Despre cursurile organizate la Timișoara de Ciprian Urican, în revista oficială a antrenorilor italieni, L’allenatore – A.I.A.C. Semnături și în Tactical Lab, revista europeană exclusiv de tactică

Organizarea seminarului “Tehnica și tactica în fotbalul modern”, derulat în acest an la Timișoara sub pecetea Coaches Ahead în Aula Universității de Vest, și-a găsit ecoul în numărul 3 al periodicului bimestrial ”A.I.A.C – l’allenatore”, revistă oficială a antrenorilor italieni de fotbal care a alocat un amplu spațiu de publicare consemnărilor pe marginea evenimentului de pe malurile Begăi.

* clic pe imagine pentru mărire

Conceput de Ciprian Urican și susținut de cunoscutul Massimo Lucchesi respectiv Manuele Cacicia, seminarul de la Timișoara oferea în premieră în România în afara Bucureștiului cursuri Pro, beneficiind de participarea cursanților licenței Pro-UEFA.

Massimo Lucchesi a revenit de fapt în 2017 la Timișoara, după ce, tot la inițiativa Coaches Ahead și a inițiatorului proiectului, Ciprian Urican, susținea și anul trecut seminarul intitulat “Fotbal 2.0. Noile tendințe tactice și metodologice”, revista oficială a antrenorilor peninsulari, „L’allenatore – A.I.A.C”, consemnând în cea de-a treia sa ediție pe 2017 pe marginea ambelor cursuri.

Semnalarea într-o publicație de specialitate din țara multiplă campioană mondială pe dreptunghiul verde a desfășurării în ani consecutivi la Timișoara a cursurilor în organizarea Coaches Ahead vine ca o completare la activitatea inițiatorului Ciprian Urican, unic antrenor român care a semnat în acest an în publicația Tactical-Lab, consemnările sale de profil apărând în ediții consecutive ale revistei, prima la nivel continental dedicată exclusiv aprofundării aspectelor tactice ale jocului de fotbal. Publicația apare trimestrial iar în România în forma digitală, la dispoziția abonaților la pachetul integral al portalului Coaches Ahead.

Așadar, după ce lansa cu succes la nivel național site-ul dedicat antrenorilor de fotbal din România, coaches-ahead.ro, Ciprian Urican a devenit semnatar și pe plan internațional. ”Înființam coaches-ahead din dorința de a ajuta și îndruma pe toți cei care vor să îmbrățișeze aceasta meserie atât de frumoasă, cea de antrenor, sau pe cei care activează în domeniu. Iar pâna la urmă am reușit dar pe parcurs îmi spuneam că nu mă voi limita doar la atât”, a explicat antrenorul timișorean pașii înainte din ultimii 2 ani, prin lansarea organizării seminariilor de pe malurile Begăi dar și editarea unor articole în Tactical-Lab. Rubrica alocată în revista europeană dedicată exclusiv tacticii jocului de fotbal a reprezentat pasul peste hotare în continuarea celor pe plan intern, împletind scrierea unor cărți de profil precum „183 moduri de a înscrie” sau „Jurnalul Antrenorului” cu susținerea a numeroase cursuri de instruire la FRF și în țară, plus organizarea unor cursuri internaționale în Timișoara și București, cu lectori din străinătate. ”Una din cele mai mari bucurii îmi este oferită de sutele de mesaje cu mulțumiri și felicitări pe care le primesc pe e-mailul site-ului. Toate îmi arată că era nevoie de coaches-ahead, în condițiile în care literatura noastră de specialitate este săracă iar materialele străine sunt mai scumpe și greu de tradus. Cu ajutorul a ceea ce am publicat în anii de la apariția site-ului, multe cluburi și-au alcătuit dosarele de licențiere, cursanții Școlii Federale de Antrenori s-au ghidat în examenele pentru diferite licențe, studenții Facultății de Educație Fizică și Sport și-au redactat lucrările de absolvire, antrenorii de copii și juniori și-au alcătuit ciclurile săptămânale prin includerea diferitelor exerciții expuse, iar aceste aspecte îmi oferă multă satisfacții!”, a mai spus Urican, pe al cărui portal www.coaches-ahead.ro sunt traduse cu regularitate în limba română articole apărute pe site-ul de referință la nivel continental Allenatore.net (www.allenatore.net).

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi + 1 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: