Egalată la Giarmata în minutul 89, Mama Mia pierde primele puncte în retur. Millenium, prim gol în 2017

CS Millenum Giarmata a salvat la potou un punct pe propria arenă, remizând din nou în acest retur pe ”Nicu Moraru” și stopând succesele lui CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic din acest debut al sezonului de primăvară: 1-1 (0-0) în duelul timișean de la ora 15.

Așadar, și după această a treia etapă din retur, echivalând cu 270 de minute de joc, trupa pregătită de Dan Mănăilă a rămas invincibilă în campania de primăvară a Seriei a IV-a în Liga 3, obţinând şapte puncte din nouă posibile, însă Mama Mia poate și regreta faptul că n-are procentajul maxim în 2017, toate cele 9 puncte, dat fiind că a fost egalată abia în finalul partidei din etapa a 16-a. Înaintea căreia s-a păstrat un moment de reculegere în memoria fostului fotbalist şi antrenor la ACS Poli Timişoara, Adrian Stoicov, care a plecat în ceruri mult prea devreme. Stoicov, cel care era coleg de echipă în 11-le de start al finalistei Cupei României din 1992, Politehnica Timișoara, în ”Regia” bucureșteană, dar nu doar în acea partidă, cu cel care i-a luat de curând pe alb-roșii din Becicherecu Mic sub aripa sa, Marcel Băban, marcator în minutul 19 al acelui ultim act cedat la lovituri de departajare de bănățeni.

Meciul de astăzi nu s-a ridicat însă la nivelul ligii a treia, fiind fără nici un şut pe poartă în primele 45 de minute, iar după pauză a etalat acelaşi aspect tern, anost, dominat de frica de a pierde, sub povara mizei punctelor puse în joc. Dar măcar s-au marcat totuși două goluri, câte unul de fiecare parte, oaspeţii deschizând scorul în minutul 59, prin Hillion, care s-a trezit cu mingea la picior după ce și-a făcut breșă printr-un buchet de jucători și a marcat cu latul din fața buturilor, iar CS Millenium egalând în penultimul minut de joc, prin Casian Maghici, cu un şut sec din 16 metri: 1-1 în fața a circa 55 de spectatori.

Pentru cei din Giarmata urmează ieșirea la Ripensia și primirea celor din Galda de Jos, pe când pentru CS Nuova Mama Mia o primă partidă la Jimbolia, cu ACS Industria, așadar în așteptarea a două deplasări la rând în Timiș, dar și o dispută pe ”Calor”, peste două etape, cu ACS Poli II.

*

CS Millenium: Robert Miklos – Claudiu Mihălceanu (min. 75, Andrei Ciobănică), Eduard Soare, Casian Maghici, Mihai Olariu – Radu Domşa (min. 46, Ifeanyi Anagor), Dorin Codrea – Florin Olariu, Roberto Artimon (min. 60, Sebastian Stoica), Vlad Nicoară (min. 46, Patrian Trifu) – Cristian Simionov.

Antrenor: Răzvan Leucă.

Pe bancă: Alin Pricop.

CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic: Daniel Radu – Baradji, Folarin, Brice Nanou, Cristian Timiş, Alexandru Catrici, Ionuţ Miculete, Denis Băban, Patrik Niţă, Robert Chiper (min. 89, Adrian Gheorgheoiu), Neil Hillion.

Antrenor: Dan Mănăilă.

Pe bancă: Alexandru Braşoveanu, Daniel Cioată, Raul Chivăran şi Andrei Ciobanu.

Arbitri: Cătălin Roşu – Ioan Cozorici şi Sergiu Duma (toţi trei din Sălaj). Observatori: Gabi Stoicovici (Timişoara) şi Alexandru Miholcea (Bocşa).

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: