Divizia D Timiș, la final. Oaspeți într-un picior, dar și învingători

Cele mai multe meciuri ale etapei cădere de cortină în ediția 2016-2017 în Divizia D Timiș s-au jucat sâmbătă de la ora 11, încheindu-se cu victorii la scor, de la patru goluri diferență în sus, dar și cu una la limită.

Scor de maidan la Dumbrăvița, unde nu mai puțin de 4 jucători ai alb-verzilor au înscris câte două goluri în poarta vizitatorilor din Ciacova, care au efectuat deplasarea cu numai 11 componenți, rămași… zece de la pauză în urma accidentării unuia dintre ei, așa încât Progresul a continuat din minutul 46 în inferioritate numerică.

ACS Dumbrăvița – Progresul Ciacova 12-1 (4-0): Deian Pecarov 10, 36, Adrian Hodiș 14, Flavius Cioancă 31, Dumitru Negruț 60, Alin Paleacu 63, 85, Todor Luca 65, 74, Dinu Rebenciuc 68, Fabian Vătafu 71, 76 – Flavius Ion 81.

Progresul a înregistrat a 12-a înfrângere a sezonului de primăvară dar și cea mai drastică, depășind-o ca handicap pe prima din retur, tot în deplasare, atunci cu 7-0 la CSM Lugoj II.

Cei din Ciacova au încheiat astfel deasupra celor 3 grupări retrogradate, din Jimbolia – retrasă din întrecere dinaintea returului, Banloc – penultima respectiv Peciu Nou, antepenultima, însă Progresul ar putea urma eventual să li se alăture în funcție de deznodământul barajului de promovare Inter Petrila – ACS Ghiroda dar și de soarta divizionarei C CS Nuova Mama Mia.

Situație și mai strâmtorată pentru oaspeți la Peciu Nou, unde jocul a fost întrerupt în minutul 40, la scorul de 4-0, când AS Murani a rămas în doar 6 jucători. Centralul Dorian Barzuca a aplicat litera regulamentului, cronometrând 3 minute și fluierând apoi încheierea meciului.

Până atunci, s-a ajuns la AS Peciu Nou – AS Murani 4-0, prin golurile lui Adrian Hoța 10, Gheorghe Schipor 12, 14 și Ionuț Dandu 18.

Un triumf care n-a fost însă suficient celor din Peciu Nou, dat fiind că Arsenal Flacăra a înregistrat a cincea înfrângere la Făget în retur, deși a condus încă din debutul meciului împotriva vizitatorilor sosiți în numai 11 jucători. Progresul Gătaia a răsturnat scorul în repriza a II-a, evitând și a șaptea înfrângere în deplasare în 2017 și izbutind în schimb al doilea succes afară în partea a doua a campionatului

Făget – Gătaia 1-5 (1-1): Denis Negoiță 2 – Alexandru Prodana 38, Bogdan Pleșcan 55 – penalty și 88, Sorinel Jinga 57, Robert Stoicoiu 79.

Progresul a egalat-o astfel la puncte pe Arsenal Flacăra Făget, pe care o depășea și în tur, în etapa a 17-a, la Gătaia, cu 3-1.

În fine, CSM Lugoj II – Avântul Periam 2-1 (1-0): Beniamin Dobra 50 – penalty, Miroslav Radak 57 – Alin Ușvat 70. Eliminat: Dorian Predescu (CSM II) – în minutul 60, pentru un fault din postură de ultim apărător.

Rezultatele etapei ce continuă de la ora 18 respectiv duminică, precum și clasamentul actualizat, pe coloana dreaptă.

 

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi − 2 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: