Despărțire Gheju – Șag: ”Lipsa perspectivei de viitor m-a determinat să fac pasul înapoi” Ianoșev: ”Obiectivul a rămas același”

Campioana de toamnă a Diviziei D Timiș este în pragul începerii pregătirilor pentru returul ligii a patra județene, însă cu un alt antrenor principal pe banca tehnică, dat fiind că Sorin Gheju s-a despărțit de CS Timişul Şag.

”Am încheiat pe cale amiabilă orice colaborare cu Timişul Şag”, a confirmat săptămâna aceasta antrenorul liderului după primele 17 etape în sezonul în curs al Diviziei D Timiș, Sorin Gheju explicând decizia de a nu mai continua și în retur la cârma formației pe care o lasă astfel pe locul întâi în liga a patra județeană în urma primei jumătăți a parcursului: ”La sfârşitul turului am avut o discuţie cu primarul din Şag, în ideea ca la începutul noului an, în prima decadă a lunii ianuarie, să ne reîntâlnim şi să punem la bătaie programul pentru a ne atinge obiectivul propus. Surpriză, am aflat că au plecat mai mulţi jucători! La început au fost Moroşanu, Muntean, Moricz, Iorgovan, iar apoi, pe parcurs, Horţ, Suru, Filimon, Sturz și Postolache, plus alţii, chiar și din localitate, pentru ca de astă dată să aflu de plecările lui Gălan, Rosenblum şi a tânărului Adrian Butura, care mi-a lăsat o bună impresie, acesta jucând toate cele 15 meciuri, fără a le pune la socoteală pe cele câştigate la masa verde cu Periam şi Biled, altfel ar fi fost 17. Este vorba despre plecarea mai multor jucători iar din retur primarul a hotărât să meargă pe varianta low-cost. Lipsa perspectivei de viitor m-a determinat să fac pasul înapoi de la Timișul!”

Care a fost cel mai greu moment pe parcursul turului? ”Au fost două. Primul, înfrângerea suferită acasă în faţa celor de la Deta, iar cel de-al doilea, la Biled, în ultima etapă. O înfrângere ne-ar fi putut coborî pe locul secund, după ce am dominat tot turul, şi nu ar fi fost deloc normal. Dar băieţii au jucat exemplar acolo și ar fi putut câştiga la scor, doar că la finalul meciului s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Am învins cu 0-3 la masa verde, după ce în joc conduceam pe teren cu 0-1 până în acel minut 87”, a mai spus Gheju, trecut cu bine la sfârșitul anului 2017 de examenul pentru obţinerea licenţei C, și care este în căutarea unui nou angajament: ”Având în vedere că sunt de peste 25 de ani în fotbal, este clar că pasiunea mea este fotbalul şi implicit antrenoratul. Eu sunt deschis pentru o colaborare cu orice echipă care are un proiect decent”.

Adrian Ianoşev, manager sportiv al grupării CS Timişul Şag, s-a referit la despărțirea lui Sorin Gheju de liderul ligii a patra timișene prin a spune că ”eu am fost acela care am avut inspiraţia de a-l recomanda pentru a lua în primire postul de antrenor principal al echipei noastre şi a fost o alegere foarte bună. Căci am reuşit să terminăm pe locul 1 după prima parte a campionatului, o performanţă pentru clubul nostru, a treia de acest gen de când suntem în liga a patra. Prima, în 1994, cu Vişan la timonă, cea de-a doua, cu mine, în 2005, iar a treia oară în acest sezon. Însă nu putem ţine pe nimeni cu forța, iar chiar şi câţiva jucători şi-au manifestat dorința de a pleca la alte echipe. Aşa a dorit domnia sa și ne-am despărţit amiabil, mulţumindu-i și pe această cale pentru tot ceea ce a făcut pentru echipa noastră”.

Ianoșev a confirmat că ”am vorbit cu Iulian Muntean, care este de acord cu preluarea echipei, el a și fost la începutul campionatului, dar şi-a dorit atunci să antreneze mai sus şi a plecat la Jimbolia, la gruparea din liga a treia”.

Când veţi începe pregătirile de iarnă pentru retur şi ce obiectiv aveţi? ”Pregătirile pentru returul campionatului vor începe sâmbătă 13 ianuarie, în localitate, și am convocat toţi jucătorii care au încheiat prima parte a campionatului. Nu suntem dispuşi să renunţăm la vreun jucător dar vom vedea care dintre ei îşi vor manifesta dorinţa de a continua, să mergem mai departe. Avem discuţii cu nu mai puţin de 7-8 sportivi foarte buni şi cu experienţă. Iar echipa va beneficia cu certitudine de un cantonament centralizat. Obiectivul nostru a rămas acelaşi, să nu pierdem nici un meci şi implicit să obţinem locul 1 la sfârşitul campionatului Diviziei D Timiș, echivalent cu un loc de baraj pentru promovarea în liga a treia. Iar pentru aceste obiective avem în continuare tot sprijinul Consiliului Local Șag şi al primarului localității, Flavius Alin Roșu”, a mai zis Ianoșev.

CS Timișul Șag va juca în deplasare în etapa a XVIII-a, prima din returul campionatului, tocmai la ocupanta locului 2, ACS Dumbrăvița. Ierarhia la zi în Divizia D Timiș, pe coloana datelor tehnice.

 

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × = noua

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: