ASU Politehnica și CSM Lugoj, remize cu goluri, Mama Mia eșec la zero

Sfârșit de săptămână cu meciuri amicale și pentru echipele divizionare C din județul Timiş, două dintre acestea remizând în partide cu 4 respectiv șase goluri iar una pierzând la scor.

Crişul Chişineu-Criş – ASU Politehnica 3-3 (3-2)

Aflat pe ultima sută de metri în cantonamentul de la Moneasa, liderul din Seria a IV-a în Liga a III-a, ASU Politehnica, a încheiat un nou meci la egalitate, de această dată pe arena din Socodor, cu liderul Diviziei D Arad, care a condus, surprinzător, de trei ori, reuşind să încheie prima repriză în avantaj.

Violeţii au egalat la unu prin Marius Marin, în minutul 6, tot el reuşind din nou să egaleze și la doi. În mitanul secund, jocul timișorenilor s-a ridicat la nivelul aşteptat iar egalarea a survenit din nou în minutul 60, prin reuşita lui Alexandru Bădăuță. Cu puţină atenţie, divizionarii C puteau ieşi învingători dar au ratat cu nonşalanţă prin Tulcan şi autorul egalării la trei, Bădăuţă.

Antrenorii Sorin Brindescu şi Antonio Foale au folosit garnituri diferite în cele două reprize, ASU Politehnica începând cu Burtic – Contescu, Gălan, Todorov, Taub – Stancu – Vucea, Țugui, Marin, Ghinescu – Sulea și apelând ulterior și la Rogojină – Ștefanovici, Bilia, Ugocian, Damian, Rebenciuc, Codrea, Peter, Bădăuță și Tulcan.

Sorin Brîndescu ne-a spus după remiză că ”a fost un joc la final de cantonament, în care am urmărit unele aspecte, pe care însă nu le-am îndeplinit prea bine. Toată lumea era cu gândul acasă. În prima repriză am primit trei goluri, am comis multe greșeli în apărare. Dar în partea a doua ne-am mișcat mai bine, băieții au încercat să respecte ceea ce le-am cerut. Sunt mulțumit de modul în care au muncit, s-au antrenat foarte bine, cu multă responsabilitate. Cred că am făcut ceea ce a trebuit în acest cantonament și sperăm ca rezultatele să se vadă în jocurile din returul campionatului”. Acesta a fost al treilea meci de pregătire al liderului în alb-violet de la demararea stagiului de pregătire centralizată la Moneasa.

Remiză și în partida amicală CSM Lugoj – Şoimii Pâncota 2-2 (2-2)

Maratonul jocurilor de verificare pentru lugojeni a continuat astăzi de la ora 11, pe arena din localitate, în compania echipei din Liga a II-a, Şoimii Pâncota, meciul încheindu-se la egalitate la doi. Marius Ion a deschis scorul în minutul 8 dar patru minute mai târziu  Mario Porcescu a egalat la unu, din nou oaspeţii preluând conducerea în minutul 23, prin reuşita lui Constantin Gâlcă.

Gazdele au egalat până la pauză în urma unui corner executat de Dobricean şi finalizat cu o lovitură de cap, din apropiere, de Cosmin Loga. În partea secundă, ambii antrenori au rulat toţi jucătorii pe care i-au avut la dispoziţie dar rezultatul a rămas cel conturat în prima repriză.

Au jucat următoarele formaţii:

CSM Lugoj: Rusu – Rotea, Loga, Miculescu, Roşie, Precupanu, Mardare, Dobricean, Poiană, Pîntea şi Porcescu.

Antrenor: Cosmin Petruescu.

Au mai intrat: Iordache, Ardeleanu, Marta, Dobra, Olariu, Tătar și Pleşcan.

Şoimii: Irimia – Dan, Pascariu, Dubeştean, Siminiuc, Pavel, Fuchs, Gâlcă, Dragalina, Leucuţa, Alex Mihai.

Antrenor: Ionuţ Popa.

Au mai intrat: Farcaş, Suciu, Marius Mihai, Bulzan, Cioacă și Mandache.

Cosmin Petruescu: ”Chiar dacă adversarul nostru se confruntă cu mari dificultăţi administrative, a demonstrat că are jucători talentaţi şi calităţi incontestabile. Eu cred că a fost un joc bun pentru ambele echipe şi sunt mulţumit de jocul prestat de elevii mei”.

Ionuţ Popa: ”Nu le pot reproşa nimic celor mai cu experienţă, au dat totul. Acest meci de pregătire trebuia câştigat, căci am avut ocazii cât roata carului. Când nu dai gol, fotbalul te pedepseşte, iar aşa ni s-a întâmplat nouă astăzi. Sunt decepţionat de aceşti tineri din echipă, care lasă de dorit, exemplu, după câteva minute l-am schimbat pe Farcaş”.

Jocul amical dintre Luceafărul Oradea şi CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic s-a încheiat cu scorul de 4-0 pentru bihoreni iar Metalul Reşiţa a întrecut-o pe Progresul Gătaia cu 3-0.

CS Millenium Giarmata joacă duminică de la ora 11 în Complexul ”Dan Păltinișanu”, cu ACS Poli, din Liga 1.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: