Din nou final de coșmar. ACS pierde a treia oară în prelungiri cu Voluntari

Seria rezultatelor fără victorie, plus reducerea punctelor la intrarea în play-out, înrăutățesc tot mai mult situația celor de la ACS Poli. Cum Sepsi smulsese in extremis un punct la Chiajna, iar distanța față de poziția care duce la barajul de salvare de la retrogradare se micșorase îngrijorător, trupa de pe Bega avea nevoie de un rezultat pozitiv în prima rundă a play-out-ului. Însă, ca în mai multe cazuri din această stagiune, timișorenii s-au înecat ca țiganul la mal, fiind învinși la Voluntari dintr-un penalty în al 4-lea minut de prelungire.

Spre deosebire de deplasarea anterioară, chiar ultima partidă din sezonul regulat, acel 1-1 surprinzător de la Craiova, Leo Grozavu a efectuat puține modificări în formula de start, venind cu doar trei noutăți. Astfel, Drăghici și Popovici au luat loc pe banca de rezerve, duminică fiind preferați Mihai Roman, aflat la primul joc ca titular în tricoul „alb-violet”, și Alexandru Munteanu, cel care lipsise la duelul din capitala Băniei. În plus, locul de junior a fost ocupat de Haruț, Velcotă nefiind inclus acum în lot. Mulțumit de prestația contra oltenilor, căpitanul Artean a fost folosit iarăși în centrul unei defensivei inedite, alături de Melinte și Străuț. Apropo de fundași centrali, exclus din lot înaintea meciului cu Poli Iași, Șeroni a fost iertat și inclus pe lista de rezerve, apărând pe teren câteva secunde după golul celor de la Voluntari.

Pe 9 februarie, chiar la debutul lui Leo Grozavu la cârma timișorenilor, cele două rivale s-au confruntat pe stadionul Dan Păltinișanu. După o partidă cu răsturnări de rezultat, ilfovenii s-au impus la limită, cu 3-2, golul decisiv fiind înscris în prelungiri de Voicu. Bălan a realizat o „dublă” și a ratat o lovitură de pedeapsă, în timp ce reușitele bănățenilor au purtat semnătura lui Popovici și Artean, ambii aflați atunci la primul gol stagional. Din formula utilizată duminică, doar Straton, Străuț, Vașvari și Ciucur au evoluat din primul minut în ambele confruntări. În comparație, cei din Voluntari au avut 7 jucători în aceeași situație: Pleașcă, Cazan, Bucurică, Lazăr, Căpățână, Benzar și Ivanovici.

Nici în meciul direct din deplasare, din prima parte a campionatului, ACS Poli nu a cucerit vreun punct. Deși s-a jucat la Ploiești și chiar a beneficiat de avantajul unui om în plus pe final, gruparea de pe Bega a fost învinsă de Voluntari tot printr-un gol încasat în minutele de prelungire.

Cu antrenorul principal în tribună, Claudiu Niculescu fiind suspendat după partida echipei sale cu CSU Craiova, FC Voluntari a avut în cea mai mare parte a timpului inițiativa, dar nu a creat pericol la poarta lui Straton decât arareori. De altfel, nici vizitatorii nu s-au putut lăuda în prima repriză cu ocazii de gol, creându-și o singură oportunitate prin tânărul Haruț, al cărui șut din interiorul careului a fost scos cu piciorul, fără mari probleme, de portarul Mincă.

După pauză, gazdele au apăsat pe piciorul de accelerație și în numai câteva minute s-au înmulțit ocaziile la buturile bănățene, Benzar, Marinescu și Ivanovici fiind aproape de modificarea tabelei de marcaj. Apoi, la o lovitură de colț, Straton a salvat de două ori de pe linia de poartă, iar apărarea lui Leo Grozavu se clătina din ce în ce mai mult. Deși a rezistat 90 de minute, totuși, defensiva oaspeților a cedat în prelungiri, când Oliva l-a împins prostește pe nou-intratul Deac, la o fază la care nu era periclitată poarta, iar ilfovenii au reușit la al 3-lea joc de pe teren propriu din 2018 să marcheze în sfârșit în fața propriilor suporteri.

În atac, în repriza a doua, timișorenii practic nu au existat. Singurele șuturi spre poartă au fost expediate din afara careului, dar reluările anemice ale lui Munteanu și Popovici au fost pradă ușoară pentru Mincă. Când te mulțumești cu puțin, puțin obții! A fost a treia oară în acest sezon în care ACS Poli pierde cu formația lui Claudiu Niculescu în minutele de prelungiri. Eșecul, al 12-lea din acest campionat, o aduce la numai trei puncte distanță de locul de baraj pentru menținerea în Liga 1, iar, cu 13 partide încă de disputat, orice este posibil.

Și în a doua etapă din play-out, timișorenii vor evolua tot în deplasare, contra celei mai slabe formații din actuala ediție de campionat, Juventus București, dar pe care, în sezonul regulat, nu au învins-o în deplasare, încheind dezamăgitor 1-1, tot din cauza unui gol primit pe final de joc, o meteahnă a actualei stagiuni. Confruntarea, vineri de la ora 18, tot la… Voluntari.

*

FC Voluntari – ACS Poli Timișoara 1-0 (0-0)

Stadion ”Anghel Iordănescu”, duminică 11 martie, ora 18.

A marcat: 1-0 Cernat (min. 90+4), pe jos, în dreapta lui Straton, dintr-un penalty obținut de nou-intratul Deac, împins în careu de Oliva.

Voluntari: Mincă – Pleașcă, Balaur, Cazan, Bucurică – Lazăr (c), Marinescu, Căpățână (G. Deac 76), Benzar – Ivanovici (Cernat, 81), A. Voicu (A. Bălan, 46).

Pe bancă: Balauru – Leasă, C. Achim, Sânmărtean.

Antrenor: Cornel Dobre.

ACS Poli: Straton – Străuț, Artean (c), Melinte – Haruț, Vașvari, Enescu, Oliva – Munteanu (Șeroni, 90+5), Roman (Drăghici, 90+1), Ciucur (Popovici, 68).

Pe bancă: Curileac – Croitoru, Bîrnoi, Carabela.

Antrenor: Leo Grozavu.

Cartonaşe galbene: Cazan (55), Pleașcă (62), Lazăr (69), Benzar (90+2) – Vașvari (25), Roman (38), Melinte (62), Oliva (70), Enescu (74), Haruț (87).

Arbitri: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin),  Dragoş Mihai Iliescu (Craiova).

Rezultatele etapei I în play-out și play-off, pe coloana clasamentelor.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 3 = zero

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: