Doar cu 9 la start, Mama Mia – prim succes după peste două luni

La două zile după ce băieții de la CS Nuova Mama Mia au dispus cu 3-0 la Becicherecu Mic de liderul din C4, ASU Politehnica, și formația feminină a comunei timișene a învins la zero pe teren propriu, cu ocazia ultimei apariții acasă din 2015.

Iar victoria a fost cu atât mai savuroasă cu cât a fost conturată în numai 9 jucătoare, în plus, Mama Mia obținând primul succes din 27 septembrie încoace, când debuta în Liga I – Seria II printr-un 5-1 acasă cu Victoria Craiova, retrasă între timp din cursă.

Elevele lui Florin Pădurean s-au străduit apoi să învingă din nou, dar mai mult decât două remize cu goluri în deplasare, în județele Bihor și Satu Mare, și un 5-5 acasă cu CS Ineu, n-au reușit să smulgă. Etapa a X-a, penultima a turului, le-a adus însă astăzi de la ora 11 cel de-al doilea triumf în seria vestică a eșalonului secund, 1-0 (1-0) cu Ladies Târgu Mureș, față de care au înjumătățit la 3 puncte handicapul în clasament.

Golul victoriei a fost marcat în minutul 15 în urma unui corner, executat de Bărbosu, Usain preluând în careu iar căpitanul Crișan împingând prompt mingea în plasă. Gazdele au trecut apoi pe lângă majorarea diferenței, Tripunescu ratând două ocazii singură cu portarul ardelencelor. Chiar și așa, Mama Mia a pus punct unei serii negre cu doar un punct adjudecat din precedentele 15 posibile, încheind totodată în premieră fără a primi nici un gol.

Pădurean a aliniat așadar numai 9 jucătoare, și anume Roxana Rotaru – Raluca Cornea, Camelia Crișan, Romina Bărbosu, Paula Tripunescu, Andreea Marincu, Nicoleta Mîndruț, Silvia Usain și Adela Codrean, absentând Betea, Vuicin, Șodincă și Stoianov, în vreme ce junioara Măgurean, în vârstă de 15 ani, nu s-a mai prezentat la echipă.

Mama Mia se prezenta împotriva grupării Ladies după eșecuri la zero, 0-3 acasă cu Real II Craiova și 11-0 la Cluj pentru Olimpia II, timișencele mai pierzând în prealabil acasă și cu CS FC Hunedoara, rezultat 2-3. Dar la fine de noiembrie a răsărit și soarele pentru sportivele din Becicherecu Mic…

”Sunt mulțumit de victorie și de atitudinea fetelor! Dacă ar fi jucat de fiecare dată ca azi, sigur am fi fost acum pe podium”, a spus antrenorul învingătoarelor, care vor încheia stagiunea de toamnă duminică la ora 11, în etapa a XI-a, pe CFR, cu liderul timișorean al seriei.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Feminin: