Drago(l)dan aduce victoria pentru Unirea Sânnicolau Mare

Dacă etapa trecută Auto reuşea să o învingă cu 2-1 pe CFR Timişoara pe teren propriu, în Freidorf, timişorenii au cedat astăzi la acelaşi scor în deplasarea la Sânnicolau Mare. Aşadar, cînd rulează Auto scorul curge pînă la 2-1, rezultat al ultimelor sale 4 partide, în vreme ce Unirea, cu un al doilea succes în ultimele 3 jocuri, a lăsat în urmă seria de 4 fără victorie…

A fost 2-1 pentru CS Unirea, în penultimul său joc pe stadionul „Ioan Morar” din actuala stagiune, din runda a 32-a a Diviziei D Timiş.

Şi dacă o scurtă analogie legată de scorul final al acestor două partide nu ar fi îndeajuns, oaspeţii de la Auto au repetat isprava din începutul partidei contra feroviarilor, atunci când Rotaru deschidea scorul imediat după fluierul de start, Ionuţ Pitic copiindu-l de această dată printr-un șut puternic din interiorul careului de 16 metri.

Unirea a reacţionat repede la lovitura dată de Pitic, iar Tache a reuşit să egaleze cu o lovitură de cap bine plasată, în colţul lung, în ciuda eforturilor goalkeeper-ului Ionescu de a se opune: 1-1.

Scorul final a fost influențat de mutarea făcută în cel de-al doilea mitan de antrenorul Nae Căprărescu, atunci când l-a introdus pe Mihoc în locul lui Florescu. Cu doar câteva minute înaintea finalului de joc, Mihoc pleacă într-o cursă lungă pe banda dreaptă, reușește să intre înspre centrul terenului, fiind foarte aproape de linia de fund, iar cu un ultim efort întoarce mingea în careu, iar Dragodan îndeplinește doar o formalitate: 2-1. Dragoldan, 3 puncte…

Până la final scorul putea să fie chiar și 3-1, dar Buda, din alunecare, reușea să scoată de pe linia porții mingea trimisă de Ghinescu. În urma acestei victorii, nou-promovata CS Unirea Sânnicolau Mare rămâne în plutonul de 5 echipe ocupante ale locurilor 2-6, toate fiind despărțite de maxim 4 puncte.

Unirea Sânnicolau Mare: Mitric – Florescu (’70, Mihoc), Rejep, Miron, Galea – Crişan, Ghinescu – Tache, Dragodan, Negru – Jivan (’87, Alexandru Stoianov)

Auto Timişoara: Ionescu – Cicoare, Cine, Kosak, Taub – Sturza, Rotaru, Buda, Schipor – Rotaru, Pitic.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte + 2 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: