 


Alte articole legate de acest subiect: