Într-o singură etapă din sezonul în curs al ligii a patra timișene s-a mai consemnat absența victoriilor în deplasare, runda a IV-a, din turul ediției 2018-2019, însă oaspeții au înregistrat totuși atunci 4 remize. În etapa a XXV-a, încheiată în această seară, s-au ales cu numai 3 rezultate de egalitate, înscriind doar 4 goluri, față de cele 27 ale gazdelor. Nu la fel de mult timp ca de obicei au divizionarele D până la proxima rundă, cea de la mijlocul returului, programată joi de la ora 17…
Al doilea 1-1 consecutiv pe teren propriu pentru nou-promovata neînvinsă în 2019… CSC Dudeştii Noi – AS Seceani 1-1 (0-1).
Au marcat Denis Bud (min. 90+2), respectiv Adrian Dan (min. 35). Cei din Seceani au trecut de puțin pe lângă stoparea unei serii de 4 apariții fără victorie.
Arbitrul Alexandru Manea a eliminat doi jucători de la echipa oaspete, în minutele 80 şi 84, pe marcatorul Adrian Dan şi Eduard Olariu, pentru cumul de cartonaşe galbene.
Vizitatorii au avut înscrişi numai 11 jucători pe raportul de arbitraj, antrenorul Adrian Bungău fiind nevoit să intre în teren, în absenţa a nu mai puţin de 8 jucători, dat fiind accidentări şi suspendări. Bungău ne-a spus că ”noi azi am pierdut două puncte, am fost nevoit să joc şi eu, chiar dacă sunt accidentat. Am jucat într-un picior şi am rezistat tot meciul”. În tur 2-3.
În această etapă, dintre formațiile vizitatoare, și AS Peciu Nou a remizat sâmbătă la matineu la Orțișoara, respectiv Progresul 1906 Ciacova, sâmbătă după amiază, la Șag. În rest, triumfuri ale amfitrionilor, două și astăzi…
ACS Carani – Unirea Tomnatic 4-0 (1-0)
Gazdele au deschis scorul în minutul 19 prin Sebastian Bura-Kot iar Mahadi Kayondo a semnat un hattrick în minuterle 47, 55 și 70. În minutul 75, autorul celor trei goluri a fost înlocuit cu Rouis Omar, care, după numai 26 de secunde, a fost eliminat de arbitrul Raul Ciev pentru o intrare foarte dură asupra unui adversar. Este al treilea triumf consecutiv la zero pentru cei din Carani, Unirea cedând în schimb pentru a doua oară la rând fără a înscrie.
Dublă victorie pentru trupa lui Cosmin Stan în acest sezon de liga a patra în fața Unirii Tomnatic, după ce în tur a fost 3-4. Iar Kayondo a ajuns la 10 goluri marcate pentru echipa sa în acest sezon.
Arbitri: Raul Ciev – Bogdan Chiorpec şi Patrik Sandu. Observator de arbitri Ioan Popa iar delegat de joc Livian Hotico.
Nou-promovata obține a doua victorie din retur, și tot la zero, prima consemnându-se în runda inaugurală din 2019… Flacăra Parţa – CSO Făget 3-0 (0-0).
Pe de altă parte, încet, încet, CSO Făget se scufundă, şansele de salvare fiind tot mai mici, după ceea ce a fost a șaptea înfrângere din sezonul de primăvară. În schimb gazdele au luat o gură de oxigen după desprinderea din partea a doua. Bogdan Andriucă a deschis scorul în minutul 51, ca mai apoi Flavius Ion să reuşească ”dubla” în minutele 70 şi 75, prin care a ajuns la ”borna” de 15 goluri în acest campionat. În tur, 1-2.
Echipa CS Avântul Periam a stat în această etapă, întrucât CSM Lugoj II s-a retras din campionat. Rezultatele complete ale etapei, clasamentul și programul celei de-a IX-a runde din retur, pe coloana dreaptă.