Divizionarele D, 11 la număr, intră în focurile Cupei României

Uneori este bine să te mai şi grăbeşti, ceea ce a ales de data aceasta să facă AJF Timiş, relativ la o mai vremelnică programare a fazelor Cupei României, ce oferă începînd de astăzi faza a treia, inclusiv prin intrarea în focuri a 11 divizionare D, asta poate şi pentru a nu mai lăsa pe ultima sută de metri, odată cu încheierea campionatului, prin mai-iunie, nişte faze finale judeţene care deveniseră de notorietate prin disputarea pe bandă rulantă, la două-trei zile distanţă şi împietînd vădit pregătirea cîştigătoarelor ligii a patra timişene pentru alinierea la barajul de promovare.

Iar în întrecere intră deja şi ultima cîştigătoare a fazei judeţene Timiş, din iunie, Unirea Sânnicolau Mare, printr-un joc „în familie”, cu echipa a doua a clubului.

Gabriel Tcaciuc va avea de ţinut poarta ferecată pentru Real Dragşina pe terenul unei echipe în formă, CS Ghiroda. Iar drăgşinenii vor avea "intermediară" şi miercurea viitoare, la reprogramarea meciului cu Auto...

Aşadar se mai şi învaţă din greşeli, ceea ce e foarte bine, mai ales după ce în precedentele două sezoane fazele finale ale competiţiei judeţene erau demonetizate de programări după ureche. În 2011, focalizîndu-şi atenţia pe barajul cu Jiul, de la Arad, Flacăra Făget s-a fofilat discret şi diplomatic, declinînd să se alineze şi devalorizînd implicit întrecerea, şi aşa destul de marginalizată între cluburile româneşti, pe cînd în 2012, spre lauda ei, CSM Lugoj a tratat cum se cuvine toate fazele, ajungînd pînă în finala judeţeană pierdută la Sânnicolau Mare, la 3 zile după ce promova în Divizia C, dar cu preţul unor accidentări şi a oboselii excesive, date de un program mult prea intens de jocuri, neadecvat lumii fotbalului.

În fine… Faza a treia se deschide aşadar astăzi, odată cu jocul FC Jebel – Timişul Şag (ora 17), urmînd mîine, miercuri, conform programului Darova – AC Belinţ, Boldur – Arsenal Flacăra Făget, CS Ghiroda – Real Dragşina, Plavii Delia Sânpetru Mare – Spartak Gottlob, Gloria Uivar – Avîntul Bobda, Ianova – AS Nova Mama Mia şi Unirea Sânnicolau Mare II – Unirea Sânnicolau Mare.

Aşadar şi un meci direct între divizionare D, la Ghiroda. Iar miercurea viitoare, pe 26, au loc şi ultimele două partide ale fazei, şi anume Murani – Deta şi Lorena Giarmata Vii – Chişoda.

Şi apropo de miercuri 26 septembrie, atunci va avea loc şi partida reprogramată Real Dragşina – FC Auto Timişoara, din runda a şasea a Diviziei D Timiş, amînată datorită unei încurcături în ceea ce priveşte delegarea arbitrilor la partida din urmă cu 10 zile.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 3 = trei

 


Alte articole legate de acest subiect: