Divizia D Timiș: programul și arbitrii etapei 26. Prima pe durata a 4 zile + Golgheterii

Pentru prima oară în acest sezon, eşalonul patru timișean are parte de o etapă disputată pe durata a patru zile, începând de astăzi, joi, cu meciul dintre liderul ACS Ghiroda şi Cocoşul Orţişoara, încheiat cu 2-0 și relatat în cronica precedentă, și urmând a se încheia duminică. Iar de marți se trece va la ”intermediara” echivalând cu runda a 27-a…

ACS Ghiroda dorea o revanşă după ce în tur a fost învinsă cu 3-1 de trupa lui Ghiţă Chimiuc, care îi administra a doua înfrângere în primele nouă etape din tur, şi a obținut-o, dar cu greu s-a predat Cocoșul (cronica, în consemnarea precedentă). Chiar dacă distanţa de locul doi este apreciabilă în favoarea celor din Ghiroda, cele trei echipe din urma sa, aflate la egalitate de puncte și despărţite de golaveraj, poartă o intensă dispută pentru postura de vicecampioană.

Voința Biled va juca la Sânnicolau Mare şi nu doreşte să mai facă vreun pas greşit, cum au pățit-o în etapa trecută, iar CSM II Lugoj va evolua la Şag, sperând într-o revanşă după ce în tur a cedat pe teren propriu, la limită. Pobeda va avea un meci mai dificil la Făget, cu ”mânjii” lui Adrian Brazovan, care vor fi o nucă tare pentru trupa lui Daniel Vasilcin.

La polul opus, cei din Peciu Nou, pregătiţi din retur de tânărul antrenor Florin Pârvu, au şansa să scape de locul 17, însă numai în cazul unei victorii în dauna celor de la Seceani, ceea ce s-ar putea dovedi a fi suficient de greu, căci parcursul elevilor lui Ioan Damşa în partea a doua a campionatului este de invidiat.

Dar iată programul complet al etapei a 26-a:

Joi 27 aprilie, primul joc al rundei, de la ora 17, pe terenul din cartierul Plopi, și anume ACS Ghiroda – Cocoşul Orţişoara, încheiat cu 2-0 pentru gazde (Baranyi 18, Mancaș 84), a fost arbitrat de George Roman – Bogdan Chiorpec şi Denis Mihăescu, observatori fiind Daniel Ionescu şi Victor Ţig. În tur, în etapa a IX-a, Orţişoara – Ghiroda se încheia 3-1.

Voința - Unirea a fost în tur 1-1

Voința – Unirea a fost în tur 1-1

Vineri 28 aprilie de la ora 17, un singur meci, pe terenul ”Gheorghe Biaş”: Unirea Sânnicolau Mare – Voinţa Biled. Arbitri: Ştefanos Chiotis – Călin Cimponeriu şi Marian Laurenţiu. Observatori: Nicolae Grigorescu şi Traian Dejeu. În tur, etapa a IX-a, Biled – Sânnicolau Mare 1-1.

Sâmbătă de la ora 11, alte două  meciuri …

AS Peciu Nou – AS Seceani. Arbitri: Cătălin Botaş – Horaţiu Lotrean şi Cristian Pleşa. Observatori: Zaharie Ciev şi Livian Hotico. În tur, în etapa a IX-a, Seceani – Peciu Nou 3-1.

Progresul Gătaia – Progresul 1906 Ciacova. Arbitri: Florin Brădău – Nicolae Chiţoiu şi Sebastian Tomuţă. Observatori: Nicolae Pleşa şi Nicuşor Tanasoglu. În tur, în etapa a IX-a, Ciacova – Gătaia 1-6.

Iar de la ora 17, alte trei partide, după cum urmează…

Timişul Şag – CSM II Lugoj, cu arbitrii Costel Dobrişan – Alin Botaş şi Marius Cioară. Observatori: Cornel Făniţă şi Ionel Bolog. În tur, în etapa IX-a, Lugoj – Şag 0-1.

Unirea Banloc – ACS Dumbrăviţa, cu arbitrii Răzvan Drăgoi – Petru Gaşpar şi Raul Ghiciulescu. Observatori: Gabi Stoicovici şi Gabriel Dan. În tur, în etapa a IX-a, Dumbrăviţa – Banloc 4-2.

Arsenal Flacăra Făget – Pobeda Dudeştii Vechi, cu arbitrii Virgil Luca – Alexandru Filip și Patricia Samsudean. Observatori: Ioan Manole şi Gheorghe Ilici. În tur, în etapa a IX-a, Pobeda – Arsenal 1-0.

Duminică de la ora 17, un singur meci… AS Murani – AS Voinţa Maşloc. Arbitri: Ioan Copaci – Roland Barbu şi Claudiu Stanciu. Observatori: Ioan Lazăr şi Dănuţ Frătuțescu. În tur, în etapa a IX-a, Maşloc – Murani  8-1.

Avântul Periam va sta în această etapă și va câştiga la ”masa verde” întrucât ACF Băban Marcel Jimbolia s-a retras din campionat la începutul returului.

Iată și clasamentul marcatorilor cu minim patru reușite, Flavius Tulcan izbutind 28 în prima jumătate a sezonului şi rămânând în continuare lider, chiar dacă nu mai evoluează în acest eşalon, ci în C4. Podiumul rămâne nemodificat.

În etapa trecută, cu numărul 25, s-au marcat 33 de goluri, iar Alexandru Baranyi a reuşit  primul hat-trick în acest campionat, după ce în runda a treia izbutea patru goluri în poarta celor de la Dumbrăviţa. Iar câte două goluri au înscris nu mai puţin de patru jucători, dintre care trei s-au aflat la prima ”dublă” în acest sezon, Fabian Vătavu, Cosmin Bogdan, Gheorghe Schipor şi Raul Costescu. Totodată, Andrei Opârlescu, Flavius Cioancă, Iulian Semeniuc, Brian Filimon, Paul Dănilă, Florin Tăbăcaru şi Cosmin Ilea au fost la primul gol în acest sezon.

24 goluri… Florin Bolgea (CSM Lugoj II, ex-Făget);

23 goluri… Aleksandar Radovan (Unirea Banloc, ex-Orţişoara) și Alexandru Baranyi ( ACS Ghiroda);

19 goluri… Emanuel Pătraşcu (ACS Ghiroda);

18 goluri… Raul Costescu (AS Murani);

17 goluri… Ionuţ Ologu (Avântul Periam);

16 goluri… Sebastian Budur (ACS Ghiroda);

15 goluri… Sebastian Lobonea (Avântul Periam, ex-Pobeda Dudeştii Vechi);

14 goluri… Alexandru Robert Apostol (Arsenal Flacăra Făget);

13 goluri… Ionuţ Pîrjol (AS Murani), Andrei Cărpinişan (Unirea Sânnicolau Mare), Florin Dochiţa (Ghiroda), Laurenţiu Berar (Seceani) şi Mircea Şchiopu (Voinţa Maşloc)

12 goluri… Bogdan Moroşanu (Timişul Şag), Denis Vînătu şi Lucian Stoica (ambii CSM II Lugoj), Remus Barburescu (Progresul Gătaia);

11 goluri… Andrei Hodiş (ACS Dumbrăviţa), Stelian Argatu (AS Murani), Nicu Făgeţan (Seceani), Bogdan Pleşcan (Progresul Gătaia);

10 goluri… Dragan Bataneaţ (Unirea Sânnicolau Mare);

9 goluri… Bogdan Nicuşor (Voinţa Biled – toate din lovituri de la 11 metri), Ionuţ Dacian Bîrză (ACS Dumbrăviţa), Cornel Mihalache (Voinţa Biled), Cosmin Bogdan (Voinţa Maşloc);

8 goluri… Adrian Ilie (Voinţa Maşloc);

7 goluri… Raul Ițu (Avântul Periam, ex-Timişul Şag), Alexandru Rus (Voinţa Maşloc), Sebastian Iulian Secareş (Progresul 1907 Ciacova), Fabian Novac (Pobeda Dudeştii Vechi);

6 goluri… Alexandru Gaidoş şi Bogdan Centea (ambii Ghiroda), Florin Sandu (Biled), Gabriel Popa (Seceani), Attila Bokor (Ciacova), Ioan Kalapiş (Pobeda Dudeştii Vechi), Ovidiu Glodean (Maşloc), Răzvan Solomon (Orţişoara) și Cosmin Mancaş (ACS Ghiroda);

5 goluri… Deian Pecarov (Dumbrăviţa), Claudiu Sturza (Şag), Andrei Lazea (Ciacova), Denis Bud (AS Peciu Nou), Bogdan Costea (Unirea Sânnicolau Mare), Robert Chiper (Băban Jimbolia);

4 goluri… Marius Matei (Pobeda Dudeştii Vechi), Mircea Mariş (Voinţa Maşloc), Alexandru Martinov (Biled), Ciprian Fibişan (Periam, ex-Pobeda Dudeştii Vechi), Dragan Paulevici (Voinţa Biled), Ionuţ Arghilean, Gabriel Gînju și Adrian Neagoie (toţi trei de la Cocoşul Orţişoara).

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: