Dumbrăvița se desprinde clar spre Liga 3. Alte FOTO + declarații: 5-0 (3-0) cu Viitorul Șimian. Bălu: ”Putea fi și mai mult, au fost și două bare, dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu”

La concurență cu meciurile televizate ale turneului final al Campionatului Mondial din Rusia dar fără a suferi deloc din această cauză în ceea ce privește prezența spectatorilor la stadion, din contră, asistența fiind numeroasă, manșa I pentru promovarea în liga a III-a pe ruta Timiș – Mehedinți a oferit o foarte clară învingătoare, campioana celui mai vestic județ al țării, care și-a pus în valoare neta superioritate, pliată pe un avantaj conferit din start pe hârtie prin prisma competitivității în plus de ansamblu a diviziei a patra timișene în comparație cu întrecerea celor de la Dunăre, mai restrânsă și numeric și fără a deține vreo exponentă în primele 3 eșaloane.

Reprezentantă a Diviziei D Timiș ca merituoasă și detașată campioană a ediției încheiate cu o săptămână înainte, ACS Dumbrăviţa și-a fructificat sâmbătă seară acasă statutul de favorită al dublei manșe de promovare în Liga 3, punând apăsat piciorul în prag încă din repriza I a întâlnirii tur și desprinzându-se de o manieră care transformă revanșa aproape într-o simplă formalitate. Alb-verde-negrii erau obligați să-și dovedească superioritatea valorică și au făcut-o cu vârf și îndesat, rezolvând ecuația promovării dar spunându-și că n-ar intra oricum în Liga 3, ci printr-o prestație pe măsură și în returul la malul Dunării, lângă Drobeta Turnu Severin, unde vor juca sâmbătă de la ora 17:30, când au loc și alte revanșe din meciurile de baraj dar și abia manșa I în alte dispute încă neîncepute: ACS Dumbrăvița – ACS Viitorul Şimian 5-0 (3-0).

Peste 600 de spectatori prezenți pe arena din Dumbrăvița n-au avut ce regreta chiar dacă pe micile ecrane încă se derula debutul la ”Mondial” al Argentinei lui Messi cât turul barajului stătea deja să înceapă, căci localnicii antrenați de Sorin Bălu au transpus și la ora importantei manșe I play-off de promovare în Liga 3 excelentul parcurs din Divizia D Timiș, luând o decisivă opţiune pentru a accede la intrarea în vară în ediţia următoare a ligii a treia. Succesul la zero în faţa celor din Şimian a fost cât se poate de clar și conturat relativ rapid, gazdele demonstrând că nu sunt doar pe hârtie favorite certe ale duelului cu campioana Diviziei D Mehedinți ci jucând de o asemenea manieră pentru a-și asigura un avantaj liniștitor în perspectiva deplasării spre sud.

Iar prin descinderea la Dunăre dumbrăvițenii vor putea astfel și începe acomodarea la pulsul ieșirilor în seria vestică din Liga 3, mai lungi și cel mai probabil mai dificile ca opoziție ”în iarbă” decât până la Făget sau Dudeștii Vechi, nefiind exclus ca unele deplasări să fie inclusiv în Oltenia, cum a fost cazul în precedenta ediție pentru pe-atunci nou-promovații din Ghiroda, de două ori în Dolj și o dată în Gorj, și numele județelor învecinate Mehedințiului fără repere pe harta eșalonului terț sugerând că bănățenii au beneficiat de o împerechere cât se poate de favorabilă la ora barajului din iunie 2018.

Al cărui act întâi s-a derulat sâmbătă de la ora 18 pe terenul din Dumbrăviţa într-o ambianță plăcută, cu multă lume și în cele din urmă cu fumigene, învăluind triumful campioanei Timişului, care a pus în stand-by vizitatoarea Viitorul și s-a inspirat din denumirea grupării din Șimian pentru a uzita cunoscutele spuse ”viitorul sună bine”.

Primele indicii în acest sens apăreau încă din debutul întâlnirii, în nota de dominare a gazdelor bănățene, care, deși au rămas fără Soare, accidentat încă din minutul 9 de Pătraşcu, în faţa băncii sale de rezervă, vizitatorul fiind însă iertat de arbitru numai cu un ”galben”, au deschis scorul după numai alte trei minute, prin Dacian Bîrză, care a intrat în careu şi a pus latul, marcând de la 10 metri în dreapta portarului… 1-0.

Un semn a ceea ce avea să urmeze și alb-verde-negrii n-au stat deloc pe gânduri, ci și-au luat cât se poate de în serios statutul de favoriți. Fotbalul nu e pe hârtie, prin prisma semnului ”1”, ci se joacă în iarbă, iar amfitrionii au făcut-o chiar frumos, dublându-și avantajul deja la ieșirea din primul sfert de oră al partidei. Căci în minutul 16, la o dinamică fază cu incursiunea pe dreapta a lui Nanu, acesta centrând în faţa porţii, Dan Silaghi și-a început recitalul, cu capul, din 6 metri: 2-0.

Era seara dumbrăvițenilor, chiar dacă nu întrutotul, de exemplu în minutul 30 Centea ochind transversala din lovitură liberă de la 22 de metri, cu un şut puternic. Cel de-al treilea gol era însă doar amânat, și nu într-o altă poartă decât cea a mehedințenilor, prelungirile reprizei I aducând un scor și mai liniștitor. Toate mergeau conform planului, în grafic, care stipula ca prioritate evitarea primirii unui gol. Deziderat bifat, în schimb fiind semnate nu mai puțin de trei, ultimul în cel de-al doilea minut de prelungiri dintre cele adiționale, în care gazdele s-au ales pe bună dreptate cu o lovitură de la 11 metri corect acordată de arbitru pentru un fault comis de portar asupra marcatorului Bîrză. În întrecerile noastre interne nu este încă precum la ”Mondial”, unde se experimentează cu arbitraj video întru tehnologizarea forțată a fotbalului, însă nimic nu mai poate fi exclus la un anumit moment dat în timp într-un viitor cât se poate de dubios, dar în acest caz n-a fost oricum absolut nici un dubiu iar lovitura de pedeapsă a fost executată de Nanu iar mingea a fost respinsă de portar în faţă, ajungând tot în calea la Nanu, care de această dată nu l-a iertat. ”Verzii” lui Bălu intrau la vestiare cu avantajul unui scor de forfait și viitorul apropiat le suna deja cât se poate de bine, oricât de dubios ni s-ar înfiripa tuturora cel ceva mai îndepărtat, Viitorul Șimian fiind în schimb pus la respect.

În încercarea de a schimba ceva, însă greu este să te pui cu inevitabilul implacabil, oaspeţii au efectuat la reluarea jocului nu mai puțin de trei înlocuiri, poate, poate vor izbuti să stăvilească atacurile gazdelor și să dea un alt curs manșei I și în general dublei de baraj, dar ACS Dumbrăvița a rămas în albie precum fluviul Dunăre la Șimian, imperturbabil și dominant.

Ce-i drept, mai întâi Briciu a nimerit stâlpul porţii mehedințene înainte ca alte goluri să amplifice avantajul bănățenilor, Raul încercându-și tirul în minutul 66 dintr-un unghi dificil de pe flancul drept, dar spre final, odată intrați în ultimul sfert de oră, timișenii și-au etalat și superioritatea pregătirii fizice, plusând prin alte reușite. Mai întâi, zece minute mai târziu, printr-o foarfecă de la 10 metri, Nanu a trimis mingea lângă bara din dreapta, portarul Nedelcea deturnând de jos, în corner. Și totuşi a venit şi golul patru, meritat, foarte puțin mai apoi, în minutul 77, prin același Silaghi, în urma unei pase primite de la Rus, de pe partea dreaptă, chiar de pe linia de tuşă. Iar ultimul gol, de 5-0, a fost opera lui Ştefan, care a centrat în faţa porţii iar golgeterul Silaghi a înscris din apropiere, reuşind un hattrick şi conturând un rezultat aproximativ just prin prisma a ceea ce s-a întâmplat pe teren. Mai realistă ar fi fost o diferență puțin chiar mai mare…

Iar Timișul se anunță încă de pe acum a-și păstra dominația numerică în seria vestică din Liga 3…

*

ACS Dumbrăviţa: Miklos – Soare (min. 9, Ştefan), Telescu – cpt., Gălan, Szalkai, Centea (min. 46, Rus), Stancu, Briciu, Nanu (min. 78, Filimon), Bîrză (min. 63, Oancia), Silaghi.

Antrenor Sorin Bălu.

Pe bancă: Puiu – Şofronea şi Pecarov.

Viitorul  Şimian: Nedelea – Prundeanu (min. 46, Lăcustă), Pătraşcu, Stanciu (min. 60, Dudău), Mătăsăreanu, Bologa, Enea, Scînteie, Văcuţă, Dicu (min. 50, Ciobanu), Turai (min. 46, Zamfir).

Antrenor Gabriel Boştină.

Pe bancă Zaharescu.

Au arbitrat: George Rareş Vidican – Alexandru Ioan Corb şi Ciprian Fiter (toţi trei din Satu Mare). Observator de arbitri Cornel Corocan, iar delegat de joc Teodor Biriş (Hunedoara).

*

La cald…

Înainte de a se înfățișa la declaraţii, antrenorul timişean s-a întâlnit cu fostul său coleg de bancă tehnică la prim-divizionara ACS Poli, Ionuţ Popa, care l-a îmbrăţişat şi l-a felicitat pentru victoria obţinută. Sorin Bălu (antrenor principal ACS Dumbrăviţa): ”Fără falsă modestie, asta am încercat, să luăm o opțiune clară încă din tur. Băieții mei au pus în practică tot ce am pregătit la antrenamente și ce am vorbit din punct de vedere tactic. Rezultatul e just. Putea fi și mai mare, au fost şi două bare. Să nu-l mâniem pe Dumnezeu, e bine și 5-0. Mai e un meci în care trebuie să fim serioși. Am studiat foarte atent echipa de la Șimian dar și pe celelalte două, căci în Mehedinți campioana s-a decis târziu. Șimianul are jucători tehnici de la mijloc în sus. Nu suntem 100% promovați, de aceea și bucuria noastră a fost temperată. Ne vom bucura foarte tare când vom promova!”

Dacă antrenorul vizitatorilor, Gabriel Boştină, a plecat foarte repede spre autocarul formației oaspete, locul în fața microfoanelor i-a fost preluat de Andrei Enea, golgeter cu 28 de reuşite în liga a IV-a al celor de la ACS Viitorul Șimian, care a admis că ”suntem foarte dezamăgiţi de jocul nostru. Plecăm înfrânți, trebuie să fim realiști și să vedem superioritatea gazdelor. O echipă bună, pregătită, cu ciclu săptămânal de antrenamente, care a făcut cantonament în iarnă. Are trasee de un nivel superior şi se vede. Noi, individual, suntem buni, dar nu la nivelul lor, iar fizic au fost peste noi, ne-au dominat clar. Oricum, merită felicitați și succes în continuare! O echipă bună la acest nivel. E greu să ne calificăm, dar noi la Șimian încercăm să câștigăm. Mulțumim celor care au fost alături de noi…”

O nouă galerie foto de la meci, cu aproape 90 de instantanee…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × 2 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: