Desprinsă pe începuturi de repriză, Unirea învinge prima oară în 8 etape

Divizia D Timiș a avut parte vineri seară de un prim joc al etapei programate în weekend, CS Unirea Sânnicolau Mare – Progresul 1906 Ciacova 4-0 (2-0).

Primul meci al rundei s-a jucat vineri de la ora 18 şi s-a încheiat cu victoria gazdelor, la patru goluri diferenţă, câte două pe repriză în contul mânjilor lui Nicolae Căprărescu.

Care au deschis scorul în minutul 3 prin Dragan Bataneaţ, ca apoi Andrei Cărpinişan să dubleze avantajul pentru echipa sa, după numai trei minute: 2-0 în minutul 6!

De multă vreme nu mai învinsese CS Unirea, mai precis din urmă cu 8 etape, un 5-3 pe teren propriu, iar rapida desprindere îi dădea mari speranțe.

La reluare, antrenorul gazdelor, foarte inspirat, a efectuat două modificări iar cei intrați au marcat celelalte două goluri, Andrei Manoliu în minutul 50, așadar tot pe început de repriză, şi Cătălin Crişan cu 10 minute înainte de final: 4-0.

Oaspeţii au suportat însă handicapul eliminării a doi jucători, pentru cumul de cartonaşe galbene, mai exact în minutele 40 şi 74, când Paul Leonte şi Antonio Deac și-au lăsat coechipierii în inferioritate numerică. Iar antrenorul vizitatorilor, Dragan Marganovici, s-a prezentat cu doar o rezervă, lipsind motivat cu atribuții de servici nu mai puțin de patru titulari, și anume Ovidiu Pantea, Flavius Ion, Andrei Lazea şi Dinu Golea.

Astfel, după ce ambele formații remizau etapa trecută, CS Unirea a pus punct unei serii de 7 partide de campionat fără victorie, dintre care ultimele două încheiate la egalitate, pe când Progresul Ciacova a suferit un eșec identic celui din urmă cu 8 etape, pe-atunci primul dintr-un șir de 6 înfrângeri.

CS Unirea: Timiş – Florescu, Uzun, Stoianov, Oancia, Csuy, Boangheş, Oltean, Bataneaţ, Costea, Cărpinişan.

Antrenor Nicolae Căprărescu.

Au mai jucat: Manoliu, Cozma, Crişan şi Ciobotariu.

Pe bancă: Sitaru, Pînzariu şi Vlascici.

Ciacova: Martescu – Gaşpar, Ciurariu, Beletescu, Deac, Ştefănescu, Tătar, Ivan, Marius Lazea, Secareş, Leonte.

Antrenor Dragan Marganovici.

Pe bancă: Guliaţ.

Arbitri: Daniel Vărzan – Bogdan Chiorpec şi Ioan Olariu. Observatori: Zaharie Ciev şi Costică Candet.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × sapte =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: