Divizia D Timiș: ierarhia returului după premiera fără succese afară. Ripensia, Mașloc și Ghiroda 100%, Biled urcată pe 4, Jimbolia 0

În week-end s-a derulat runda coincizând cu mijlocul returului în campionatul ligii a patra timișene, din care au mai rămas de disputat 8 etape, până în 12 iunie, începând cu cea de joi 28 aprilie de la ora 17, a XXVII-a a ediției 2015/6.

A fost prima rundă din întregul campionat în care oaspeții n-au înregistrat nici o victorie, smulgând numai două puncte, ceea ce a rotunjit și mai mult palmaresul formațiilor gazdă în aceste 9 etape disputate în 2016, cu un total de 42 de succese, față de cele 22 ale vizitatorilor și numai 8 remize, în scădere comparativ cu rezultatele de egalitate înregistrate în primele nouă runde din tur, atunci zece la număr.

Iar odată atinsă această bornă a mijlocului parcursului în stagiunea de primăvară, iată și bilanțul doar pe 2016 al celor 17 participante, cu mențiunea că, într-adevăr, datorită numărului impar de competitoare, unele au disputat deja 9 meciuri din retur iar altele abia opt. Totuși, un clasament al returului la jumătatea parcursului poate avea relevanța sa.

Liderul Ripensia și secund clasata Voința Mașloc au rămas umăr la umăr iar ACS Ghiroda, obținând tot procentajul maxim de puncte în 2016, nu le-a pierdut urma, ca o ruptură între podium și restul participantelor, pe când la retrogradare codașele CFR și AS Murani au recâștigat ceva teren, foarte puțin, în comparație cu Arsenal Flacăra Făget, în vreme ce jimbolienii se arată a fi, din păcate, în cădere liberă și încă încălziți doar de agoniseala din toamnă.

1. Ripensia… 8 8 0 0 57-1 24 puncte

2. Voința Mașloc… 8 8 0 0 35-2 24p

3. Ghiroda… 8 8 0 0 34-7 24p

4. Voința Biled… 9 6 0 3 21-12 18p

5. Progresul Gătaia… 8 5 2 1 15-14 17p

6. Sânnicolau Mare… 8 5 1 2 21-10 16p

7. Avântul Periam… 8 4 2 2 20-10 14p

8. Cocoșul… 8 4 1 3 13-11 13p

9. Pobeda… 9 3 2 4 17-15 11p

10. Dumbrăvița… 9 3 1 5 14-15 10p

11. ACS Poli II… 9 3 1 5 19-21 10p

12. Timișul Șag… 9 2 1 6 17-28 7p

13. CFR… 9 2 0 7 8-34 6p

14. Murani… 9 1 3 5 8-36 6p

15. Peciu Nou… 8 1 2 5 13-19 5p

16. Făget… 8 1 0 7 8-35 3p

17. Jimbolia… 8 0 0 8 3-44 0.

În această săptămână, Ripensia joacă la Cocoșul Orțișoara iar Voința Mașloc la Gătaia, programul complet al rundei fiind pe coloana dreaptă.

În continuare, din runda a XXVIII-a începând, Ripensia mai are acasă cu AS Peciu Nou, la Periam și la Pobeda înainte de a primi secund clasata în derby-ul din etapa a 31-a, din 24 mai (ora 18), iar Voința Mașloc cu fostele oponente ale liderului, adică pe teren propriu cu Cocoșul, la Peciu Nou, acasă cu Avântul Periam și la Ripensia.

Și mai apoi, Ripensia la Ghiroda iar Voința Mașloc pe teren propriu cu Pobeda, Ripensia acasă cu Unirea Sânnicolau Mare și Voința Mașloc din nou acasă și cu Ghiroda, iar în cele din urmă Ripensia la Biled și Voința Mașloc la Sânnicolau Mare.

 

Așadar, în antepenultima și penultima rundă, ACS Ghiroda va primi vizita Ripensiei și va juca apoi la Covaci cu Voința Mașloc. Înainte, derby-ul Ripensia – Voința va fi într-o etapă intermediară, a 31-a, din ultima decadă a lunii viitoare.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: