Flavius Sabău (Șoimii Lipova): ”Jucătorii au răspuns pozitiv după primirea golului”

Liderul seriei vestice în Liga 3, CS Șoimii Lipova, a pierdut astăzi primele puncte în acest campionat într-un meci cu un club timișean, 2-1 pentru ACS Dumbrăvița lângă Pădurea Verde. Însă secundul Flavius Sabău s-a arătat mulțumit de prestația elevilor săi, subliniind că etalarea pozitivă în joc este mai importantă în estimarea sa decât rezultatul final.

Flavius Sabău a spus după partida de pe arena ”Ștefan Dobay” că ”am fost mulțumit și sunt mulțumit de meciul pe care l-am făcut, cred că am controlat în permanență jocul, am avut posesia, am fost echipa pozitivă, n-a venit însă rezultatul, dar contează mai puțin, vine sau nu, căci foarte important pentru mine este cum jucăm”.

Răspunzând la o întrebare în perspectiva… liniei de sosire, ”o să vedem dacă merităm sau nu mai mult…” 

Tânărul Sabău a mai spus: ”A fost doar un joc, am făcut exact ceea ce am pregătit, și mă bucur că jucătorii au răspuns pozitiv după ce am primit gol, am luat la o fază fixă, se poate întâmpla oricând, dar foarte important este reacția, și am încercat să jucăm la fel, nu ne-am speriat, nu ne-am timorat”.

Antrenorul arădenilor învinși a mai remarcat: ”Sunt un pic dezamăgit de cartonașul roșu, căci s-a rupt atunci puțin jocul, mai greu în 10, dar și așa am reușit să înscriem. N-am prea înțeles eliminarea pentru intenția de a lovi, iar dacă la jocul locurilor 1-2 se dă roșu pentru intenție, atunci, dacă așa trebuie arbitrat, OK!, mergem mai departe…”

În fine, ”îmi doresc un lucru, care e legat de jocul pozitiv, căci dacă jucăm negativ, nu ne îndreptăm nicăieri cu fotbalul. Eu consider că trebuie jucat pozitiv, indiferent că trag la locul 1 sau 6…” 

Ierarhia actualizată, pe coloana dreaptă.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Flavius Sabău (Șoimii Lipova): ”Jucătorii au răspuns pozitiv după primirea golului”

  1. eduard spune:

    arbitrul a respectat regulamentul … cacanarule asa ai invatat elevii…trebuia sa-i rupa un picior ? Daca vrea sa dea cu pumnii sa mearga la box

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − = 3

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: