Electrometal, campioană a Seriei a II-a în ”Municipalul” Timișoarei

Liga a șasea locală și-a stabilit campioanele iar foarte puține partide au mai rămas încă de jucat, după ce în această săptămână s-a disputat ultimul meci amânat din etapa finală a returului Seriei I, pe când în Seria a II-a s-a derulat penultima rundă.

Eșalonul șase local, Campionatul Municipal Timișoara, e aproape de căderea cortinei…

Seria I

ASU Politehnica II a devenit campioana seriei, cu 31 de puncte, pe locul secund rămânând CSŞ Bega, cu 27 de puncte.

CS Timişul Şag II – CSŞ Bega 4-3 (2-1). Au marcat: Denis Stein – 2 goluri, Robert Ciuculescu şi Robert Ştefan, respectiv Deian Cocoţa, Sebastian Buciuta şi Aurelian Irimia.

Meciul reprogramat dintre cele două echipe s-a jucat pe terenul din cartierul Circumvalaţiunii şi s-a încheiat cu succesul băieţilor pregătiţi de antrenorul Dejan Ianoşev. Astfel, pentru a doua oară consecutiv, junii lui Călin Dumitru au încheiat campionatul pe locul secund.

Seria a II-a

Electrometal

Electrometal este matematic virtuală campioană a seriei, cu 42 de puncte și un joc mai puţin disputat, cel cu Atletico Timişoara, din etapa a 14-a. 

Rezultatul meciului ACS FC Srbianca Giuchici – Electrometal, din etapa a 15-a, întrerupt în minutul 11 la scorul de 1-0 pentru gazde, s-a omologat cu 0-3. La acest joc, cei de la Srbianca au fost nemulţumiţi de o decizie a arbitrului Ionuţ Lefter, care nu a eliminat un component al liderului, sportiv vinovat pentru lovirea unui adversar când s-a marcat golul din lovitură de la 11 metri. Și nici nu s-a luat vreo măsură împotriva celor vinovaţi, gazdele pierzând la ”masa verde”.

Pe locul secund este ACS Dedy Mid Sânmihaiu Român, care a rămas cu 33 de puncte după ce a cedat acasă în faţa celor de la Timişul Albina, cu 3-4 (0-3). Meciul s-a jucat pe terenul din localitatea Săcălaz.

Dudan Bar, cu 3 goluri, şi Gabriel Marcu au marcat pentru trupa lui Vasile Popaluca.

Unirea Cerneteaz – AS Electrometal 1-9 (0-4): Laurenţiu Sein, respectiv pentru învingători Adrian Rus – 3 goluri, Peter Csaba – două goluri, Răzvan Ionelaş, Goran Corojor, Florin Ilie şi Ionuţ Dincă. Liderul va întâlni în ultima etapă pe teren propriu echipa de pe locul secund, ACS Dedy Mid Sânmihaiu Român. Jocul restanţă cu Atletico Timişoara nu a fost reprogramat.

ACS FC Chişoda – Atletico Timişoara 3-0 (3-0). Cele trei goluri pentru gazde au fost marcate de David Cifor (min. 7), Daniel Zugrav (min. 15) şi Alin Grigoraş (min. 23).

ACS FC Srbianca Giuchici – CSC Giarmata Vii 1-1 (0-1). Oaspeţii au deschis scorul în minutul 19, prin Nicuşor Milcă, iar gazdele au egalat în minutul 60, prin experimentatul fotbalist Dan Noje. Meciul s-a jucat pe terenul din localitatea Moşniţa Veche, pe o ploaie torenţială, mai ales în repriza secundă, și nu pe terenul din Moşniţa Nouă, cum consemnează situl AJF Timiş, care a derutat din nou cu disputarea acestui joc.

Ultimul meci al etapei s-a jucat astăzi de la ora 18 (vineri), și anume CS Timişul Urseni – CS Giroc.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − = zero

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: