Dragomir debutează la juniori B: ACS Poli 1-0

Cu Vlad Dragomir debutant în acest sezon în competiţia corespunzătoare categoriei sale de vârstă, juniori B, ACS Poli Timişoara a mai obţinut o victorie în calitate de lider al Seriei 5 în Campionatul Naţional FRF al generaţiilor 1998/99, impunându-se în antepenultima etapă a returului cu 1-0 pe «Colterm», în dauna devenilor de la CNS Cetate.

Virtual calificată înainte de termen în faza următoare a întrecerii naţionale, ACS Poli a consemnat al doilea succes cu 1-0 înregistrat în acest campionat, după cel din 20 septembrie, la Oradea, cu LPS Bihor.

Velcotă a marcat în minutul 25 unicul gol al partidei disputată de la ora 14 în runda a XX-a în Seria 5, după o acţiune pe stânga a lui Dragomir, urmată de centrarea lui Podină, şi o preluare pe piept cu şut de la 10 metri : 1-0.

Antrenorul Robert Fruşa, care i-a avut la dispoziţie în premieră în acest campionat laolaltă pe internaţionalii Motreanu, Fridrich şi Dragomir, pe lângă alţi juniori cu convocări în loturile juvenile ale României, a apelat tot pentru prima oară în acest sezon la un 4-3-3 cu Oprea mai avansat în cadrul liniei mediane. «Am încercat un alt sistem decât până acum, însă am ratat foarte, foarte mult, inclusiv 3 bare : Marin două şi Velcotă. Echipa a jucat foarte bine în primele 60 de minute», a semnalat Fruşa, care după pauză a revenit la sistemul consacrat, 4-2-3-1.

Evoluţia echipelor a fost marcată de vântul puternic ce a măturat şi miercuri după-amiază arena Colterm, a cărei suprafaţă de joc a fost tare, împietând buna construcţie a jocului. “Meciurile acasă au început în această privinţă să devină un chin pentru noi”, a mai specificat Fruşa.

*

ACS Poli Timişoara (juniori B): Contra – Motreanu (60, Sporin), Sturz, Fridrich, Podină – Marin, Oprea, Dragomir (60, Codrean), Totic (60, Haruţ) – Mezin (65, Kokora), Velcotă (55, Pop).

Pe bancă: Mândrea – Cochinţu.

Tot la juniori B, în etapa a XX-a, pe „Banatul”, LPS – CSŞ Lugoj 1-3.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei × 3 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: