Drept la replică. Şunda: „Au vrut să ne bată la masa verde”

Aurel Şunda, antrenor principal la FC Hunedoara, ocupanta locului 2 în Liga 3, seria V, a replicat acuzelor lansate de omologul său Călin Cojocaru (Millenium Giarmata), după jocul de marţi după-amiază, cîştigat cu 3-0 (2-0) de hunedoreni în etapa a XIX-a, şi publicate sub titlul „Giarmata vine de la secondanta Hunedoara cu picioare în ghips”.

Şunda, care a preluat FC Hunedoara în cursul turului campionatului, propulsînd-o deja pe locul 2 în serie, la trei puncte în urma liderului ACS Recaş, a spus că nicidecum nu l-a înjurat sau insultat pe omologul său timişean, explicînd că este departe de dumnealui de a avea un asemenea comportament faţă de colegi de breaslă şi adăugînd că tehnicianul de la Millenium a şi recunoscut acest aspect. Antrenorul Şunda a adăugat însă că a interpretat cuvintele lui Călin Cojocaru ca un atac la persoană, în ceea ce priveşte faptul că nu ar fi văzut bine faza accidentării lui Călin Marius: „Lucrurile nu stau deloc aşa cum le prezintă domnul Cojocaru. În primul rînd, nu l-am înjurat. A fost de fapt un joc foarte frumos, pînă în minutul 60, şi nu aveam pentru ce să-i lovim. Ce interes aveam noi să-i accidentăm!? Au fost faulturi de joc iar în unele cazuri au fost de fapt autoaccidentări. În debutul meciului, portarul Ţurcaş s-a accidentat de unul singur”.

Şunda l-a ironizat pe omologul său de la Millenium Giarmata, spunînd că „am citit foarte bine jocul şi faptul că nu pot nimic. Nu văd jocul ci îl citesc. Şi dacă se simte frustrat că a pierdut cu 3-0 la Hunedoara, cum îşi explică jocul slab al echipei dumnealui, căci atîta timp cît în teren am fost 11 contra 11 a devenit 2-0 pentru FC Hunedoara!? Ei au efectuat toate cele 4 schimbări pînă în minutul 55, şi este treaba lor ce au făcut, dar de ce au apelat la aşa ceva, ce-ar fi să salvăm jocul prost pe care-l facem, să rămînă jucătorii acolo, întinşi pe gazon, să-i ia salvarea şi să-i ducă la spital?” 

Aurel Şunda a spus că are înregistrarea video a jocului, pe DVD, ca dovadă de netăgăduit a celor pe care le afirmă în dreptul la replică: „Este ilogic ca noi să avem 2-0 şi să ne apucăm să-i lovim, ceea ce pretinde clubul din Giarmata. De fapt vroiau să cîştige la masa verde şi bineînţeles că i-am luat în şuturi pe cei 2 domni îmbrăcaţi în civil care au tot intrat în spaţiul tehnic şi au vociferat din acel perimetru, spunîndu-le că nu le e ruşine cu ceea ce fac. Au văzut că e salvarea noastră plecată, că nu mai joacă bine, şi ce s-au gîndit… Doi conducători de la ei, în civil, au intrat în spaţiul tehnic şi le-au tot zis jucătorilor să stea pe jos. Au vrut să cîştige la masa verde iar civilii dădeau indicaţii jucătorilor, să se zvîrcolească pe jos. Cît despre ambulanţe, conform regulamentului de organizare la Liga 3, una de gradul 2 pe post de salvare este legitimă şi în plus, am avut medicul nostru, şi medic de salvare – nu trebuie mai mult. Trebuie o salvare de gradul I, care a fost prezentă, şi una de gradul II. Medicul echipei noastre şi cel de pe salvare au fost la dispoziţie. Ei s-au gîndit să trimitem ambele salvări la spital şi să nu mai avem salvări la teren, şi astfel să piardă FC Hunedoara la masa verde. Cel puţin în ceea ce-i priveşte pe Ţurcaş şi Călin, ei s-au autoaccidentat”.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Drept la replică. Şunda: „Au vrut să ne bată la masa verde”

  1. MA BUCUR NESPUS spune:

    Ma bucur, ca dl. Sunda nu l-a ironizat si pe arbitrul din meciul cu POLI 2, la MAREA VICTORIE cu 1-0 !!!! In rest, numai de bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 6 = treizeci sase

 


Alte articole legate de acest subiect: