Etapa 29 în Divizia D Timiș, intermediară cu primul joc marţi şi celelalte miercuri de la ora 18

Mijloc de săptămână cu fotbal intern pe mai multe paliere valorice, și în faza play-out din Liga 1 precum și în Liga 2, în care Dunărea Călărași și finalista Cupei României, AFC Hermannstadt, și-au asigurat deja în avans promovarea în elită, dar și în eșalonul patru timișean, din care au mai rămas 6 runde de disputat însă ecuația la titlu a devenit ca și rezolvată.

Într-adevăr, în ceea ce privește primul loc în liga a patra timișeană aproape că șampania e scoasă de la rece, chit că la vremea coacerii cireșelor vremea este deja mai călduroasă, iar formația care se anunță a reprezenta la barajul pentru promovare în liga a treia fotbalul din cel mai vestic județ al țării este ACS Dumbrăviţa, care are un avans de 12 puncte faţă de ocupanta locului secund şi ar mai avea nevoie de maxim 6 puncte pentru a-și asigura în avans titlul. Este extrem de greu de crezut că ar mai putea ceda fotoliul de lider…

Pe de altă parte, chiar și în ultimii 10 ani nu a mai fost o luptă într-atât de strânsă pentru evitarea retrogradării, iar dacă la sfârşitul turului AS Peciu Nou şi Progresul Ciacova ocupau ultimele două locuri, iată că în retur şi-au strâns rândurile şi l-au abordat cum ar fi cazul, cu maximă seriozitate, depășind linia retrogradării.

Și chiar dacă mai sunt 6 etape, cei din Făget şi Gătaia mai speră la salvare după victoriile obţinute în etapa precedentă. Voinţa Biled este în schimb în cădere liberă de câteva runde, rămânând de văzut ce ne va rezerva această etapă intermediară care se va derula marţi şi miercuri.

Dar iată programul complet şi arbitrii…

Marţi 15 mai, de la ora 18, primul joc al etapei, Pobeda Dudeştii Vechi – AS Seceani. Arbitri: Claudiu Gaitin – Bogdan Gheorgheoiu şi Horaţiu Lotrean. Observator de arbitri Nicolae Grigorescu iar delegat de joc Florian Mierea. În tur, 5-2. Pronostic: 1.

Miercuri 12 mai, toate celelalte meciuri de la ora 18, după cum urmează…

Unirea Sânnicolau Mare – ASO Făget. Arbitri: Eugen Gheorgheoiu – Petru Gaşpar şi Patrik Sandu. Observator de arbitri Iulian Spătaru iar delegat de joc Ionel Poclid. În tur, 2-0. Pronostic: 1.

Voinţa Maşloc – Progresul Gătaia. Arbitri: Raul Ciev – Nicolae Chiţiou şi Ioan Olariu. Observator de joc Daniel Ionescu. În tur, 1-0. Pronostic: 1

Cocoşul Orţişoara – Voinţa Biled. Arbitri: Costel Dobrişan – Alin Botaş şi Marius Cioară. Observator de arbitri Cornel Avram iar delegat de joc Alexandru Onaca. În tur, 1-4. Pronostic: 1.

ASO Deta – Progresul Ciacova. Arbitri: Ioan Copaci – Vlad Boicu şi Gabriel Goloşie. Observator de arbitri Ioan Franţ iar delegat de joc Dănuţ Frătuțescu. În tur, 1-0. Pronostic: 1.

CSM Lugoj II – Timişul Şag. Arbitri: George Roman – Alexandru Gherman şi Bogdan Balaj. Observator de arbitri Aurel Bobu iar delegat de joc Ilie Dumbravă. În tur, 1-3. Pronostic: 1×2.

AS FC Bazoşu Vechi  – Unirea Tomnatic. Arbitri: Daniel Neagoe – Marius Talpoş şi Daniel Paşca. Observator de arbitri Dan Gabriel iar delegat de joc Traian Dejeu. În tur, 1-0. Pronostic: 1.

AS Peciu Nou – ACS Dumbrăviţa. Arbitri: Elisei Balaj – Bogdan Chiorpec şi Alexandru Ghiurcan. Observator de arbitri Zaharie Ciev iar delegat de joc Daniel Iovan. În tur, 0-6. Pronostic: 2.

ACS Murani – Avântul Periam. Arbitri: Alexandru Manea – Raul Ghiciulescu şi Andrei Martinovici. Observator de arbitri Cornel Făniţă iar delegat de joc Gabriel Stoicovici. În tur, 0-5. Pronostic: 1.

Cât despre autorii golurilor, cel mai eficace în runda încheiată ieri a fost Alin Gârz, pentru AS Peciu Nou, cu cinci goluri marcate tocmai duminică în poarta celor de la Biled, urmat fiind de Alexandru Nichiforel (Făget), care a reuşit patru goluri în poarta celor de la Bazoşu Vechi. Iar un număr de patru jucători au reuşit câte o ”dublă”: Alexandru Moricz (Tomnatic), Sergiu Iorgovan (Peciu Nou), Denis Radu (Deta) şi Alexandru Olar (Gătaia). Și o adnotare prin rectificare la cele consemnate pe marginea rundei anterioare, și anume că la meciul de la Făget, CSO – AS FC Bazoşu Vechi 4-3, primul gol pentru oaspeţi a fost marcat de Andrei Stănilă, și nu de către Radu Cristian.

Iar lupta pentru tronul golgeterului este cât se poate de aprinsă, lider rămânând în continuare Andrei Sărăcin, chiar dacă a ”şomat” în etapa care a trecut, pe când nu mai puţin de 6 jucători aspiră la ”gheata de aur”.

Clasamentul…

22 goluri… Andrei Sărăcin (CSM Lugoj II)

21 goluri… Raul Costescu (ACS Murani), Florin Nanu (ACS Dumbrăviţa), Cristian Radu (AS FC Bazoşu Vechi)

20 goluri… Deian Pecarov (ACS Dumbrăviţa), Valentin Grigore (Unirea Sânnicolau Mare)

16 goluri… Stelian Argatu (ACS Murani)

15 goluri… Gabriel Gânju (CS Cocoşul Orţişoara), Florin Sandu (ex-Voinţa Biled, Unirea Tomnatic)

14 goluri… Sergiu Iorgovan (AS Peciu Nou), Sebastian Lobonea (ex-ASO Deta, Pobeda Dudeştii Vechi), Darius Grega (CSM Lugoj II)

13 goluri… Dan Silaghi (ACS Dumbrăviţa), Ioan Kalapiş (Pobeda Dudeştii Vechi)

12 goluri… Alexandru Rus (Voinţa Maşloc), Florin Bolgea (CS O Făget), Daniel Vasilcin (CS Pobeda Dudeştii Vechi)

11 goluri… Patrian Trifu (ex-Timişul Şag, AS Peciu Nou), Adrian Nicu Făgeţan (AS Seceani), Raul Briciu (ACS Dumbrăviţa)

10 goluri… Dan Raţiu (ex-CS Cocoşul Orţişoara, Timişul Şag), Remus Barburescu (ASO Deta)

9 goluri… Mircea Şchiopu (Voinţa Maşloc), Dragan Paulevici (Voinţa Biled), Eugen Pistriţu (AS FC Bazoşu Vechi), Ovidiu Glodean (Voinţa Maşloc), Mădălin Semenea (CS Cocoşul Orţişoara), Alexandru Vlăduţi (ex-Unirea Tomnatic, Timişul Şag), Denis Bud (Timişul Şag), Alin Gîrz (AS Peciu Nou), Alexandru Olar (Progresul Gătaia), Tiberiu Popoviciu (ASO Deta), Denis Radu (ASO Deta)

8 goluri… Andrei Cărpinişan (Unirea Sânnicolau Mare), Florin Dobre (Bazoşu Vechi), Marius Sîrbu (Unirea Tomnatic), Cristian Gălan (ex-Timişul Şag, ACS Dumbrăviţa), Alexandru Nichiforel (ASO Făget), Ionuţ Nemiţanu (ex-Voinţa Biled, Unirea Tomnatic)

7 goluri… Victor Opriş (ex- Orţişoara, Unirea Sânnicolau Mare), Mario Antemie (Unirea Tomnatic), Laurenţiu Telescu (ACS Dumbrăvița, ex-Timişul Şag), Laurenţiu Berar (AS Seceani), Cristian Pele (Progresul Gătaia), Raul Ițu (Progresul Ciacova), Răzvan Rus (ACS Dumbrăviţa), Andrei Manoliu (Unirea Sânnicolau Mare), Sebastian Budur (Pobeda Dudeştii Vechi), Beniamin Dobra (CSM II Lugoj)

6 goluri… Flavius Ion (ex-Progresul Ciacova, Cocoşul Orţişoara), Dragan Bataneaţ (Unirea Sînnicolau Mare), Petru Râmneanţu (ex-AS Seceani, Timişul Şag), Cosmin Bogdan (ex-Pobeda Dudeştii Vechi, Timişul Şag), Bogdan Pleşcan (ex-Pobeda Dudeştii Vechi, Gătaia)

5 goluri… Lucian Stoica (ASO Deta), Marius Călin (Timişul Şag), Paul Leonte (Progresul Ciacova), Flavius Jurj (ASO Făget), Andrei Ciobănică (Avântul Periam), Adrian Achimov (Bazoşu Vechi), Alin Gîrz (Peciu Nou), Victor Toma (Avântul Periam), Angelo Olteanu (Avântul Periam), Rocky Tranculov (Pobeda Dudeştii Vechi), Alexandru Apostol (Făget), Bogdan Pînzaru (Unirea Sânnicolau Mare), Cornel Mihalache (ex-Voința Biled, Avântul Periam)

4 goluri… Adrian Butura (Timişul Şag), Romică Corlăţeanu (Cocoşul Orţişoara), Alin Stroe (Voinţa Biled), Răzvan Istodor (Progresul Gătaia), Nicuşor Bogdan (Voinţa Biled), Sorin Pop (AS Seceani), Cosmin Jarcalete (ASO Deta), Florin Dochiţa (Voinţa Maşloc), Alin Pîrjol (AS Seceani), Alexandru Moricz (ex- Timişul Şag, Unirea Tomnatic), Florin Schipor (AS Peciu Nou)

3 goluri… Ovidiu Oancia (ex-Unirea Sânnicolau Mare, ACS Dumbrăviţa), Michel Rosenblum (Timişul Şag), Denis Ştefoni şi Cătălin Ştefănescu (CSM II Lugoj), Adelin Oboroceanu (Pobeda Dudeştii Vechi), Andrei Sabău (Unirea Tomnatic), Adrian Ştefan (ACS Dumbrăviţa), Flavius Tomescu (Voinţa Biled), Dragoş Daju (AS Peciu Nou), Alexandru Vlad (Unirea Tomnatic), Gabriel Drăguş (Voinţa Biled), Cristian Tăbăcaru (Cocoșul Orțișoara), Ionuţ Pitic (ACS Murani), Vlad Cristea (Cocoşul Orţişoara), Emanuel Pătraşcu (Unirea Tomnatic), Sergiu Ţofei (ASO Făget), Răzvan Solomon (Cocoşul Orţişoara), Florian Ardelean (Unirea Tomnatic), Ionuţ Coman (ACS Murani), Darius Sofronie (Progresul Gătaia), Dorian Bîrză (ACS Dumbrăviţa), Vlad Slabu (Bazoşu Vechi), Rareş Anghel (ex – Voinţa Biled, Timişul Şag) şi Raul Şimian (Progresul Ciacova).

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru × 9 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: